Revin, cum am promis, la epopeea aurului din „camara" Bancii Nationale. Notand ca dilema aur sau argint n-a fost privita cu ochi buni in tara noastra. Mai intai, fiindca a incurajat speculatiile monetare. Apoi a contat si faptul ca noi, romanii, inca din cele mai vechi timpuri, pusesem semnul egal intre aur si bogatie. Iar cand aurul incepuse sa-si piarda stralucirea de altadata, fiind silit sa-si imparta puterea cu argintul, o mare parte a societatii romanesti a perceput fenomenul ca pe o lovitura data avutiei tarii.
Declinul aurului incepuse, de fapt, inca din zorii secolului al XIX-lea. Veacul in care se intrupasera atatea mari biruinte ale umanitatii a marcat o stingere treptata a febrei aurului. Lumea financiara opta in buna masura pentru un soi de balans intre aur si argint: bimetalismul. Semnul epocii.
Fiecare epoca are un semn al ei. Un semn distinct, ce domina modul de gandire, ritmurile vietii, felul de a se purta al oamenilor. Barocul a fost, candva, un astfel de semn. Blaga aminteste, intr-un studiu, ca pusca soldatului din vremea lui Ludovic al XIV-lea avea infatisare „baroca". La fel ca peruca monarhului. La fel ca palatele nobililor. Aurul a jucat si el un astfel de rol, de semn al timpului. A jucat acest rol mai multe secole. Pana cand bimetalismul a luat locul monometalismului. In loc de aur... aur si argint.
Fara indoiala ca, in secolul XIX, lumea nu s-a despartit de aur nici definitiv si nici pe deplin. In plin bimetalism mai erau contabilizate beneficiile febrei metalului galben. Si erau numarati castigatorii. Marii exportatori de capital: mai intai Marea Britanie, Franta, Germania, apoi Belgia, Olanda, Elvetia; si, in sfarsit, SUA.
Sub semnul aurului, inainte de declin, au fost consolidate sisteme bancare si monetare. A aparut piata internationala a banilor. Regina balului, Marea Britanie, si-a permis chiar sa se rupa de bimetalism in 1816 si sa-si acopere moneda nationala numai cu aur. Lira sterlina devenise o moneda grea.
Bimetalismul a jucat totusi un rol important. In sensul ca a asigurat bani ieftini in tarile ce nu erau in masura
sa-si acopere in aur totalitatea emisiunilor monetare. Romania se afla intre ele.
Aur si argint. Au fost timpuri in care argintul a insotit aurul, dar rareori l-a inlocuit. Lumea banilor e strabatuta de o granita de sistem imbracata in aur. O granita ce desparte doua mari etape: inainte si dupa etalonul-aur.
Timpul unu al banilor a durat 26 de secole. Un timp dominat de magia aurului. In imprejurari istorice dintre cele mai diferite, aurul a facilitat, in tot acest timp, pretutindeni in lume, cu putine exceptii, adaptarea spontana a circulatiei banilor la nevoile efective ale economiei. Si cand spun spontana, am in vedere intelesurile relevante ale acestui cuvant: actiune de la sine, promptitudine, schimbare infaptuita in mod natural. Deloc intamplator, in astfel de conditii, bancile centrale s-au inscris intre cei mai aprigi cautatori de aur. Cine avea aur mult avea si bani tari.
Dar vremea aurului monetar trecuse. Treptat, incepand cu Primul Razboi Mondial, magia aurului s-a stins. In 1971, metalul galben si-a incheiat rolul monetar.
A venit o alta vreme, a banilor acoperiti cu marfuri, ce a adus nevoia de interventie a bancilor de emisiune. Pentru a regla, pentru a calibra circulatia baneasca. Bancile centrale, raspunzatoare de calitatea politicilor monetare, au fost nevoite sa actioneze cu inteligenta, cu aleasa competenta. Nu ocazional, ci clipa de clipa. Ziua si noaptea.
Bimetalismul insa diversificase piata. Banii scumpi, de aur, circulau concomitent cu banii ieftini, de argint. Intr-o incercare de a rezolva, pentru putin timp si cu riscuri uriase, o dilema ce abia incepuse a se contura. Dar care si astazi e actuala. Dilema obsedanta: „moneda tare" sau „moneda slaba". Impovarata mereu de interese, de razboaie economice, de conjuncturi.
Febra speculatiilor, pe pietele de bani, accentuata in vremea balansului intre aur si argint, a fost intretinuta, apoi, de intreaga istorie a dezvoltarii banilor. Fiindca acumularile de bani au avut si au, adeseori, scopuri speculative. Mai ales in etapele in care castigurile provenite din alte active financiare s-au dovedit nesigure.
Doua stafii bantuiau America la sfarsitul secolului al XIX-lea: etalonul-aur si etalonul-argint. Derutand si populatia, si autoritatile. Dilema aur-argint nu-si afla solutia.
America isi faurea in dureri o noua imagine. Industriala si urbana. Dar noile generatii nu se desparteau razand de trecutul agrar. Probleme greu de rezolvat se aflau in fata lor.
Faptul cel mai dureros: constiinta ca marile averi acumulate nu constituiau, in prea multe cazuri, numai recompensa muncii si a riscului. Caracatita coruptiei cucerea demnitati, se instala in scaune judecatoresti, infecta climatul politic, economic si moral. Pe un astfel de teren, minat, demagogia populista a facut repede adepti.
Ideea fixa a populistilor era o emisiune monetara expansiva, acoperita indeosebi cu argint, din care statul sa plateasca somerii, sa angajeze lucrari publice, sa aloce bani pentru ajutoare sociale. Reteta sigura pentru o inflatie catastrofala si pentru o cadere dramatica.
Populistii n-au obtinut niciodata emisiunea mult dorita. Dar au reusit, in schimb, sa toarne gaz peste foc in cruciada impotriva etalonului-aur. Mai ales catre sfarsitul secolului al XIX-lea, cand furibundul delegat de Nebraska, William Jennings Bryan, devenit candidat al Partidului Democrat in campania prezidentiala din 1896, s-a angajat intr-un turneu electoral fara precedent pana atunci in America. Ca sa pledeze in favoarea argintului. Si sa obtina condamnarea aurului.
Bryan, practicand o oratorie dezlantuita, avea sa spuna intr-un discurs pe care istoria nu l-a uitat: „Nu veti rastigni omenirea pe o cruce de aur". Pana la urma butada l-a costat. A pierdut alegerile. Dar numai dupa ce adversarii lui au cheltuit multi bani, intr-o campanie publicitara electrizanta, ca sa lamureasca electoratul ca dusmanul aurului facea de fapt jocul unor grupuri legate de miscarea populista. Si ca, de fapt, voia sa rastigneasca America pe o cruce de argint depreciat.
America nu s-a lasat inselata. In 1900, adoptand etalonul-aur, Statele Unite au optat in fond pentru o moneda grea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
