Opinii

Opinie Dinu Bumbăcea, PwC. GenAI, reticenţă versus oportunitate: La ce se aşteaptă liderii companiilor din România

Opinie Dinu Bumbăcea, PwC. GenAI, reticenţă versus...

Autor: Dinu Bumbăcea

11.04.2024, 10:19 90

Inteligenţa Artificială Generativă (GenAI) va schimba semnificativ modelele de afaceri, va intensifica concurenţa pe piaţă şi va necesita abilităţi noi pentru cei mai mulţi angajaţi. Aceasta este opinia majoritară a liderilor de companii din România, după cum ne arată sondajului PwC CEO Survey 2024, deşi adoptarea şi integrarea strategică a GenAI în companiile din România este încă limitată.

Doar unu din patru directori executivi din ţara noastră afirmă că GenAI a fost adoptată în cadrul propriei companii în ultimele 12 luni şi  18% spun că organizaţia şi-a revizuit strategia în domeniul tehnologiei în contextul GenAI.

Observăm că aşteptarea chiar şi pe termen scurt este ca GenAI să le influenţeze afacerile, însă nu sunt prea siguri cum anume şi în ce măsură. Spre exemplu, 35% dintre liderii de companii din România consideră că, în următoarele 12 luni, GenAI va contribui la îmbunătăţirea calităţii propriilor produse şi servicii. Comparativ, 58% dintre executivii la nivel global estimează acelaşi lucru.

Dacă ne uităm la beneficiile pe care le preconizează, cei mai mulţi mizează pe o eficientizare a propriului timp de lucru, pe o creştere a eficienţei angajaţilor şi o creştere a profitabilităţii. În ce priveşte impactul asupra forţei de muncă pare că GenAI va duce la dispariţia unor locuri de muncă, dar şi la crearea unora noi: 57% estimează număr constant de angajaţi,  22% o reducere cu 5% sau mai mult şi 10% o creştere.

Pe de altă parte, riscurile nu pot fi neglijate, fiind anticipată o amplificare a riscurilor de securitate cibernetică, dezinformare, dar şi de răspundere legală şi reputaţie.

Fără îndoială, în ultimul an GenAI a urcat în topul priorităţilor de pe agenda directorilor generali, însă rămâne de văzut în ce măsură organizaţiile vor face paşii necesari pentru valorificarea beneficiilor acestei tehnologii.

Ce industrii şi sectoare pot beneficia cel mai mult de GenAI?

Până în prezent, o mare parte din atenţia acordată GenAI s-a concentrat pe identificarea reducerilor de costuri, mai degrabă decât pe oportunităţile de creştere. Acest lucru poate reflecta nesiguranţa cu privire la potenţialul deplin al tehnologiei, precum şi un răspuns prudent la condiţiile economice actuale. GenAI a cunoscut deja multe poveşti de succes, dar experimentarea şi inovarea prin natura lor înseamnă şi că, în multe cazuri, va eşua.

O analiză realizată de strategy&, departamentul de strategie al reţelei globale PwC, a identificat oportunităţile GenAI şi a evaluat potenţialul de schimbare într-o serie de industrii.

Industria farmaceutică, alături de sectorul bancar, media şi tehnologia se numără printre sectoarele cu cele mai mari oportunităţi imediate de a crea valoare. Spre exemplu, în sectorul bancar şi de asigurări, în care costurile de operare sunt ridicate, eficienţa este cel mai frecvent menţionat beneficiu legat de GenAI. Acest lucru contrastează cu sectorul farmaceutic şi cel media, unde peste 50% din beneficii vor proveni din oportunităţile noi de creştere a veniturilor. În sectorul divertismentului şi media (E&M), de exemplu, GenAI poate fi un instrument creativ puternic, ajutând la producerea de conţinut, inclusiv text, imagini, audio şi video. De asemenea, permite o personalizare mai profundă prin analiza comportamentelor şi preferinţelor publicului. Pe măsură ce calitatea, cantitatea şi natura conţinutului se schimbă, generând noi modele de preţuri şi de implicare a clienţilor, modelele de afaceri vor fi perturbate în mod semnificativ. Acest lucru va afecta peisajul competitiv, deoarece costurile în scădere dau naştere unor noi jucători – în timp ce aceia care detin cea mai valoroasă proprietate intelectuală (PI) vor putea obţine creştere de venituri şi cotă de piaţă.

În toate industriile, majoritatea cazurilor de utilizare identificate până în prezent vor fi probabil adoptate cu ajutorul aplicaţiilor GenAI ale unor terţi sau vor fi integrate în platforme de afaceri precum ERP sau CRM. Valoarea cazurilor de utilizare personalizate, care utilizează date sau algoritmi privaţi, trebuie să fie evaluată din punct de vedere al beneficiilor financiare, deoarece acestea costă adesea mai mult pentru a fi create şi pot ajunge mai greu pe piaţă.

Industriile cu o componentă puternică de cercetare şi dezvoltare, precum şi cele în care creativitatea şi analiza datelor creează valoare au în acest moment exemple foarte convingătoare de utilizare a GenAI. Dar toate industriile, chiar şi cele cu cazuri mai puţin iminente de investiţii ar trebui să se pregătească pentru GenAI. Această pregătire se va transforma într-un avantaj competitiv pe măsură ce tot mai multe industrii vor fi perturbate de această tehnologie.

Înţelegerea implicaţiilor strategice ajută la stabilirea şi prioritizarea oportunităţilor prezentate de GenAI, care variază de la transformarea implicării clienţilor, creşterea productivităţii, îmbunătăţirea competitivităţii şi reducerea decalajului de digitalizare, până la optimizarea forţei de muncă şi a lanţurilor de aprovizionare. Tehnologia este testată în multe organizaţii, în mod formal şi informal, dar companiile trebuie să îşi stabilească direcţia şi strategia, pentru că au nevoie de o infrastructură scalabilă şi sigură.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO