Noua, romanilor, saracia ne-a fost vreme indelungata educator national. Sub apasarea neindestularii prelungite, neamul nostru a invatat sa fie cumpatat, sa stranga bani albi pentru zile negre, sa nu caute luxul, mai mult, sa se multumeasca cu putin. Acum, in UE, astfel de deprinderi nu ne mai sunt de nici un ajutor. Traim intr-un spatiu si
intr-un timp in care cine se multumeste cu putin... putin infaptuieste. Asa ca, treptat, societatea noastra se desparte de fata umana a saraciei. Rolul ei de educator national inceteaza. Sau, mai exact, e pe cale sa inceteze.
Vom continua sa ne confruntam insa, o vreme, cu fata inumana a saraciei. Cea care, fara sa invete pe nimeni nimic bun, induce in societate ura, faradelegea, mizeria sociala. Sub acest aspect, intre tarile cu care suntem in competitie, Romania poarta povara cea mai grea.
O vreme, saracia din tara noastra a fost un proces in crestere. Extensie legata, in buna masura, de recesiunea economica din anii '97 - '99. Din 2000 insa, a inceput o noua tendinta. Numarul saracilor, desi inca mare, e in evidenta scadere. Tendinta ce a pornit sa fie stimulata deindata ce a fost relansata cresterea economica. Treptat, ponderea saracilor a scazut. Si in anii ce vin, noi segmente ale populatiei vor scapa din capcana saraciei. Totusi, nu e cazul sa fim excesiv de optimisti. Vocile de la noi, care s-au grabit sa prezica o injumatatire a saraciei in anii 2005-2006, s-au inselat. Fiindca au omis un adevar nu tocmai imbucurator. Si anume, ca in procesul saraciei dinamica e asemanatoare cu cea a inflatiei: la coborare, curba e tot mai inceata. Probabil ca mai aproape de adevar sunt analistii care prevad o injumatatire a saraciei in Romania in anii 2007-2008.
Razboiul cu saracia va putea fi insa castigat numai daca vor fi deschise mai multe fronturi: cu preturile, cu veniturile, cu oferta, cu delasarea. Si nu va putea sa fie altceva decat un sir nesfarsit de marsuri epuizante, dominate de tot felul de dificultati, mai mici sau mai mari.
Un lucru e sigur: ca si de aici inainte, an de an, mai multa crestere economica ne va aduce mai putina saracie. Dar legatura intre cresterea PIB-ului si restrangerea saraciei nu se face automat. Sunt mai multe necunoscute in ecuatie, intre care factorul psihologic are o importanta majora.
Grav, in primul rand, e faptul ca societatea romaneasca s-a obisnuit cu saracia. O mare parte a populatiei nu e socata nici de bugetele de austeritate, nici de salariile derizorii, nici de marfurile de calitate indoielnica pe care le cumpara cu bani multi. Multora le-a ramas obisnuinta sa stranga cureaua.
Cum am cazut noi in capcana saraciei? Totul ni s-a tras dintr-o iluzie: ca n-ar avea importanta ce produci, cum produci; ca important e sa produci si inca sa produci cat mai mult. Incepand din '90 insa, in conditiile in care piata si banii si-au redobandit, treptat, rolurile firesti, am vazut limpede ca suferintele economiei romanesti sunt legate de deficitul de competitivitate si de productivitate. Ne-am trezit intr-un cerc vicios. Munca dezorganizata s-a soldat cu salarii mizerabile. La randul lor, salariile au descurajat munca. Au continuat in schimb scumpirile, care au temperat consumul. O vreme. Apoi, consumul a devansat oferta interna, care a pierdut mai multe trenuri.
Solutia nu poate fi decat o schimbare radicala in organizarea muncii. Pentru a obtine profit la nivelul resurselor consumate. Asa ca deocamdata, fara sa fie atrase noi resurse, inclusiv financiare, ar putea fi folosite mai bine resursele existente. Numai asa vom avea mai multi bani pentru investitii si pentru consum concomitent cu cresterea cantitativa si calitativa a ofertei interne. Ar putea fi astfel angajate proiecte pentru infrastructuri, pentru modernizari absolut necesare, pentru dezvoltarea serviciilor, ramase mult in urma.
Romanii n-au insa dreptul sa uite ca traim intr-o lume cu limite reale. Cu deosebire, sunt limitate resursele cresterii economice, fapt ce impune lumii noastre restrictii majore. Dar in timp ce resursele sunt limitate, dorintele, ambitiile sau tendintele societatii sunt nelimitate. La rascrucea acestor doua mari sfidari, rareori ritmurile cresterii reusesc sa se inscrie intr-o dinamica optima.
La dramele lumii, noi adaugam dramele noastre. Dupa decembrie '89, societatea romaneasca s-a dovedit a fi mai putin preocupata de perspectiva si mai mult de probleme curente, de rezultate posibile imediat. Asa ca, in ceea ce ne priveste, nu doar resursele materiale s-au dovedit a fi limitate, ci si cele de ordin psihologic. Societatea noastra nu mai avea timp si nu mai avea rabdare pentru asteptari. In schimb politicile economice, de la strategiile de dezvoltare pana la cele privind redistribuirea resurselor, au fost concepute cu ochii pe un orologiu lenes. Mai mult chiar: nu au fost luate in calcul limitele si constrangerile lumii in care traim, pentru a li se raspunde, ca in atatea alte tari, cu mai multa eficienta si cu munca performanta.
De cativa ani insa, fortam urcusul. Restrangerea saraciei, cu fata ei inumana, nu va fi insa posibila mai departe fara o noua viteza a restructurarii. Si fara o noua fata a economiei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
