Criza globală, neiertătoare, a venit pe neaşteptate, a provocato explozie puternică, iar de aproape trei ani produce efectedramatice. Filmul "Inside Job. Adevărul despre criză" - acestexcepţional documentar de Oscar pe care îl prezint în rubrica defaţă, în serial - le trece în revistă pe cele mai dureroase dintreaceste efecte: crahurile marilor bănci de investiţii americane.
Criza s-a dovedit a fi cumplită. Iar când, în septembrie 2008,în America, a căzut şi Lehman Brothers, o foarte mare bancă deinvestiţii, panica s-a generalizat. Au urmat recesiuni, şomaj,falimente, sărăcie. În film, cei intervievaţi spun că nimeni nucredea că se va ajunge aici. Optimismul creştea. Credinţa generalăera că planeta plecase pe un lung drum spre prosperitate.
Fascinaţi de ideile monetariste ale lui Milton Friedman,americanii mai întâi, apoi vest-europenii, chiar şi asiaticii s-auconvins că o cale bună în economie e greu de găsit, dacă nuimposibil, fără libertatea de alegere. Dovada a venit repede, dinAmerica până în Japonia: economiile deschise - fiind mai dinamice,mai inovative, având mai multe opţiuni în aplicarea politicilor şide valorificare a resurselor - au început să obţină rezultate bune.Schimbările au apărut de îndată ce şi-a încheiat cariera cursul fixîmbrăţişat la Bretton Woods. În noua conjunctură, cursul fixdevenise o frână. Începea marea aventură a flotării cursurilor: aldoilea regim al ratelor de schimb, de după Bretton Woods, cedebutase la o răscruce a istoriei. Lumea descoperise că de lamonedele cu curs forţat, impus prin rate fixe de schimb, nu maiavea nimic bun de aşteptat. Întâi şi întâi fiindcă ratele fixeţineau în loc competitivitatea. Americanii au dat tonul şi lumeas-a despărţit de trecut, spunând adio cursului fix. Nu s-adespărţit însă de trecut râzând.
Fără îndoială, i se netezea terenul globalizării economice.Şi, în mod deosebit, electronizării pieţelor financiare. Mari sumede bani puteau deja să fie repede transferate de pe un continent pealtul. Drumul nu se arăta însă lin. Concurenţa îşi ascuţea colţii.Se anunţau mari bătălii pentru cucerirea de noi pieţe, pentruîntâietate pe pieţele cucerite şi pentru atragere de investitori.Războaiele comerciale între marile puteri economice se amplificau.Dar cel mai aprig conflict, localizat pe pieţele financiare, s-apurtat între adepţii reglementării şi cei ai dereglementării.Semnificativ, în acest sens, este mărturisirea unui bancher la orecepţie organizată de secretarul de stat al Trezoreriei americane,după ce criza a izbucnit. Sinceritate şocantă: "Suntem lacomi;faceţi-ne reguli!"… Reluată în film, această mărturisire face notadominantă a mesajului.
Să notăm că înainte de dezastru, în anii 1980, 1990 şi, mai cuseamă, în anii 2000, n-au fost deloc puţine vocile acelorteoreticieni, practicieni şi politicieni care susţineau sus şi tarecă rolul reglementării financiare ar fi apus. Şi că pieţele,suverane, ştiu singure încotro şi cum să meargă. Pieţele deveniserăîntr-adevăr suverane, numai că lucrul cel mai important era cadatele circulaţiei banilor să fie bine "citite". Pentru aşa ceva enevoie de reguli bune şi de instituţii competente. Nu socotesc,astăzi, că toţi cei care au crezut tot timpul în puterea pieţeilibere şi le-au dat americanilor şi lumii întregi încredere înpiaţa liberă au greşit. Cred însă că au greşit când nu au gândit călibertatea pieţei, cu marele ei atu, concurenţa, nu însemna înniciun fel "circulaţie fără reguli". Acelor întreprinzători dinlumea finanţelor, care nu încetau să ceară să fie lăsaţi în pace,pentru că ştiu ei mai bine să-şi organizeze afacerile, ar fi fostnimerit să li se răspundă că nici atunci când aleargă cuautomobilul pe autostradă nu sunt lăsaţi de capul lor. Peautostradă circulaţia e liberă, dar reglementată. Piaţa e liberă,dar ar fi normal să fie reglementată. Bine ar fi fost dacăreglementarea venea înainte ca lăcomia să-şi fi făcut numărul şi sădeclanşeze criza.
Continuare: miercurea viitoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
