Opinii

Opinie David şi Baias: După o saga de peste 7 ani, finalul lui 2022 aduce soluţionarea favorabilă a două dispute fiscale din domeniul asigurărilor, confirmându-se că nu datorează TVA şi contribuţii sociale stabilite în plus în cadrul unor inspecţii fiscale

Opinie David şi Baias:  După o saga de peste 7 ani,...
23.12.2022, 11:35 209

Sfârşitul de an 2022 aduce soluţii de referinţă în două dispute fiscale din domeniul asigurărilor, finalizându-se astfel cu succes pentru contribuabili în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) o saga fiscală derulată în contradictoriu cu ANAF în privinţa impunerii TVA aferente serviciilor prestate de partenerii specializaţi din alte state membre UE, precum şi a contribuţiilor sociale aferente veniturilor achitate agenţilor de asigurare în temeiul unor contracte de agent.  Asistenţa juridică a fost asigurată de-a lungul întregii dispute fiscale de o echipă specializată în litigii fiscale a D&B David şi Baias SCA în colaborare cu consultanţi fiscali PwC România.

În urmă cu aproximativ 7 ani se încheia o serie de inspecţii fiscale derulate la nivelul companiilor de asigurare pe o durată mai mare de 3 ani. Inspecţiile au vizat obligaţii fiscale aferente perioadei 2007-2011, consecinţele patrimoniale negative fiind semnificative. Au fost astfel stabilite TVA suplimentară de plată aferentă serviciilor de gestionare a daunelor Carte verde prestate de  către unele societăţi corespondenţe ale acestor asigurători din alte State membre UE, precum şi contribuţii sociale aferente veniturilor obţinute de agenţii de asigurare în temeiul contractelor de agent specifice încheiate cu companiile de asigurare.

În privinţa TVA, problematica dedusă judecăţii viza stabilirea locului prestării serviciilor şi a făcut obiectul interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care a fost tranşată favorabil pentru contribuabil prin hotărârea pronunţată în cauza Uniqa Asigurări (C-267/21) , la sesizarea ÎCCJ (în privinţa acestor demersuri, a se vedea https://blog.pwc.ro/2022/08/04/o-hotarare-cjue-de-referinta-invalideaza-interpretarea-autoritatilor-fiscale-romane-in-cazul-unei-companii-de-asigurari-fiind-extrem-de-relevanta-pentru-controalele-similare-derulate-in-aceasta-indus/). S-a statuat de către instanţa europeană că serviciile de soluţionare a daunelor furnizate de companiile corespondente, în numele şi pe seama unei societăţi de asigurări nu fac parte din „serviciile prestate de consultanţi, ingineri, birourile de consultanţă, avocaţi, contabili şi alte servicii similare şi nici din prelucrările de date şi din furnizarea de informaţii” prevăzut de articolul 56 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA, astfel încât locul prestării acestor servicii este la sediul prestatorilor, iar nu al companiilor de asigurare române.

”ÎCCJ, pornind de la interpretarea dreptului european din procedura trimiterii preliminare anterior derulată într-una dintre cele două cauze menţionate, a anulat impunerea TVA de către ANAF asupra celor două societăţi de asigurare, tratamentul fiscal aplicat de acestea (i.e. taxarea serviciilor la locul prestării serviciilor de către societăţile lor corespondente din Statul membru în care acestea îşi au sediul, iar nu România, unde se află sediul beneficiarului serviciilor) fiind astfel recunoscut ca cel corect din punct de vedere legal” a arătat Dan Dascălu, Partener Coordonator al Departamentului de Litigii şi Dreptul muncii al D&B David şi Baias.

”Soluţiile Înaltei Curţi vin să demonstreze încă o dată, dacă mai era necesar, importanţa şi utilitatea instituţiei întrebării preliminare - ca instrument de interpretare a dreptului european - care, odată transmisă către CJUE de către instanţa naţională într-o manieră care să surprindă în mod corespunzător problematica de interpretare în discuţie şi apoi soluţionată printr-o hotărâre de către instanţa europeană, a avut ca efect o unificare a practicii divergente până la acel moment la nivelul instanţelor de fond în privinţa determinării locului prestării serviciilor de soluţionare a daunelor de către societăţile corespondente în materia TVA. Tranşarea definitivă a acestei problematici în favoarea companiilor de asigurare după ani buni de inspecţii fiscale şi dispute cu organele fiscale este cu atât mai binevenită cu cât acestea vizau sume importante achitate de aceste companii cu titlu de obligaţii fiscale principale, dar mai ales obligaţii fiscale accesorii în baza unor acte de impunere nelegale”,  a adăugat Mihail Boian, avocat Partener al D&B David şi Baias SCA.

Pe de altă parte, în privinţa contribuţiilor sociale, problematica în discuţie dedusă judecăţii şi dezlegată de ÎCCJ a vizat, în esenţă, calificarea naturii juridice aveniturilor obţinute de agenţii de asigurare din contractele de agent încheiate cu companiile de asigurare, în funcţie de care  trebuia să se determine cine ar fi trebuit să achite contribuţiile sociale aferente. Astfel, dacă acestea ar fi fost venituri din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil, contribuţiile sociale ar fi trebuit reţinute la sursă şi achitate către bugetul de stat de către companiile de asigurări (conform OUG nr. 82/2010), în timp ce o asemenea obligaţie nu exista pentru companii de asigurare, dacă erau venituri înregistrate din activităţi comerciale, respectiv, desfăşurate de profesionişti conform legislaţiei speciale (i.e. după cum contractele s-au derulat anterior sau după intrarea în vigoare a Noului Cod civil).

Avocaţii D&B David şi Baias au adus în faţa instanţelor de judecată argumentele de drept civil (în sens larg, incluzând şi dispoziţiile Codului comercial) ce susţin natura juridică a acestor contracte ca fiind (în mod firesc) una de tip comercial, respectiv, încheiate între profesionişti, pornind de la definirea faptelor de comerţ din Codul comercial şi încheind cu dispoziţiile Noului Cod civil care exclud în mod specific contractul de agent de asigurare din sfera de aplicare a acestui din urmă act normativ. Totodată au fost luate în considerare normele specifice emise în privinţa activităţii agenţilor de asigurare de către reglementatorul acestei industrii. În egală măsură, aceştia au prezentat pe larg instanţelor de judecată şi argumentele fundamentate pe înseşi normele dreptului fiscal ce contraziceau impunerea acestor sume de către ANAF.

După ce într-una dintre cele două cauze Curtea de Apel Bucureşti a anulat actele administrativ-fiscale emise de ANAF, ÎCCJ a validat raţionamentul acesteia, respingând recursurile formulate de ANAF şi dispunând pe fond o soluţie identică şi în cea de-a doua cauză soluţionată în această suită de litigii fiscale (i.e. anularea impunerii contribuţiilor sociale pentru aceasta din urmă). S-a confirmat astfel cu titlu definitiv că societăţile de asigurare nu sunt obligate să reţină la sursă şi să achite contribuţii sociale în privinţa veniturilor achitate agenţilor de asigurare în temeiul unor contract de agent.

”Este o altă dispută cu organele fiscale despre care am putea scrie o carte. Aceasta a presupus parcurgerea mai multor etape, atât în fază prelitigioase - când am fost implicaţi în privinţa contribuţiilor sociale în efectuarea de demersuri, alături de organizaţiile profesionale, la pregătirea de adrese către Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei , pentru a încerca descifrarea semnificaţiei noţiunilor preluate de Ministerul Finanţelor în legea fiscală, cât mai apoi în fază litigioasă, care a presupus şi parcurgerea procedurii preliminare(pe partea de TVA). Toate aceste demersuri aşezate şi urmate coordonat în cadrul unei strategii de apărare elaborată pas cu pas, au facilitat, din punctul nostru de vedere, şi de această dată identificarea problematicilor în discuţie, a conceptelor şi cadrului legal incident, care mai apoi au fost analizate într-o manieră detaliată şi aplecată de către judecătorii Curţii de Apel Bucureşti şi apoi de către cei ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele conchizând asupra necesităţii anulării impunerilor nelegale efectuate de către organele fiscale în aceste cauze”, a conchis Dan Dascălu, Avocat, Partener D&B David şi Baias SCA, Coordonator al Departamentului de Litigii şi Dreptul muncii.

Echipa de avocaţi D&B David şi Baias implicată a fost formată din Dan Dascalu, Mihail Boian, Ana Vasile, Arleta Volintiru, colaborând îndeaproape de-a lungul întregii dispute cu consultanţii fiscali PwC România, respectiv, Diana Coroabă, Inge Abdulcair şi Bogdan Cârpă-Veche.

Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale D&B David şi Baias

Mihai Boian, Partener D&B David şi Baias

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO