Cine nu crede că energie egal 100% politică să-şi muşte limba. Ultimele desfăşurări de forţe în cazul "Gazprom versus Comisia Europeană" declanşat în această toamnă arată cât de tare îşi vor încorda muşchii politici cei "mari", plecând de la preţul şi distribuţia gazului natural.
Deşi a fost destul de puţin reflectat în mass-media locale până acum, anunţul Comisiei Europene că anchetează Gazprom pentru preţuri "incorecte" (unfair - engl.) în Europa de Est, împiedicarea diversificării aprovizionării şi limitarea prin prevederi contractuale abuzive a tradingului de gaze este o bombă pe piaţa energiei europene.
Vor porni de aici multe desfăşurări de forţe, cu consecinţe imprevizibile. Gazprom furnizează 36% din gazul natural pe care îl consumă Uniunea Europeană şi 70-80% din gazul natural ars în Polonia, Cehia şi Ungaria. În Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia este unic furnizor.
Toate aceste ţări sunt menţionate de mass-media străine ca fiind cele unde Gazprom ar fi încălcat regulile concurenţiale, conform acestei investigaţii a Comisiei Europene.
Nu şi România, care are cea mai scăzută dependenţă de gazele ruseşti: a consumat în iunie 2012 doar 15% gaz din import, iar anual importurile reprezintă circa 30% în medie.
Ieri însă în războiul gazului au survenit trei elemente, dintre care două ţin chiar de România.
Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, aflată la Bucureşti, a invitat România să coopereze pentru a scăpa de dependenţa de gazul rusesc. Cu amendamentul că Lituania este 100% dependentă de gazul rusesc, iar România (deocamdată) se poate baza pe resurse proprii, invitaţia arată că şi România va fi implicată, vrând-nevrând, în acest război al gazelor.
Apoi, Rusia a pus ieri piciorul în prag şi a condiţionat reducerea preţului la gaz pentru Republica Moldova cu 30% de ieşirea din cooperarea energetică cu Uniunea Europeană. Mesaj dur la doar două săptămâni după vizita cancelarului german Angela Merkel. Gaz (ieftin) de la Est contra vize de la Vest. Ce să aleagă cei mai săraci români din lume?
În plus, tot ieri Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a anunţat că a pus sub control direct Gazprom şi toată comunicarea concernului cu UE în această anchetă se va face sub supravegherea guvernului rus.
Gazprom este o companie listată, unde sunt acţionare şi fonduri străine de investiţii, şi teoretic guvernul nu ar trebui să intervină în activitatea sa decât ca acţionar.
Business? Nu. În toate trei cazurile, politică 100%. Fără politică nu ai gaz, fără gaz nu ai industrie sau, pentru ţările dependente 100%, căldură în case.
Într-un fel, Vestul a transmis ţărilor din Est prin această acţiune - iată, avem grijă de voi, măcar vă negociem un preţ mai bun la gaze dacă finanţare/investiţii nu vă mai putem aduce pentru că avem probleme cu propriile noastre datorii din zona euro.
Dar care vor fi efectele? Nu există riscul ca, pentru ţările dependente 100% de gazul rusesc, această încordare a muşchilor fără să dispună încă de resurse alternative să aibă efecte adverse?
Pentru că Putin răspunde, conform unei ştiri Bloomberg de ieri, că dacă Vestul vrea influenţă în estul Europei să şi-o plătească, nu să ceară micşorarea preţului la gazul rusesc.
Cu atât mai mult cu cât Germania, asigurată de Nord Stream, nu mai depinde de gazul rusesc care trece prin Ucraina.
În istorie, ţările mici a trebuit să se unească de fiecare dată pentru a obţine ceva concesii şi recunoaşteri de la ţările mari.
Faptul că în interiorul Uniunii Europene nu există o partidă a ţărilor mici şi mai sărace din estul Europei, cu interese comune, este un minus pentru dezvoltarea acestora.
Bulgaria şi România sunt tratate la pachet dinspre Comisie, dar rareori s-au putut pune de acord, eventual împreună cu Ungaria, Polonia şi Cehia, fostele "surori" de lagăr, asupra unor teme de interes comun care să le asigure dezvoltarea.
Europa de Vest nu a rezolvat încă cea mai mare criză din istoria sa, a datoriei publice şi a intrat acum într-un război al gazului. Numai un astfel de război mai lipsea înainte de venirea iernii.
Nimeni nu vrea să-şi amintească dimineaţa de 1 ianuarie 2006, când robinetul de gaze a fost închis abuziv de ruşi. Pe atunci, preţul la gaz era de 280 de dolari mia de metri cubi.
Azi România plăteşte 426 $ mia de metri cubi, Bulgaria 600 $, iar Germania 380 $. De la 1 ianuarie 2006 şi până în prezent, şase ani după, UE nu a înaintat deloc în proiectul Nabucco care ar fi trebuit să fie alternativa la conducta prin Ucraina/gazul rus cu gaz din Turkmenistan şi conductă prin Turcia. Estul Uniunii Europene este încă fără alternativă.
Lansarea South Stream pe piaţă de către ruşi şi abilul joc al acestora - intraţi cu noi parteneri că oricum nu aveţi de unde aduce gaz, mesajele duble/duplicitare către Bulgaria şi România privind participarea la South Stream - că dacă nu vreţi voi, bulgarilor, lucrăm cu românii şi invers - au avut rolul său în această istorie de şase ani de neputinţă a UE de a asigura o rută şi resursă alternativă a gazului pentru sud-est.
Între timp, a fost inaugurat... Nord Stream, conducta directă dintre Rusia şi Germania în ianuarie 2011.
Ce câştigă, ce pierde România din acest război al gazelor, având în vedere poziţia de oarecare independenţă a sa? Un eventual preţ mai redus al gazelor, dacă va fi obţinut, va fi pentru cei în numele cărora a fost declanşată investigaţia, dintre care România nu face parte.
O eventuală repercusiune negativă, de genul reducerii livrărilor, ar putea fi însă resimţită direct, pentru că ţeava este unică şi nu poţi să micşorezi presiunea pentru Bulgaria, spre exemplu, prin conducta de la Isaccea, fără să sufere şi România.
Oricum ar fi, administrarea acestei afaceri va cere multă diplomaţie şi un plan bine pus la punct dinspre partea română.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
