Erau puţini cei ce vedeau ce ne aşteaptă. Mai degrabă, nimeni nuvedea, deşi sunt câţiva semeni ai noştri, aureolaţi cu titluriacademice, care pretind că ei au văzut, au spus, dar că nimeni nui-a crezut. Fie şi aşa. Dar ce importanţă mai au astăzi astfel dedetalii. Răul s-a produs: criza globală. A venit, a explodat şine-a arătat care e adevărul. Dramatic. Dureros. Şi neiertător.
Filmul "Inside Job. Adevărul despre criză" - acest excepţionaldocumentar de Oscar pe care am început să-l prezint miercureatrecută - rescrie istoria. Îmbinând documentarul şi cinematograful,combinaţia fiind magistrală, ne arată cum au lucrat iluziile.Perfid. Ademenitor. Şi, în cele din urmă, distrugător.
Fascinaţia a lucrat mai întâi în America. Aici era centrul uneilumi de unde "societatea de consum" se extindea pe toatecontinentele. Fapt ce a făcut posibil, în bună măsură, ca exploziafără precedent a industriei investiţiilor şi a industrieiîmprumuturilor, pe o planetă dominată în cea mai mare parte deeconomia de piaţă, să capete dimensiuni fabuloase.
Apoi, s-au înteţit speculaţiile. Desigur, ele pot fi benefice.Şi mult timp au fost benefice. Pe toate pieţele: de bani, demărfuri, de valori mobiliare, de active. Ele au alimentat pieţelecu vitamine, fortificându-le şi ajutându-le să lupte mai bineîmpotriva somnolenţei mărfurilor, a banilor şi a titlurilorfinanciare. Numai că una este să speculezi şi alta să faultezi întimp ce speculezi. Şi iată că, treptat, în ultimul deceniu alsecolului XX, dar mai cu seamă în primii ani ai secolului XXI, s-apracticat faultul grosolan. În jocul de-a cum să fie înspăimântatepopulaţia şi economia cu noi şi noi scumpiri, făcute îndeosebi despeculanţii de pe pieţele imobiliare şi de cei de pe pieţelefinanciare, s-a practicat faultul fără jenă. Molima ajunsese pânăla noi. An de an, atât unii dezvoltatori, cât şi unii agenţiimobiliari se repezeau la televizor să ne anunţe că vor urma noiscumpiri. Şi chiar aşa se întâmpla. Speculanţii umflau preţurile şipiaţa îi urma. Bani erau. Mai puţini din economisirea internă şimai mulţi din economisirea externă. Băncile româneşti cu capitalstrăin primeau valută de la băncile-mamă, pe care o împrumutau companiilor şi populaţiei; iar companiile şi populaţia cumpărauterenuri şi case. Preţurile urcau. Balonul se umfla şi ameninţa săse spargă. Şi chiar s-a spart.
E cert: pieţele au greşit. Criza a împuţinat şi a scumpit baniiîntr-un moment în care, în toată lumea, nevoia de bani pentrudezvoltare durabilă crescuse imens. Am în vedere nevoia de noicompanii, de drumuri, de apă, de canalizări, de autostrăzi, deinfrastructură energetică, de dezvoltări industriale şi multealtele. Dar nicăieri şi niciodată banii nu au venit şi nu vor venidupă nevoi. Numai că, la un moment dat, iluziile au luat-o preamult înaintea realităţilor. Băncile, instituţiile financiare,companiile de servicii au început să-şi imagineze că din speculaţiipot fi scoşi mai mulţi bani decât din muncă şi din economisire. Şiau apăsat puternic pe această pedală.
Mulţi economişti au pronunţat cuvântul "bubble". Au spus,atunci, că "s-a spart balonul de săpun". Unde? Pe piaţa imobiliarăamericană. Acolo a fost veriga cea mai slabă. Dar în momentele ceau urmat s-a întâmplat ceva şi mai grav: balonul plin de fapt nu cusăpun, ci cu un lichid fierbinte şi toxic, s-a revărsat pesteîntreaga economie americană. America intra într-o criză prelungită.Iar lumea a urmat-o. Şi deşi, în aceşti ani de criză, aveau săintervină şi momente mai puţin dramatice, impasul a fostprăpăstios. Un ciclu lung de recesiune. Dar multe voci au folositcuvântul depresie. Vorbind nu despre o simplă depresiune economică,fenomen explicat în cărţile de economie, ci despre o depresie carea paralizat întreaga societate americană. Tabloul din viaţă,concentrat în film, e cutremurător.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
