FMI a făcut publică evaluarea aranjamentului de asistenţă financiară încheiat cu România în mai 2009, coparteneri fiind UE, Banca Mondială, BERD şi BEI. Evaluarea spune că acordul a prevenit intrarea României într-o corecţie dezordonată a dezechilibrului extern (rezervele valutare la finele lui 2008 acopereau 88% din datoriile externe totale pe termen scurt), fiind însoţit de o consolidare fiscală de amploare. Se remarcă diminuarea deficitului structural al bugetului public de la 8,5% în 2008 la cca 3% din PIB în 2011, menţionându-se că ajustarea ar fi putut fi mai graduală, dar că opţiunile de corecţie au fost ale autorităţilor române. Sunt evidenţiate măsuri de reformă structurală (salarizare, reformă a pensiilor, piaţa muncii etc.) ce ar trebui să sprijine sustenabilitatea finanţelor publice şi creşterea competitivităţii. Nota generală a evaluării, implicit a propriei activităţi, este pozitivă.
Este vorba astfel de subestimarea iminenţei aterizări forţate a economiei. Chestiunea priveşte nu atât numere, întrucât peste tot în lume prognoze au fost date peste cap de criză. Dar o economie cu deficite de cont curent de două cifre, cu îndatorare externă privată foarte rapidă, la scadenţe mici, cu orientare a investiţiilor nu spre tradables (comercializabile), nu avea cum să evite o aterizare forţată severă. Unii au făcut comparaţii cu Polonia amintind ponderea comerţului exterior în PIB, gradul de intermediere financiară etc. sugerând că dacă va fi recesiune în România ea va fi relativ blândă. Dar Polonia avea deficite externe considerabil mai mici şi nici expansiunea creditului nu avusese dinamica din România; şi veniturile populaţiei sunt mai mari. Situaţia României era similară cu a ţărilor baltice privind mărimea deficitelor de cont curent şi a bulei speculative.
O altă chestiune este de ordin conceptual şi operaţional. În evaluare se vorbeşte despre pro-ciclicitatea consolidării fiscale. Se menţionează şi nevoia de absorbţie a fondurilor europene ca suplimentare a resurselor bugetului public. Din nefericire, programul nu a fost construit astfel încât să impună utilizarea fondurilor europene ca instrument contraciclic considerând ajustarea fiscală neîntârziabilă. Este surprinzătoare precizarea din evaluare că "având în vedere agenda încărcată a reformelor... Acordul nu a putut să acorde atenţie directă absorbţiei fondurilor UE (p.16)"; sună a autoreproş, dar greu de acceptat ca justificare.
Fiind membru al PE, în dialog cu oficiali ai Comisiei am subliniat funcţia strategică a fondurilor europene în atenuarea pro-ciclicităţii ajustărilor fiscale.
Şi experţilor de la FMI am exprimat acest gând în februarie 2009 (vezi şi articole în ZF in debutul lui 2009). Cum a fost construit, programul a neglijat, în fapt, acest aspect. Dovada este că absorbţia de fonduri europene nu a fost prinsă drept criteriu şi componentă ale Programului.
Este mult mai uşor să tai cheltuieli decât să te ocupi de eficienţa lor, de creşterea veniturilor fiscale (unde România este la coada UE). Abia în vara lui 2010, când s-a operat suirea TVA la 24%, a început să se vorbească despre fonduri europene în mod obsesiv. Însă rezultatele au rămas foarte slabe. Trebuie spus însă că circumstanţele reclamau corecţii rapide, în timp ce creşterea încasărilor fiscale nu este treabă uşoară ţinând cont de corupţia endemică şi conivente mari.Apropos de "cheltuieli sociale" ale bugetului: ca pondere în PIB ele nu sunt mari, dar par excesive întrucât veniturile bugetului (mai ales cele fiscale) sunt mici, în principal din cauza evaziunii fiscale. O abordare mai corectă a problemei este cea care îşi propune creşterea veniturilor fiscale, deoarece o parte mare din ce numim cheltuieli sociale înseamnă investiţii în capital uman şi social. În domeniul educaţional (cât şi cum se cheltuieşte, calitatea procesului educaţional) România suferă de o dezinvestiţie!
Daniel Dăianu este profesor universitar, fost ministru de finanţe
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
