Majorarea ratei dobanzii de politica monetara, de la 7,5 la suta pe an la 8 la suta, in sedinta de luni a Consiliului de Administratie al BNR, a fost o decizie anticipata atat de analisti, cat si de piata monetara.
A intervenit totusi si un fapt surprinzator: acela ca banca centrala si-a facut publica decizia cu cinci-sase ore mai devreme decat in alte imprejurari similare.
De ce s-a grabit Banca Nationala sa anunte scumpirea leului? Motivul a fost o semnificativa coincidenta. Saptamanal, in fiecare zi de luni, la BNR se desfasoara o licitatie pentru atragerea in depozite la termen, cu scadenta la 14 zile, a unei parti din surplusul de lei aflat in institutiile de credit. Sedinta de licitatie respecta un calendar ce nu-i incalcat decat in situatii exceptionale.
De fiecare data, licitatiile se deschid la orele 11 si 15 minute si se inchid la orele 12. Numai ca de aceasta data - luni, 7 ianuarie 2008 - licitatia a coincis cu sedinta Consiliului de Administratie al BNR dedicata politicii monetare. Doua probleme au impus sa fie luate in calcul.
Prima: o problema de deontologie. N-ar fi fost corect ca luni, intre orele 11 si 15 minute si 12, Banca Nationala sa atraga supralichiditate din banci in depozite cu dobanda de 7,5 la suta, urmand ca peste cateva ore sa comunice urcarea dobanzii cu o jumatate de punct procentual. O corelare a celor doua momente era inevitabila.
A doua problema raspunde unei cerinte de calcul financiar. Tot inevitabila. Fiindca piata anticipase decizia BNR. Asa ca ar fi participat la licitatie numai bancile stranse cu usa de povara supralichiditatii. Suma adunata in depozite ar fi fost nesemnificativa.
Pentru solutionarea acestor doua probleme au fost cuplate alte doua decizii. In mod exceptional, licitatia a fost amanata cu o ora. Totodata, a fost devansata ora de publicare a comunicatului cu privire la majorarea dobanzii de politica monetara. La orele 12 si 15 minute a inceput licitatia pentru atragerea supralichiditatilor in lei din banci. La orele 12 si 16 minute a fost comunicata decizia de majorare a dobanzii de la 7,5% la 8%. Si astfel, avem prima dovada a eficientei masurii adoptate de BNR. Daca la ultima licitatie din 2007, la o dobanda de 7,5%, au fost constituite depozite de numai 3,2 miliarde de lei, la prima licitatie din 2008, dobanda urcand cu o jumatate de punct procentual, suma adunata in depozite la BNR a crescut pana la 4,8 miliarde de lei.
De ce e preocupata banca centrala de atragerea unei parti mai mari din supralichiditatea aflata in banci? Fiindca nu mai suntem la inceputul lui mai 2007, cand inflatia era calma si bancile aveau nevoie de bani. BNR a recurs atunci la o "injectie" de lichiditate. De fapt, bancile au fost invitate sa faca un "targ" cu banca centrala. Un "repo": cumparari reversibile. in schimbul unei injectii de lichiditate (3 miliarde de lei, bani de care sistemul bancar avea nevoie). BNR a cumparat de la banci titluri de stat si certificate de depozit. Desigur, potrivit regulilor aplicate in astfel de tranzactii, bancile angajandu-se ca la un termen dat (in acel caz - o saptamana) sa restituie banii imprumutati, plus dobanda, pentru a-si rascumpara activele. Asadar, titlurile de stat si certificatele de depozit nu au fost aduse la BNR in garantie, ca in cazul creditelor "colateralizate" cu active. Ele si-au vandut activele catre BNR, urmand sa le rascumpere. Sau sa le piarda, daca nu-si onorau datoria.
A fost un caz fericit. Pentru ca banii sunt facuti sa circule. Doar asa pot fi inmultiti. Asta isi doreste de altfel banca centrala: sa imprumute bani bancilor - punandu-i astfel in circulatie - si sa incaseze dobanzi. Si nicidecum sa faca depozite cu supralichiditatile din banci si sa plateasca dobanzi. Cand insa banii care, pusi in circulatie, in loc sa fie inmultiti ajung fie in gaurile negre din economia reala, unde sunt inghititi, fie in preturi, unde produc inflatie, nu mai ramane alternativa. Asa ca BNR nu are de ales si aduna lichiditate in depozite sau in rezerve obligatorii. Nu pentru a stopa circulatia monetara, ci pentru a "desfiinta" banii care, in loc sa fie atrasi in afaceri bune ori in investitii profitabile, nu fac altceva decat sa scumpeasca viata, fara vreun avantaj pentru economie.
Fara indoiala ca economia are nevoie de bani. Dar de bani sanatosi. Multe companii insa, la noi, cu deosebire companiile statului, produc mai putini bani... decat consuma. Ele sunt producatoare de inflatie. De altfel, inflatia a scos capul in a doua parte a anului trecut, in conditiile in care pe piata s-au adunat bani ce numai in parte aveau acoperire in munca eficienta.
E un lucru cert ca banii trebuie sa circule, nu sa fie "spitalizati" la Banca Nationala. Cu o conditie insa: sa fie sanatosi si sa poata fi valorificati in afaceri profitabile. Cum insa ne-am trezit cu exces de bani bolnavi, producatori de inflatie, nu exista alta solutie decat adunarea acestor bani la Banca Nationala, in carantina. Si cum altfel ar putea fi atrasi, in conditii de piata, decat cu dobanzi tentante?
Asadar, avem bani. In sensul ca, in sistemul bancar, ne confruntam de multa vreme cu un fenomen ce da dureri de cap si bancilor comerciale, si Bancii Nationale: supralichiditatea monetara inflationista. Cu alte cuvinte, sunt prea multi bani in banci.
In acelasi timp, insa, n-avem bani. Fiindca in economia reala e nevoie de bani. Nu sunt destui bani nici pentru afaceri, nici pentru investitii. BNR se vede deci in situatia de a filtra fluxurile de bani indreptate catre economia reala. Solutia este absorbtia la Banca Nationala a surplusului de lichiditate, pentru a stopa inflatia. Pe cheltuiala BNR, desigur. Acum platind cu o jumatate de punct procentual in plus.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
