Grecia a atras asupra sa atenţia întregii comunităţi internaţionale în ultimele luni şi mai cu seamă în ultimele zile. I-a determinat chiar pe preşedinţii SUA şi Franţa să apară împreună într-o conferinţă de presă în care au subliniat importanţa stabilităţii macroeconomice. Poate într-o anumită măsură i-a impulsionat pe decidenţii politici ai României să se mândrească cu situaţia macroeconomică indiscutabil mai bună în prezent faţă de acum 3 ani, dar şi să ţină bine centurile de siguranţă macroeconomică şi să ia aminte la austeritatea fără precedent prin care trec grecii.
Departe de a spune că asistăm la ultimele efecte ale crizei, iată că următorul deceniu, au spus-o deja economiştii, stă sub semnul reducerii datoriilor în statele europene. România nu poate face abstracţie de aceste evoluţii.
Suntem direct afectaţi de mersul economiilor europene
Gradul de interdependenţă cu statele europene este o realitate pe care nu ne mai putem permite să o ignorăm. 70% din comerţul nostru exterior merge către state din Uniunea Europeană. Perspectivele mai reduse de creştere economică la nivelul acestora ne vor influenţa fără doar şi poate. Astfel, vorbim despre previziuni de creştere economică la nivelul UE de doar 1,4% în 2012, comparativ cu 2,1% previzionat anterior. Zona euro nu face excepţie: din aproape 2% creştere economică în 2012, se pare că va reuşi să obţină puţin peste 1%. Germania, Italia, Franţa, UK, toate se înscriu în acest trend mai pesimist al urcuşului economic. Şi România şi-a redus recent perspectivele de creştere economică pe 2012 de la 3,5-4% la valori uşor peste 2%.
Ne finanţăm mai scump din cauza riscurilor regionale în creştere
Costurile asigurării împotriva riscului de neplată ale României erau de 240 puncte la începutul lunii august din acest an. Trei luni mai târziu, la începutul lunii noiembrie, au crescut deja cu 54%, până la 370 puncte, fără a penaliza vreun pas greşit al României. Ba din contră. În acest an, agenţia de rating Fitch a revizuit în sus ratingul României, în categoria recomandată pentru investiţii, în timp ce alte state europene au fost retrogradate.
Mai pe înţelesul tuturor, dacă în august investitorii considerau că o primă de dobândă de 2,4% reflectă bine riscul ţării noastre, iată că percepţia acestora s-a deteriorat, pe fondul turbulenţelor financiare europene şi internaţionale, iar prima de dobândă cerută, componentă a costului de creditare internaţională, a crescut la 3,7%.
România nu a devenit mai riscantă pentru investitori din cauza vreunei decizii economice eronate, ci din cauza apartenenţei la o piaţă regională sensibilă la evoluţia economiei elene.
Aşadar, asigurarea stabilităţii macroeconomice interne nu este suficientă pentru a putea promite românilor venituri mai mari, dar este minimal necesară într-un cadru internaţionalinstabil. Suntem o verigă relativ mică în lanţul economiilor europene şi internaţionale, şi în consecinţă trebuie să ne asumăm acest rol oarecum ingrat pe scena internaţională: PIB-ul
României este de numai 0,35% din PIB-ul global şi reprezintă mai puţin de jumătate din media europeană, mai exact 45%.
Datoria publică guvernamentală ne face cinste, însă datoria externă a României este un important indicator de risc
Stăm de 2 ori mai bine decât prevăd criteriile de la Maastricht în ceea ce priveşte datoria publică guvernamentală. Astfel, la finalul anului 2010, nivelul acesteia se ridica la 31% din PIB, faţă de 60% din PIB nivelul maxim acceptabil de Uniunea Europeană. Ocupăm confortabil locul 4 în Uniunea Europeană, având printre cele mai mici datorii publice guvernamentale. Totuşi, ritmul de creştere de la circa 60% în 2008 la peste 80% în 2010 în UE şi de la 13,4% din PIB în 2008 la 31% din PIB în 2010 în România, ne invită pe toţi la prudenţă în cheltuieli şi la un efort major de investire pentru a putea vorbi despre bunăstarea românilor pe termen lung. Pentru că avem de recuperat un decalaj major de dezvoltare, alocările publice pentru investiţii în bugetul României ne poziţionează pe primele două locuri în UE, alături de Polonia.
Totodată, România trebuie să onoreze o datorie externă de aproape 97 miliarde euro, datorie care aparţine deopotrivă sectorului public şi privat. Partea plină a paharului în această poveste este că peste 78% din datoria externă este pe termen mediu şi lung, iar restul de aproape 22% ne poate ridica probleme pe termen scurt. Partea goală a paharului este că orice panică sau blocaj pe pieţele financiare internaţionale ne plasează în poziţia de a plăti dobânzi mai mari sau de a asista la un exod al capitalurilor din ţara noastră.
Suntem cu atât mai vulnerabili, cu cât băncile deţin aproximativ 85% din sectorul financiar din România, iar acestea sunt deţinute în proporţie de peste 85% de capitalul străin. Suntem întârziaţi în dezvoltarea mecanismelor alternative de finanţare: piaţa de capital, fonduri mutuale, fonduri de capital de risc, etc.
De unde credite pentru investiţii sau dezvoltare dacă apetitul românilor pentru economisire este cu 2,3 puncte procentuale sub media UE ?
România are o rată a economisirii în rândul gospodăriilor de 10,3% în trimestrul al doilea din anul 2011, sub media europeană de 12,6% (medie ajustată sezonier).
Stimularea economisirii pe termen lung ar trebui să constituie o prioritate pentru România. Dacă am economisi mai mult, am fi fără doar şi poate mai puţin vulnerabili la evoluţiile externe negative. Ne-am putea împrumuta mai degrabă de pe piaţa internă şi am creşte considerabil potenţialul de investiţii.
Mulţi se grăbesc însă să afirme că românii sunt prea săraci ca să economisească. E un mit inhibator pe care trebuie să îl demontam. China ne dă un exemplu remarcabil atât nouă, cât şi Uniunii Europene. Rata economisirii medii e de 40% dintr-un venit disponibil mult mai mic decât în România. Dacă în România salariul mediu se ridică la 445 dolari, iată că în China acesta este cu aproape o treime mai mic, de 300 dolari. Mai mult, dacă în România venitul naţional brut pe locuitor este de 14.060 dolari, în China este cu aproape jumătate mai mic, de numai 7.570 dolari.
Cum creştem sub presiunea unui deficit bugetar care trebuie diminuat cu cel puţin 2 puncte procentuale in 2012?
Anul viitor va trebui să reducem deficitul bugetar cu cel puţin 2 puncte procentuale faţă de ţinta pe care ne-am asumat-o pentru 2011, urmărind trei obiective: să nu lezăm perspectivele de creştere economică, să asigurăm finanţarea sa în condiţii minimizate de risc şi pentru a stopa perpetuarea îndatorării României.
Sursele de creştere economică nu s-au epuizat. Dacă efortul nostru se va concentra pe creşterea investitiilor şi pe absorbţia fondurilor europene avem şanse să depăşim aşteptările de creştere economică a României. Facem parte din statele europene încă distanţate de frontiera tehnologică şi deci avem potenţialul de a creşte rapid şi sustenabil utilizând această sursă. Cât priveşte fondurile europene, lucrurile sunt clare: mai avem 2 ani pentru a compensa un ritm extrem de scăzut al absorbţiei acestor fonduri! Trebuie doar să vrem să eliminăm blocajele instituţionale rigide, iar beneficiarii, fie ei publici sau privaţi, să-şi facă treaba bine, repede şi corect.
Rămânem desigur angrenaţi în perspectivele europene şi internaţionale de urcuş mult prea lent economic. Va trebui însă să învăţăm să creştem în condiţii economice incerte, să ne adaptăm unui mediu tumultuos al datoriilor suverane europene şi să gestionăm cu multa responsabilitate riscurile interne create de factori externi, ale căror frâie nu le deţinem.
Ileana Alexe este consilier al Andreei Paul (Vass)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
