Scriam, in episodul de miercurea trecuta, ca la noi cererea de consum, grabita, a lasat in urma oferta de bunuri si servicii. Iar consumul, stimulat in mare masura de bani neacoperiti cu munca performanta si de avalansa de reclame de pe ecranul televizorului, umfla deficitul de cont curent. Consumul nostru e rau organizat. Intai si intai ca structura.
Dar cum ar putea sa fie bine organizat? Fiindca aproape jumatate de secol, fara incetare, unica modalitate de organizare a consumului, cunoscuta de noi, a fost planificarea. Un dezastru. Dupa '90, mult timp, consumul a pastrat inca amprenta vremurilor de dinainte de decembrie '89, cand marfa intra in magazin, avea o eticheta, cu mentionarea pretului, stabilit de stat, dar pentru ca era foarte putina fata de nevoile exprimate de cozile interminabile, de regula se dosea. Pentru a fi revanduta pe usa din spate a magazinului, cu suprapret. Fara sa intelegem ca numai o piata libera, functionala ne-ar fi putut asigura o buna organizare a consumului.
Pentru noi, romanii, inainte de decembrie '89, piata libera, in adevaratul inteles al cuvantului, era "fruct oprit". Nu exista piata libera: nici pentru aur, nici pentru valute, nici pentru titluri si nici pentru marfuri. Daca am fi avut piata valutara libera, Romania n-ar fi intrat in incetare de plati la inceputul anilor '80. Si nici n-ar fi fost nevoie ca populatia sa stranga cureaua la maximum pentru ca tara sa-si plateasca in avans datoria externa. Pe o piata valutara functionala, bunaoara, desigur interna, statul ar fi putut aduna valuta necesara pentru a-si onora imprumuturile facute in strainatate. Nu in avans, cum s-a intamplat, enervand marile banci si determinand izolarea Romaniei timp de 15 ani, pana in 1995 inclusiv, ci la scadentele normale. Cum insa n-am avut piata valutara, datoria externa a fost platita cu mari sacrificii impuse atat populatiei, cat si economiei.
Nici preturi de piata n-am avut. Magia bursei, tema obsedanta a analistilor si romancierilor deopotriva, isi trage seva din jocul preturilor. Posibilitatea anticiparii unui curs bun, lansarea in operatiuni menite sa aduca profit din diferente favorabile de cursuri, care floteaza continuu, au determinat permanentizarea speculei in sens pozitiv. Speculatii fac si bancile, chiar daca numesc asta arbitraj.
Vechile mentalitati erau imprimate in toate fibrele societatii romanesti. Incepand din 1990, an de an, dusmanii pietei libere au tot cerut bani multi si ieftini. Ca sa le ajunga pentru egalizarea veniturilor cu preturile, pentru pastrarea surplusului de personal in societatile cu capital de stat si pentru a mentine in viata intreprinderile nerentabile. S-a inteles greu in Romania ca nu vom gasi bani multi si ieftini inainte de a reforma munca, de a face performanta organizarea muncii si de a intari proprietatea privata. Astfel de cerinte au produs confuzie si deruta. Pentru ca ne-au impins catre controlul administrativ al preturilor, catre ieftinirea neconditionata a creditelor ori interventia BNR impotriva cursului pietei valutare. Cei ce purtau stindardul acestor cereri doar mimau ori isi inchipuiau ca lupta pentru un trai mai bun al oamenilor.
Imaginati-va insa ce nastrusnicie ar fi fost sa vedem paritatea leu-valuta stabilita nu pe piata valutara, prin jocul cererii si ofertei, ci in Parlament, potrivit unui curent din anii '90.
Asa am ajuns ca timp de multi ani, dupa decembrie '89, cine tipa mai tare sa primeasca (din painea sociala) o ratie mai mare. Iar ce ramanea... sa se imparta la ceilalti: tacuti, resemnati si muncitori. Experienta a fost repetata de nenumarate ori. In multe situatii, autoritatile au cedat. Au cedat in fata galagiosilor, speriati de liberalizarea pietelor, dezamagindu-i in schimb pe cei tacuti, resemnati si muncitori. Astazi, poate ca si din acest motiv, societatii noastre ii este greu sa se acomodeze cu un sistem opus deprinderilor noastre: piata libera. Un sistem ce ii impune Romaniei trecerea de la o economie inchisa la o economie deschisa. O economie de piata. Si la un consum exclusiv de piata.
N-avem alta sansa. Fiindca economia de piata, spre care se indreapta in prezent intreaga lume, este raul cel mai mic, intre toate relele modele de organizare a economiei cunoscute pana in prezent. Fiindca toate supapele acestui sistem - spre care nu idealurile umaniste ne imping, ci nevoile - sunt deschise spre eficienta economica si bunastare. Valori la care nu se poate ajunge decat prin "inumana concurenta".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
