Pe 8 iulie, la Bruxelles, zece comisari europeni (intre care si Gunther Verheugen, potentialul "ministru european" al economiei) si-au prezentat, in fata organizatiei europene a patronilor-UNICE, "programele de guvernare sectoriale" si au raspuns, de a lungul unei zile, intrebarilor nu tocmai comode, din partea reprezentantilor mediului de afaceri european.
In fapt, toate intrebarile vizau acelasi lucru, obtinerea unei declaratii clare, lipsita de ambiguitati, din partea noilor comisari europeni, prin care sa se stabileasca drept prima prioritate a noului program de guvernare european cresterea economica bazata pe cresterea productivitatii conform "agendei Lisabona".
Miza intalnirii a fost mare, evitarea raspunsurilor clare sau balbaielile in fata unui partener social atat de influent, putand avea un impact decisiv in confirmarea pe functia de comisar european.
Pentru un roman, participarea la un asemenea eveniment este de natura sa-i schimbe cel putin doua paradigme.
Prima este cea legata de raporturile existente intre economic si politic in viata economica a oricarei comunitati.
La nivel european acesta se caracterizeaza prin faptul ca decidentii din domeniul politicului trebuie sa raspunda in permanenta in fata reprezentantilor mediului de afaceri. Mai mult, pentru promovarea unei actiuni sau strategii politice trebuie sa se faca lobby pe langa cei ce conduc afacerile.
In contextul in care la noi s-a importat atata de multa legislatie, dandu-se ca argument "asa este aquis-ul european", nu poti sa nu te intrebi de ce nu am descoperit si aceasta cutuma europeana care face ca numirea unui ministru sa depinda si de acceptarea lui de catre mediul de afaceri (in fata caruia isi va prezenta periodic si realizarile sau esecurile).
A doua paradigma este cea a consensului care se poate obtine intre patroni din 25 de tari ale caror interese pot fi uneori contrare. (exemplul tipic constituindu-l delocalizarea industriilor din tarile vest europene catre tarile nou venite in comunitate).
Aceasta este o demonstratie a faptului ca atunci cand reprezinti businessul real si ai responsabilitatea slujbelor a milioane de oameni, trebuie sa stii sa-ti controlezi orgoliile si sa-ti definesti prioritatile pe care le ai in dialogul social.
Neintelegerea acestor paradigme constituie explicatia intarzierii maturizarii miscarii patronatului romanesc.
Atata timp cat paradigma damboviteana a fost: "puterea hotaraste cine are success in afaceri" si presedintele celei mai importante organizatii patronale romanesti a fost un ministru (indiferent de guvernare), patronatul a fost privit de membrii sai ca un mod de a accede la favorurile puterii.
Adaugand la acesta si lipsa exercitiului civic si lupta de orgolii existenta la nivelul elitelor (sau mai bine zis, a falselor elite) de afaceri vom avea imaginea "eternei si fascinantei Romanii a patronatelor".
Prezenta Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR) ca membru in UNICE-organizatia europeana a patronilor, este de natura sa faca organizatiile patronale romanesti eficiente (si speram, mai putin fascinante) dandu-le acces la informatie si la nivelurile de elaborare a deciziilor europene, in mod egal cu ceilalti parteneri sociali (sindicatele si guvernul).
O consecinta va fi ca in dezbaterea pentru promovarea sau respingerea unor proiecte legislative se vor rari argumentatiile bazate pe faptul ca numai unii stiu ce vrea Europa de la noi.
Astfel, spre exemplu, va fi foarte greu pentru ministrii romani sa sustina ca intre tarile europene urmeaza sa aiba loc o armonizare a fiscalitatii si ca atare este fara sens sa cerem niveluri de fiscalitate precum bulgarii, sa sugeram regimuri fiscale speciale, precum ungurii sau sa introducem taxa unica precum majoritatea tarilor care au aderat recent.
Va fi probabil greu, ca in contextul in care esecurile economice dintr-o serie de tari cu economie sociala de piata sunt puse tot mai clar pe seama rigiditatii legislatiei muncii din aceste tari, sa mai mentii in Romania un Cod al muncii care inhiba orice investitor.
Va trebui insa ca si patronatul sa aiba o voce suficient de puternica si credibila pentru a corecta o serie de anomalii legislative incepand cu cea legata de asimetria reprezentarii in parlament a muncii (reprezentata de liderii sindicali) in raport cu capitalul (cei care si conduc afacerile). Atata timp cat va exista o astfel de asimetrie de reprezentare, legislativul va produce legi favorizind unul din partenerii sociali in detrimentul celuilalt (sau favorizand coruptia). Codul muncii este un prim exemplu.
O voce este puternica atata timp cat este credibila.
Organizatiile patonale trebuie "sa si faca in mod real temele" definindu-si prioritatile intr-un context de resurse economice limitate.
Nu poti lansa mesaje populiste de reducere simultana a tuturor impozitelor fara sa explici cum asiguri echilibrele macroeconomice si modelul economic pe care iti bazezi pozitia publica.
Nu poti sa pledezi pentru legislatie discriminatorie pozitiva, care este in vadita contradictie cu acordurile internationale.
UNICE nu foloseste argumentatia "batutului cu pumnul in masa", dar ofera modele sofisticate si precedente de negociere ale organizatiilor patronale din celelalte tari europene care au stiut sa-si joace bine cartile in procesul de aderare.
Este momentul ca si patronii romani sa inteleaga acest lucru si mai ales sa-si schimbe paradigmele.
Florin Pogonaru este presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
