La cinci ani de la startul reformei pensiilor private Ziarul Financiar a organizat un eveniment pentru a stabili unde a ajuns această reformă, ce a fost bun, ce mai trebuie făcut, dar şi ce minusuri are noul sistem de pensii.
Începând cu data de 17 septembrie 2007, toţi salariaţii sub 35 de ani au fost obligaţi să aleagă un fond de pensii private din cele 18 care au fost atunci înfiinţate pentru a le transfera sub administrare 2% din salariul brut, care până atunci mergea la Casa de Pensii pentru plata actualelor pensii. De asemenea, au putut alege să intre în sistem şi salariaţii de sub 45 de ani, iar circa 90% dintre ei au făcut-o. Între timp, contribuţia a crescut la 3,5% şi este estimată să ajungă la 6% din salariul brut peste patru ani.
Ce s-a întâmplat în cei cinci ani de la lansare?
Din cele 18 fonduri, au rămas doar nouă în picioare şi probabil că vor rămâne doar şapte în 2013. Până în luna august 2012, sumele strânse - contribuţii şi profituri obţinute din investiţii - se ridică la circa 2 miliarde de euro. Anual, contribuţiile cresc cu circa 600-700 de milioane de euro, astfel încât este probabil ca peste 10 ani, în 2017, la 10 ani de la primele contribuţii, să fie strânse active în valoare de 10 miliarde de euro, după opinia unuia din reprezentanţii unei companii de administrare a unui astfel de fond.
Niciunul din administratori nu are capital românesc.
Randamentele raportate sunt de circa 12% pe an în aceşti cinci ani.
Circa 5,7 milioane de clienţi unici sunt înregistraţi la unul din cele nouă fonduri active că au contribuit la un moment dar, măcar şi pentru o lună. Însă constant se înregistrează contribuţii numai de la circa 3,6 milioane de salariaţi. De unde această diferenţă uriaşă, de 2,1 milioane de conturi aşa numite goale? Explicaţiile sunt destul de neclare. Ar fi vorba de oameni care lucrează temporar sau care au plecat în străinătate. De transferul banilor către fondurile de pensii administrate privat se ocupă Casa de Pensii Publice.
Minusurile sistemului?
Încă pare mai mult o "joacă". Cele două miliarde de euro strânse înseamnă per contribuabil circa 560 de euro. Peste cinci ani ar putea fi, dacă se confirmă estimarea că se vor strânge 10 miliarde de euro, circa 2.500 de euro de contribuabil. Este foarte puţin.
Nici după încă 15-20 de ani de contribuţii, cele 10-15.000 de euro adunate, dacă vor fi, nu vor fi suficiente pentru a completa pensia publică. Şi trebuie ţinut cont că suplimentarea va trebui să fie cât mai consistentă, pentru că pensia publică va fi redusă, conform contribuţiilor de astăzi, multe aferente unui salariu minim brut pe economie. O treime din salariile din România sunt sub 1.000 de lei. În plus, cota de contribuţie este redusă chiar prin participarea la sistemul de pensii publice administrat privat.
Un alt neajuns este dezvoltarea slabă a fondurilor de pensii private facultative, aşa-numitul pilon III. Aici s-au strâns doar 120 milioane de euro de la 280.000 de participanţi. Acest pilon III are fi trebuit să fie "descătuşat" practic de obligatoriul pilon II, adică fondurile private obligatorii. Însă raţiuni de ordin logistic (este complicat de contribuit prin angajator, care, spun administratorii, nu este dornic să o facă) şi fiscal (insuficientă deductibilitate, spun tot administratorii de fonduri) i-au împiedicat dezvoltarea. Probabil şi "auto-mulţumirea" administratorilor cu clienţii veniţi cadou pe pilonul II este o cauză, iar o eventuală condiţionare a extinderii pe pilonul II de câştigarea de clienţi pe III ar fi o soluţie pentru lansarea acestui sector.
Un alt mare minus este că, la cinci ani de când fondurile strâng bani, nu există o lege a plăţii pensiilor private. Puţini ştiu că nu cei care strâng banii acum sunt şi cei care vor plăti pensiile, ci alţi administratori. Este practic singurul produs/serviciu din România pentru care se ştie ce se plăteşte, dar nu se ştie deloc ce/cum şi când se primeşte.
Apoi, o mare miză a acestor fonduri private de pensii ar fi trebuit să fie dezvoltarea pieţei de capital prin creşterea cererii de acţiuni. Însă companiile de administrare preferă investiţiile în titluri de stat, unde merg 70% din bani. Pe piaţa de capital merg acum doar 200 de milioane de euro. Este adevărat însă că, pe de altă parte, oferta este destul de săracă, atât statul român întârziind să aducă la bursă mari companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Nuclearelectrica, cât şi marile companii străine preferând să se retragă (cazul Azomureş) sau să nu listeze, deşi se obligaseră să o facă (cazul BCR).
Trebuie spus însă că şi administratorii de fonduri mutuale, care au pe mână 2 miliarde de euro, preferă tot depozitele şi titluri de stat, iar pe bursă nu au decât 100 milioane de euro.
La fondurile de pensii private obligatorii şi fondurile mutuale se mai adaugă activele de 4 miliarde de euro ale asigurătorilor, din care 1,3 miliarde euro sunt ale asigurătorilor de viaţă. Asigurătorii de viaţă preferă mai mult bursa, unde au investit circa un sfert din active, adică 300 de milioane de euro. Practic, avem încă o adâncime foarte redusă a pieţei financiare non-bancare la 20 de ani de capitalism: 8 miliarde de euro active totale ale asigurătorilor, fondurilor mutuale şi fondurilor de pensii private, din care 600 de milioane de euro pe bursă.
Pentru comparaţie, depozitele bancare ale populaţiei se ridică la circa 25 de miliarde de euro, iar activele totale ale sistemului bancar românesc sunt de circa 82 de miliarde de euro. Suntem încă primitivi la capitolul pieţe financiare, dacă fondurile mutuale plus pensiile private plus asigurările sunt de zece ori mai reduse decât sistemul bancar.
În rest, ironia face ca acum să conducă Comisia de Pensii Private chiar oameni care s-au opus iniţial formei în care s-a dezvoltat până la urmă acest sistem şi, oricum, poţi să ai orice sistem de pensii, în orice formulă, dacă nu ai un Oltchim care să meargă sau industrie în general, locuri de muncă, piaţa financiară nu înseamnă decât o reaşezare a unor pioni pe tablă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea deţine mai multe afaceri de zeci de milioane de euro în ţara noastră
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
