Intrarea Uber în România a produs deocamdată mai multă efervescenţă în presă decât în acţiunea economică propriu-zisă de livrare a unui nou mod de a face transport de taxi în Bucureşti, însă conceptul de economie colaborativă pe care îl aduce această companie pe piaţa locală are toate şansele să explodeze în perioada următoare.
Uber este o aplicaţie care oferă oricărui conducător auto posibilitatea de a deveni „taximetrist“ când doreşte şi are timpul necesar. Astfel, cine vrea să devină membru al acestei comunităţi descarcă aplicaţia Uber pe smartphone şi îşi poate anunţa disponibilitatea de a face o cursă taxi în cazul în care există o cerere pe care o poate prelua.
Călătorului, care la rândul său a descărcat aplicaţia şi a completat datele de card bancar, i se reţin banii automat pentru cursă, iar Uber plăteşte apoi „taximetristul de ocazie“ săptămânal, în funcţie de cursele efectuate.
„Ce ar putea să aibă în comun Uber, startup-ul înfiinţat abia acum 5 ani, şi Air Liquide, puternicul conglomerat industrial francez, cu o vechime de 100 de ani, prezent cu produsele sale în toate complexurile industriale ale planetei?“, se întreba în ediţia din 25 februarie 2015 a ziarului francez de business Les Echos jurnalista Sabine Delanglade în articolul „Uberizarea economiei şi marele vertij al elitelor“.
Răspunsul: „Capitalizarea bursieră a celor două companii este egală: 40 de miliarde de euro“. De necrezut ca o platformă colaborativă care îi pune în legătură pe cei care au nevoie de transport cu cei care îl pot oferi să ajungă să valoreze la fel de mult ca un gigant industrial cu mii de brevete de invenţii şi vânzări de zeci de ori mai mari.
De altfel, aşa cum scrie şi Walter Isaacson în ediţia din 4 martie a Financial Times, businessul global al aplicaţiilor de smartphone şi tablete a ajuns anul trecut la 100 de miliarde de dolari, mai mult decât toată industria de film, în condiţiile în care în urmă cu şapte ani acest sector nici nu exista.
Presa de business internaţională dezbate intens în ultimele luni trecerea la un nou tip de economie, aşa- numita „economie colaborativă“ sau „sharing economy“. Este vorba de o combinaţie a computerelor şi a internetului, care schimbă vieţile oamenilor, dar şi modul în care îşi câştigă existenţa, astfel încât, aşa cum menţionează Isaacson în Financial Times, marketplace-uri precum Amazon sau Ebay recreează tipul de manufactură artizanală existent în era preindustrială. „Dacă ai o reţetă bună, ori ştii să faci un produs sau un serviciu de calitate, îţi poţi găsi clienţi prin aceste platforme. Mai mult de 600.000 de oameni îşi câştigă astăzi veniturile vânzând şi cumpărând pe Amazon şi Ebay“, afirmă Isaacson. Subiectul economiei colaborative este din ce în ce mai divers. Platformele de microfinanţare care scurtează drumul între cei care dispun de finanţare şi persoanele fizice sau companiile care caută bani pentru investiţii au ajuns să intermedieze miliarde de dolari.
În industria software sute de mii de proiecte sunt disponibile online şi mii de români deja îşi câştigă banii prin intermediul acestor platforme. În Franţa închirierea maşinilor de la persoane care le pun la dispoziţie atunci când nu le folosesc, şi nu de la companii specializate, a devenit un fapt comun.
Maurice Levy, CEO al companiei de publicitate Publicis, vorbeşte despre „uberizarea“ economiei, conform jurnalistei de la Les Echos. Comentatorul de la Financial Times subliniază că „disrupţia“ tehnologică nu este o ameninţare din punctul de vedere al creării locurilor de muncă, ci dimpotrivă, este o sursă de câştig pentru economie şi pentru piaţa muncii. „Tehnologia duce la o creştere a productivităţii şi a bogăţiei, care măreşte cererea pentru bunuri şi servicii şi pentru noi joburi, inclusiv unele pe care acum nici nu le putem imagina. Mărturie stau cele 3 milioane de joburi nou-create în Statele Unite în 2014, cu tot noul val de sisteme robotice introduse în companii“, scrie Walter Isaacson.
Paradoxul pentru România este că acest val tehnologic (7 milioane de români au deja un smartphone) se aşază pe o economie care nu a terminat procesul de industrializare şi în care schimburile directe între participanţii la piaţă încă domină cel puţin în mediul rural. Nu mai există nicio economie cu un milion de gospodării ţărăneşti care îşi câştigă existenţa din creşterea a un milion de vaci şi cultivarea a câte două-trei hectare de pământ fiecare. Cu toată extinderea marilor retaileri, aprovizionarea încă se face prin pieţe, direct de la producători la consumatori. Vezi şi cazul aprovizionării cu lapte la uşa casei, încă existentă în unele oraşe mici. Piaţa românească de legume, fructe, carne, lactate şi peşte este, într-un fel sau altul, o platformă Uber pentru producători şi consumatori. Nu mai e necesară o disrupţie, de scoatere din ecuaţie a retailerului, cum a făcut Uber cu companiile de taximetrie. Noi suntem deja „uberizaţi“ în multe sectoare ale economiei.
Ceea ce este acum de făcut este facilitarea prin intermediul acestor platforme a contactului direct între consumator şi client şi în alte sectoare. Viteza de adoptare a tehnologiilor este uimitoare, taximetriştii din Bucureşti, spre exemplu, s-au echipat rapid cu tablete şi GPS-uri, îşi iau comenzile pe internet. În faţa închiderii întreprinderilor industriale, multe persoane au găsit soluţii individuale de a fi integrate în activitatea economică. Astfel, avem un milion de PFA (persoane fizice autorizate) şi PFI (persoane fizice independente).
Economia colaborativă nu este o ameninţare pentru România, ci poate deveni un atu.
