Am fost recent in Calarasi, la invitatia unui prieten care colaboreaza cu radioul local. Cum insa sunt convins ca realitatea de acolo se regaseste si in alte localitati din tara, as prefera sa ne raportam la un Calarasi generic, prin care identificam probabil multe alte orase aflate in situatii similare.
Calarasi este un oras micut, cu multe investitii importante. Nu voi da nume, dar mentionez aici pe cele mai mari dintre ele dupa sectorul de activitate: o fabrica de sticla securizata (investitie frantuzeasca de tip greenfield - pe loc gol), o investitie ruseasca in metalurgie, o investitie italieneasca in industria de celuloza si hartie, un combinat important de prefabricate, o fabrica de mezeluri cunoscuta, o fabrica de prelucrarea lemnului, o fabrica de zahar, cateva fabrici de textile. La populatia redusa a orasului, acestea ar trebui sa fie mai mult decat suficiente pentru cresterea sustinuta a nivelului de trai. Daca mai punem la socoteala si apropierea relativa de Bucuresti (112 km) si faptul ca este port la Dunare, am putea sa credem ca este un oras in plina expansiune.
Insa acest oras este din pacate insuficient dezvoltat; investitiile publice par a se rezuma la o catedrala frumos luminata, cateva blocuri ANL si cativa kilometri de retea de apa si gaze, iar puterea de cumparare a populatiei este atat de redusa, incat singurul supermarket din oras care face parte dintr-un lant international se inscrie in categoria celor pentru cumparatorii cu venituri modeste.
Unii dintre investitori au bunavointa, ofera conditii de lucru decente si chiar sprijina comunitatea, intr-un fel sau altul. Dar impactul cumulat al acestor investitii asupra dezvoltarii locale este foarte redus. Orasul arata trist, centrul arata precum o periferie, in timp ce in periferii mai bine nu te duci deloc, spitalul arata dezolant, oamenii nu au bani, nu sunt alternative pentru timpul liber, iar investitiile imobiliare semnificative sunt cu bani publici, dar fara efect asupra nivelului de trai (termopanele la tribunal nu ajuta cu nimic).
Impresia mea este confirmata de datele statistice. Spuneam ca sunt investitii mari in zona industriala. Intr-adevar, cifra de afaceri din industrie a crescut pe primul semestru 2006, fata de primul semestru 2005, cu un incredibil 33,5% (si chiar cu 65% in luna iunie). In acelasi interval, exporturile au crescut cu 28% (peste media pe tara), iar importurile au crescut cu 60% (mult peste media pe tara). Investitiile imobiliare au crescut cu 80% in primul trimestru 2006, dar cele in utilaje au inregistrat al patrulea trimestru consecutiv de scadere. Spuneam ca oamenii o duc rau, in pofida investitiilor mari din oras. Rata somajului este de 7,4% (in scadere, dar peste media pe tara), iar salariul mediu net este de 6 milioane lei (mult sub media pe tara). Mai mult, contrar curentului, in plin boom al creditarii in tara, iata ca in Calarasi numarul celor care se imprumuta a scazut cu 17% (iulie 2006 fata de iulie 2005), volumul creditelor restante a crescut de 20 de ori, iar depozitele pe termen in lei au stagnat. Toate acestea inseamna ca populatia nu cunoaste o imbunatatire a nivelului de trai, desi in oras sunt multe investitii mari.
Cum se explica acest fenomen? Este vorba despre asa-numitele "insule" (pockets in limba engleza) de profit, care nu genereaza insa bunastare si in jurul lor. Aceste investitii mari pot fi profitabile, dar intrucat ele vin tocmai in cautare de forta de munca ieftina, nu isi permit sa plateasca resursa umana suficient de bine pentru a crea un efect de antrenare la nivelul comunitatii. Oamenii sunt platiti prost - si, repet, acest oras este mai degraba regula decat exceptia de la regula - si au probleme mari legate de venitul disponibil (in conditiile cresterii unor cheltuieli fixe, cum ar fi preturile la utilitati, si ale obligatiei de a plati ratele la credite).
Aceasta este capcana subdezvoltarii, lectia pe care trebuie sa o invatam inainte de a predica dezvoltarea pe baza investitiilor care creeaza locuri de munca si de a acorda facilitati care nu se rasfrang si asupra comunitatilor locale, decat in mica masura.
Chiar si cu multe investitii, o comunitate poate risca sa nu se dezvolte daca investitiile sunt intensive in forta de munca ieftina. Locul de munca nu e totul, conteaza tot mai mult si calitatea acestuia, mai ales dupa ce ne vom integra in UE. Undeva in extremitatea sudica a Europei largite, investitiile nu se reflecta in nivelul de trai. Nu e doar problema unui oras, ci a unei tari intregi. Pe primul semestru 2006, cresterea economica de 7,4% a fost insotita de o scadere a salariului real. Restructurarea in industrie, bazata pe reducerea costurilor, se apropie de sfarsit. Urmeaza o etapa grea, in care restructurarea trebuie sa insemne, paradoxal, cresterea costurilor, in special a celor cu cercetarea-dezvoltarea, cu inovatia si cu resursele umane. Altfel, pe insulele de profit nu va fi loc in continuare decat tot pentru actionarii acestora, nu si pentru restul comunitatilor locale.
Liviu Voinea este conferentiar universitar doctor la SNSPA
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
