Domnul Ilie Şerbănescu, directorul editorial, şi Corina Vasile, redactorul-şef, m-au adus în primăvara anului 2000 la Ziarul Financiar de la Mediafax, aşa că le datorez începutul carierei la ZF.
Dar, ca să dau timpul mult înapoi, la mijlocul anilor '80, la biblioteca Liceului Ştefan cel Mare din Suceava, citeam printre alte publicaţii şi Lumea, săptămânalul de politică externă din perioada comunistă, aşa că sigur am citit şi articolele domnului Ilie Şerbănescu, fără să-l identific ca atare, fără să înţeleg prea mult însă din lupta dintre ruşi şi americani, dintre comunism şi capitalism, din Războiul Rece care se desfăşura atunci. Eram prea mic.
După 1990, l-am descoperit pe domnul Şerbănescu odată cu Tineretul Liber, una dintre miile de publicaţii care au apărut după Revoluţie şi pe care le citeam cap coadă. Viaţa ne-a intersectat câţiva ani mai încolo, odată cu conferinţele de la BNR sau cu emisiunea „Rătăciţi în tranziţie“ de la ProTV, o emisiune pe care i-a făcut-o Adrian Sîrbu şi care exprima fidel ceea ce se întâmpla atunci cu noi, cu România.
Prin intermediul emisiunii, domnul Şerbănescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti şi analişti economici, ceea ce l-a determinat pe Victor Ciorbea, Emil Constantinescu şi cei din guvernarea CDR, care preluaseră puterea la finalul anului 1996, să îi ofere un post de ministru al reformei în guvernarea de atunci. Dar, ironic, domnul Şerbănescu a devenit ministru al reformei fără să aibă obiectul muncii, adică fără să aibă nicio putere în a face vreo reformă, pentru că cei care aveau puterea nu aveau chef de nicio reformă. Fiecare voia să preia cât mai mult din putere şi din activele economice, lăsând pe seama FMI, a Băncii Mondiale, celebrele organisme financiare internaţionale, să facă celebrele reforme dar pe hârtie.
Deşi a spus că îl apreciază foarte mult şi că trebuie să facă parte în continuare din Guvern, noul premier Radu Vasile nu l-a mai ţinut aşa că domnul Şerbănescu şi-a reluat munca lui de-o viaţă, de ziarist şi comentator al vieţii economice şi politice, al vremurilor pe care le trăiam.
El a făcut parte din echipa care a lansat Ziarul Financiar în noiembrie 1998, fiind prezent alături de cei doi editori din Anglia, aduşi de Adrian Sârbu să facă un ziar de business când România nu avea business.
În 1999, domnul Ilie Şerbănescu a devenit directorul ziarului după plecarea celor doi englezi, asumându-şi o poziţie complicată. Ziarul Financiar era un ziar politico-social şi parţial economic, şi mai puţin un ziar de business. Cu ajutorul lui am încercat să schimbăm ZF, să punem după 2000 bazele unei noi retorici, care să încerce să lase moştenirea trecutului în spate şi să se uite către viitor, un viitor economic şi de business pe care nu îl vedeam. De un deceniu, România se învârtea în jurul unui PIB de 30 de miliarde dolari şi nimeni nu prevedea unde vom ajunge peste ani, la un PIB de 320 miliarde dolari acum.
Domnul Şerbănescu ne-a învăţat să punem o problemă pe masă, o chestiune, cum spunea el, şi să punem întrebări. El avea chiar foarte multe întrebări legate de capitalismul şi viitorul economic şi de business pe mergea România. Cred că din acest punct de vedere domnul Şerbănescu a pierdut pariul cu viitorul, chiar dacă tot timpul se întreba ce fel de PIB avem, de unde provine el şi încotro se duce. Pentru el căderea comunismului, nu specific României, ci specific blocului comunist, a însemnat deschiderea unei noi pieţe de desfacere pentru companiile străine şi preluarea în piaţa occidentală a forţei de muncă din Est, în special din România, pentru ca Europa să nu facă implozie având în vedere că nu mai avea forţă de muncă.
La un moment dat, domnul Şerbănescu a plecat, dar semnele de întrebare pe care trebuia să ni le punem la orice subiect major au rămas. Nu ştiu dacă a îmbrăţişat în totalitate retorica Ziarului Financiar de a deveni un ziar de business, dar sigur ne-a apreciat pe noi, cei care rămăsesem în urma lui să îl facem.
De-a lungul anilor, prin articolele pe care le-a scris în alte publicaţii, prin comentariile pe care le-a avut în emisiunile televizate, domnul Şerbănescu a continuat să pună întrebări şi să aibă comentarii referitoare la evoluţia economică, politică şi socială a României, iar aceste comentarii nu întotdeauna au fost cele mai confortabile, având în vedere că se baza pe nişte argumente greu de combătut. Unde este creşterea economică pe care o tot ridicaţi în slăvi, unde se vede ea?, se întreba domnul Şerbănescu. Ce fel de capitalişti sunt capitaliştii români care se bazează pe stat, pe activele statului, pe garanţiile statului? Ce fel de politică monetară şi valutară practică BNR? De ce a trebuit să privatizăm, de fapt să vindem băncile şi Petromul şi cu ce ne-am ales în urma acestui lucru?
Criza din 2008, când statele occidentale au intervenit masiv pentru salvarea propriilor bănci în loc să le închidă şi să le vândă, aşa cum au cerut după '90 României, a dat satisfacţie într-un fel sau altul domnului Şerbănescu.
Domnul Şerbănescu a fost mai degrabă un ziarist din cap până în picioare decât un economist. Domnul Ilie Şerbănescu a murit luni, la vârsta de 81 de ani. Pentru că a pus şi el o cărămidă la baza a ceea ce este astăzi, Ziarul Financiar îi spune „mulţumesc!“
