O parere a castigat ceva teren in dezbaterile de la noi: aceea ca deficitul de cont curent, care acapareaza procente importante din PIB, ar fi determinat de aprecierea leului. Un neadevar. Caci, in materie de deficit extern, rata de schimb influenteaza, dar nu determina. Sau, mai exact, nu determina atunci cand alti factori, intre care cererea de consum si oferta interna de bunuri si servicii, inregistreaza miscari semnificative. Daca factorii amintiti ar fi constanti, atunci vinovata de cresterea deficitului extern ar fi intarirea leului. Dar nu sunt constanti. Mai mult, variatiile cererii de consum sunt puternice.
Romania, astazi, are de rezolvat o problema dramatica: decalajul (in crestere exploziva) intre cererea de consum, ce inainteaza cu mare viteza, si oferta interna de bunuri si servicii, in extindere lenta. De unde vin banii de consum? Sursele sunt multiple: unele contabilizate, altele necontabilizate. Adunam, la rubrica surse contabilizate, banii trimisi acasa de compatriotii nostri calatori prin lume. Sau banii obtinuti din credite de consum si din credite ipotecare. Sa nu omitem insa tocmai baza: faptul ca, incepand din anul 2000, lucrarile au luat o intorsatura radicala. Dupa caderea economica a venit cresterea. Dupa inflatie a venit dezinflatie. Dupa deprecierea leului a urmat aprecierea lui, mai intai reala, apoi si nominala. Salariul real a inceput si el sa creasca an de an. Pana la cota din 2007. Puterea de cumparare a banilor nu mai creste doar pe hartie, ci si in piata. Iar consumul inregistreaza cifre-record.
Ce va fi mai departe? Acum, in Uniunea Europeana, a sosit timpul sa incepem sa gandim altfel. Sa intelegem importanta lucrului bine facut. Si sa fundamentam in sfarsit un lant de avantaje competitive, fiindca atatea cate avem nu ne ajung. Pana atunci, ramane sa ne chinuim cu un deficit de cont curent in crestere. De ce? Fiindca, in continuare, consumam mai mult decat producem.
Asta se vede in balanta de plati. Din ianuarie pana in iulie 2007, importurile au depasit exporturile cu 9,4 miliarde de euro. Fata de numai 5,4 miliarde de euro in aceeasi perioada din anul trecut. De aici s-a ajuns la deficitul mare al contului curent, de 9 miliarde de euro. Fata de numai 4,5 miliarde in ianuarie-iulie 2006. Plecand de la aceasta paradigma, unii analisti s-au grabit sa gaseasca tapul ispasitor: aprecierea leului. Fiindca ar incuraja importurile, in timp ce-i descurajeaza pe exportatori.
Sa fim seriosi. Mai intai ca rata de schimb leu-euro o stabileste piata valutara, tinand seama de realitatile din acest moment: cata valuta e ceruta, cata valuta e oferita la schimb, contra lei, cum evolueaza cresterea economica si rata inflatiei, ce tendinte au eficienta, productivitatea si asa mai departe. Din toti acesti factori se intrupeaza vantul ce sufla in panzele cursului valutar, determinand atat directia de mers si nivelul pana la care urca sau coboara, cat si momentul in care se produce o miscare sau alta. Sigur, in acest punct apar proteste, contestatii. Exportatorii tipa ca leul ar fi supraevaluat. Daca insa decizia pietei ar fi convenabila tuturor jucatorilor, piata si-ar pierde unul dintre principalii factori de stimulare a eficientei: concurenta. La urma - urmei, nu piata trebuie sa-si ajusteze deciziile in raport cu diversitatea intereselor participantilor la schimbul valutar, ci invers: cumparatorii si vanzatorii de valuta vor fi competitivi numai in masura in care sunt atenti la semnalele pietei, le interpreteaza corect si dezvolta un management performant. Participantii la schimbul valutar au fie sansa de a se putea adapta deciziilor pietei sau chiar de a le influenta, fie nesansa de a pierde partida. Ar fi insa de subliniat, in acest sens, ca importatorii si exportatorii au in prea mica masura constiinta faptului ca ei sunt competitori pe piata si ca, prin actiunile lor, pot sa-i directioneze miscarile. Tocmai din aceasta cauza, ori de cate ori nu le convine cursul cer interventii "de sus", in stil vechi, in loc sa caute solutii specifice unei astfel de competitii.
Apoi, este limpede ca piata valutara are viata, dinamism, stabilitate si, prin urmare, e in stare sa ia temperatura exacta a economiei prin rata de schimb leu-euro. Faptul ca, in acest moment, cursul floteaza, parasind pozitia de 3,40 - 3,38 lei pentru 1 euro si intrand in apreciere, in jur de 3,35 lei pentru 1 euro, inseamna ca acesta este punctul in care se impaca, pe piata, oferta de valuta cu cererea de valuta. Ce s-ar intampla, insa, daca acest punct "de impacare" ar reprezenta o depreciere dramatica a leului, cum isi doresc exportatorii? In aparenta, companiile exportatoare ar fi favorizate. Pe termen foarte scurt, ele ar reusi sa faca fata unor cheltuieli suplimentare. In realitate, insa, pe masura ce va trece timpul, se va vedea ca lucrurile nu stau tocmai asa. Un euro prea scump ar reaprinde focul preturilor galopante. Mai departe, inflatia ar determina un nou nivel al cursului. Si mai inalt. In replica, piata monetara ar raspunde cu dobanzi mari. Nu avem nevoie de aceasta cursa.
Dar deficitul de cont curent ni se trage de la aprecierea leului? Sau de la pofta de consum - exprimand nevoi vitale + nevoi stringente + nevoi obisnuite + placeri + capricii - in crestere continua? Iar gratie televiziunii, napadita de reclame, consumul raspunde neincetat impulsurilor primite de pe micul ecran. Romanii, tot plimbandu-se cu telecomanda de pe un post TV pe altul, sunt bombardati cu reclame ademenitoare. Oamenii sunt st??rniti sa consume. Cererea de consum, grabita, a lasat in urma oferta interna de bunuri si servicii.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
