Tot mai des aud voci autorizate care sustin ca economia merge foarte bine, industria devine tot mai competitiva, inflatia a devenit insesizabil de mica si cota unica isi arata efectele pozitive. Probabil ca, daca as trai in alta tara, as tinde sa le dau dreptate. Dar vorbim totusi despre Romania, care - in opinia mea - mai are destul pana sa devina un soi de miracol economic balcanic.
Cresterea economica a batut asteptarile si se situeaza in jur de 7% anualizat, dupa primul semestru (nu batem insa vreun record: tarile baltice si Cehia au avut ritmuri de crestere superioare). Cresterile cele mai mari le-au avut constructiile si consumul privat. Ambele sunt componente volatile ale cresterii, care depind de boom-ul speculativ de pe piata imobiliara, respectiv de venitul disponibil (curent si previzionat). Te-ai astepta ca aceasta crestere economica, care se petrece pentru al saptelea an consecutiv, sa se vada si in nivelul de trai. Dar nu se intampla asa: pe primele 6 luni salariul real a scazut usor! Aceasta scadere, in combinatie cu continuarea cresterii exponentiale a creditului privat inseamna o diminuare semnificativa a venitului disponibil. Incep sa cred ca aceasta scadere a venitului disponibil se va vedea in curand in scaderea ritmului de crestere a consumului, iar acesta va fi un fenomen de durata.
Productia industriala, de asemenea, a depasit estimarile, inregistrand uneori chiar ritmuri lunare de crestere de 10%. Iarasi, te-ai astepta ca acest ritm sa se vada in cresterea competitivitatii si, de ce nu, in reducerea decalajelor externe. Dimpotriva, pe primul semestru 2006 Romania a inregistrat un nivel record al deficitului comercial extern si, implicit, un nivel record al deficitului contului curent, care s-a inrautatit cu 40% fata de perioada similara a anului trecut. In plus, o parte a cresterii productiei industriale este realizata pe stocuri, pentru ca ritmul de crestere al productiei industriale a depasit semnificativ ritmul de crestere al cifrei de afaceri din industrie.
Este omisa si o explicatie conjuncturala importanta a cresterii productiei industriale si a cresterii economice: cresterea peste asteptari din zona euro (volumul comenzilor industriale in crestere cu 15%, exporturile in crestere cu 13% si importurile cu 20%, iesirea din stagnare a economiilor Italiei si Germaniei - principalii doi parteneri de comert si investitii ai Romaniei).
Investitiile straine directe nu finanteaza decat deficitul suplimentar pe care tot ele il creeaza. Altfel cum sa explicam faptul ca, dupa trei ani consecutivi cu investitii record, deficitul de cont curent s-a dublat, ca pondere in PIB? Iar jumatate din fluxurile de investitii straine sunt de fapt imprumuturi intra-firma, adica investitii speculative mascate. Asta ca sa nu mai amintim de privatizarile pe mai nimic si indeobste in favoarea unor firme de stat din strainatate (nici nu se pot chema privatizari).
Inflatia deja ma tem sa o mai comentez - pentru ca, dintre toate variabilele macro, pare cea mai in divort cu realitatea. Indicelui preturilor de consum ii reprosez ca nu tine cont de pretul locuintelor, nu face distinctii intre grupuri sociale mari, nici intre regiuni, iar ponderarea ca medie simpla a unor cheltuieli cu intensitate sezoniera induce asteptari inflationiste mai mici. Cifrei de inflatie, pe care oricum o consider doar indicativa, ii reprosez ca nu se coreleaza, cel putin la prima vedere, cu cresterea economica peste asteptari stimulata de consum. Iar factorilor decizionali care se bazeaza pe aceasta cifra le atrag atentia ca astfel sub-indexeaza salariile si implicit scad puterea de cumparare.
Cota unica, subiectul cel mai suculent, este si cel mai mult interpretat dupa ureche. In primul rand, nu avem o cota unica, ci mai degraba o cota multipla, cel putin pe capital (16% pe profit, 16% pe dividende). Chiar daca veniturile bugetare au crescut marginal in 2005 si par sa creasca mai mult in 2006, trebuie sa separam aici efectul cotei unice de efectul altor cresteri ulterioare ale fiscalitatii.
De exemplu, incasarile din impozitul pe profit au scazut in 2005 ca pondere in PIB, iar in 2006 pe primele 7 luni au crescut cu 10% (deci mai putin decat efectul cumulat al inflatiei si cresterii economice). Incasarile din impozitul pe venit au crescut mai spectaculos in 2006, dar in aceasta categorie se inscriu si incasarile din impozitul pe dividende (care s-a triplat). Restul e consum, adica incasari din TVA si accize. Si o observatie de bun-simt: efectul unei schimbari de politica se poate face doar prin comparatie cu politica precedenta. S-au incasat prin cota unica mai multi bani decat daca ar fi functionat vechiul impozit progresiv? Eu zic ca nu, pentru ca profitul ante-taxare tot acelasi ar fi fost, iar veniturile bugetare din impozitul pe profit ar fi fost corespunzator mai mari. In orice caz, cota unica nu va putea stopa adancirea deficitului bugetar. Cel din 2006, probabil pe la 1,5%, va fi doar deficitul de pornire. Contributiile la bugetul UE, pierderile provocate de Fondul Proprietatea si cheltuielile multi-anuale de infrastructura il vor face sa depaseasca repede limitele impuse la Maastricht.
Comunistii spuneau despre clasa muncitoare ca va merge in paradis (n-a mers). Capitalistii de astazi, facuti din mers, spun ca am ajuns deja in paradis (dar nu a mai ramas prea mult din clasa muncitoare). Poate vorbim despre alte tari, cele in care emigreaza romanii, cele catre care se repatriaza profiturile facute in Romania, cele care mai au o politica industriala si, in general, o coloana vertebrala. Poate, cine stie, vorbim despre Romania deceniilor viitoare. Daca insa vorbim despre Romania de astazi, dati-mi voie sa am rezerve.
Liviu Voinea este conferentiar universitar dr. SNSPA
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
