Opinii

O nouă legătură cu timpul

O nouă legătură cu timpul

Autor: Adrian Vasilescu

29.08.2012, 00:04 464

De turbulenţele financiare n-am scăpat. Evenimentele se precipită. Şi, totodată, se precipită prezicerile: ce va fi şi cum va fi după criză. Mă întorc la Bloomberg, care a lansat o variantă ce i se pare benefică pentru Europa de Est: retragerea din bănci a creditorilor vestici. O dublă eroare. Pentru că acest capital nu are interes să se retragă. Iar dacă aşa ceva chiar s-ar întâmpla, nu ar fi o binefacere pentru ţările din Europa de Est. Şi nici pentru România.

E adevărat, criza a început deja să producă o corecţie a consumului în întreaga lume, nu doar în Europa de Est. Inclusiv în România, unde cererea de consum lăsase în urmă oferta internă de bunuri şi servicii.

Modelul de consum, chiar stilul de viaţă vor cunoaşte schimbări radicale. După ce, începând din 2000 cu deosebire, o cursă contra cronometru a făcut ani buni ca sute şi sute de milioane de oameni să locuiască în case pe care şi le-au cumpărat ori le-au construit cu credite bancare. Şi mai mulţi fiind cei care se împrumutau la instituţii financiare pentru a-şi îmbunătăţi confortul familial sau individual.

În România, unei bune părţi a populaţiei i se păruse, începând din anul 2000, cu deosebire în anii 2004-2008, că trăieşte momente de exuberanţă. Fiindcă, adeseori, ţara noastră s-a confruntat cu situaţii ce ne trezesc, astăzi, stări nostalgice. Se adunau mulţi bani, chiar prea mulţi uneori, băncile copleşeau populaţia cu credite, mai departe cererea de consum copleşea oferta, iar oamenii consumau, consumau… Milioane de oameni, care primeau împrumuturi pentru case ori pentru consum, vedeau astfel în credit o legătură cu timpul, ca într-o funcţie matematică; o legătură care-i obliga să gândească în viitor. Creditul ardea etape, o tânără familie nu o mai lua "de la lingură", cumpăra mai întâi casa. De fapt, îşi începea viaţa cu viitorul, exersând bunăstarea pe datorie. Creditele de consum şi creditele imobiliare intraseră într-un proces avansat de democratizare în întreaga lume. Trenul alerga repede şi fosta zonă comunistă (Europa de Est) urcase în tren, chiar dacă la clasa a treia. Diferenţele continuau să fie însă mari de la ţară la ţară. Dar conlucrarea între populaţie şi instituţiile din piaţa financiară, verigă de bază a marelui transfer de resurse din prezent în viitor şi din viitor în prezent, se generaliza. Începuse să capete contur un nou model cultural. De fapt, se dezvolta noua cultură a creditelor, a dobânzilor, a calificării pentru împrumuturi. În toată Europa de Est, inclusiv în România, clientela băncilor începea să înţeleagă bine ce se întâmplă în instituţiile care mişcă banii. Prin cultură financiară.

Creditul ipotecar şi creditele de consum au găsit un teren fertil şi s-au extins. Ţările din Europa de Est, ce promovau intensiv economia de piaţă, se despărţeau definitiv de vechile tipuri de economisire şi de creditare, restrânse; prindea cheag un nou stil, fundamental schimbat, corespunzător vremurilor noi. Capitalismul obţinând astfel două efecte puternice dintr-o singură lovitură. Creditele bancare, contribuind la extensiunea susţinută a cererii de consum, au împins lucrurile către creştere economică. Şi, deci, către amplificarea şi diversificarea ofertei de bunuri şi de servicii. Şi prin aceleaşi credite, mase critice de salariaţi, cu deosebire din categoriile cu meserii sigure, au fost legate de muncă, de performanţă.

A venit însă criza şi modelul consumului pe datorie s-a împotmolit. Creditul, sufletul consumului, este acum o maşină cu motorul pornit, care însă demarează greu.

Băncile spun că n-au cerere. Nici companiile, nici populaţia nu se mai înghesuie să solicite împrumuturi.

Companiile şi populaţia dau vina pe bănci. Spun că dobânzile sunt prea mari.

E un impas. Dar în niciun caz nu e un motiv de divorţ între capitalul din Vest şi băncile din Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO