Multa vreme nu am citit deloc ziare. Nu eram la zi cu nimic si, in general, ma culcam tarziu. Imi venea peste masura de greu sa identific o forma de libertate sociala, ceva concret de care interesul meu sa se poata agata. In schimb, ma simteam stapan peste noapte si imi facusem din atentatul la adresa imposibilului o activitate.
Nu mai tin minte cine a scris acea cartulie patimasa, intitulata cum nu se poate mai potrivit: "Cei care au ales noaptea". Ca sa fiu sincer, mi-a atras mai putin atentia insiruirea unor cazuri clinice, ca Napoleon sau Hemingway, despre care aflasem deja din alte carti. Am fost insa cu totul surprins sa citesc o postfata despre sinucigasii literaturii romane. Ma gandeam ca subiectul nu fusese tratat niciodata asa cum se cuvine si aveam de gand sa ma ocup eu de el. Postfata aceea era scrisa de Carol Sebastian.
Bineinteles, am abandonat proiectul. Din intamplare sau nu, peste cativa ani am ajuns jurnalist si am ajuns sa citesc sistematic ziare. Totusi de cativa ani, numele lui Carol Sebastian avea sa imi devina cunoscut din paginile unui cotidian central. Mai intai, omul mi s-a parut cam plictisit. Il zaream pe la conferintele de presa, unde se aseza pe un scaun si nu vorbea cu nimeni. Desi nu parea dezabuzat, intr-o anumita masura cred ca era. Nu poti sa scrii despre sinucidere si sa ramai neatins, cum spuneam, vazandu-l cum se fereste de politicieni ca estetii de vulgaritate. Am fost de aceea aproape socat sa il vad iesind atat de strident in decorul anului 2004. Din pasnicul si curajosul fenomenolog al sinuciderii lui Odobescu, Sebastian devenise activistul timid si recalcitrant al lui Basescu. Ai fi crezut, ascultandu-l la tv, ca in fata lui se afla o cohorta de femei gata sa-i aplaude tiradele, atat parea de infierbantat. Ulterior, mi-am dat seama despre ce era vorba, dar in acel moment am fost uluit. Sebastian este un om inteligent si lucid. Cum sa se bage el in chestia asta?
Uite ca s-a bagat; si nu numai el. Multi dintre noi, mai mult sau mai putin, mai tineri sau batrani, am intrat atunci intr-o zodie nefasta. Cei mai batrani, "mogulii", au intrat sigur, fiind acum intr-un fel de criza a varstei a doua. Mai trist este insa ca, facand uitate comandamentele deontologiei, cei tineri mizeaza totul pe nestavilita afirmare de sine. Gata cu indoielile, gata cu ceata, gata cu noaptea in care i-au tinut, atatia ani, mai varstnicii lor colegi!
Desi consider ca ofensiva tinerilor este in mare masura justificata si necesara, n-am sa inteleg niciodata de ce ea a trebuit sa aiba loc in numele unor politicieni. Din punctul meu de vedere, intre Nastase si Basescu nu exista o prea mare diferenta de moralitate politica. Prin urmare, de unde vine acest radicalism? Nu era mai bine daca "noua generatie" ar fi lasat persoanele la o parte si s-ar fi ocupat mai mult de valori? Nu era mai bine daca, in loc de a copia resentimentar pastisa de tip CTP, "noua generatie" ar fi luat mai in serios Argumentul?
Daca radicalismul lui Sebastian poate avea o explicatie psihologica (legata efectiv de mascarea colaborarii sale cu Securitatea), in ceea ce ii priveste pe ceilalti, adica aceia care il pun la zid sau il apara, singura explicatie posibila poate fi prostia. Cred ca multi dintre cei care se erijeaza in lideri ai "noii generatii" au citit prea multe ziare si prea putine carti. Cred ca se informeaza prea mult (din surse) si gandesc prea putin. Si mai cred ca sunt la fel de dezamagiti, de lucizi in sensul prost al cuvantului ca si colegii lor mai batrani. Sunt, cel putin, la fel de "comunisti" ca ei.
Carol Sebastian priveste desigur cu nostalgie la perioada in care se ocupa de sinucidere si nu de Traian Basescu. Sunt convins, amintirea acelei perioade, a acelui text, a noptii pe care colegii sai nu par sa o fi adulmecat vreodata, il va readuce cu picioarele pe pamant si ii va reda cumpanirea si simtul umorului.
Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
