Politică

Atanasiu mimeaza calmul in asteptarea verdictului lui Basescu

23.08.2006, 20:20 28

Ministrul apararii Teodor Atanasiu (PNL) va afla cat de curand daca va ajunge pe mana Parchetului, caz in care ar putea fi suspendat din functie.
Comisia speciala de la Cotroceni insarcinata cu analizarea plangerilor depuse impotriva ministrilor l-a audiat ieri pentru a doua si ultima oara pe demnitarul liberal, in cazul a doua plangeri depuse impotriva sa de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul PSD Eugen Bejinariu. Potrivit unor surse liberale, comisia va intocmi astazi un raport in acest caz - in care se recomanda sau nu trimiterea in judecata - care va fi inaintat presedintelui Traian Basescu, cel care decide daca ministrul va fi sau nu trimis in judecata. Doar Senatul, Camera Deputatilor si presedintele pot cere judecarea ministrilor, potrivit legii raspunderii ministeriale.
Discutia dintre ministru si membrii Comisiei a fost scurta - nu a durat mai mult de un sfert de ora -, asta si pentru ca, potrivit unor surse din apropierea demnitarului, acestuia nu i-a fost aratat nici un alt document care sa il incrimineze in afara de cele doua dosare de presa - probe ale acuzarii - care i-au fost prezentate si la precedenta audiere de la Cotroceni din 26 iulie. Nici Atanasiu nu a venit cu nimic nou in apararea sa. Materialele de presa au fost prezentate Comisiei ca proba a acuzarii dupa ce ministrul a declarat unor ziare centrale ca serviciul secret al Armatei l-a informat ca Adriana Saftoiu il denigreaza "pe surse" in fata ziaristilor. Acuzatia lui Saftoiu: ministrul i-a lezat demnitatea si a incalcat legea folosind un serviciu secret pentru a o urmari.
Membrii Comisiei l-au instiintat pe Atanasiu ca, cel tarziu astazi, va fi intocmit un raport care va fi inaintat presedintelui Traian Basescu, dar nu i-au sugerat ce va recomanda documentul. In opinia lui Atanasiu recomandarea nu poate fi decat aceea de a nu fi trimis in judecata, intrucat el considera ca nu a facut nimic ilegal.
Basescu este in conflict cu Atanasiu dupa ce liberalii au cerut retragerea din Irak fara stirea presedintelui. Concluziile raportului vor fi facute publice, conform legii, de catre presedinte, a declarat consilierul prezidential Stefan Deaconu, seful Comisiei.
In raportul remis presedintelui Comisia va recomanda daca se impune sau nu inceperea urmaririi penale in cazul demnitarului. Recomandarile Comisiei sunt consultative, astfel ca decizia inceperii sau neinceperii urmaririi penale apartine sefului statului.
Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a transmis la inceputul verii Comisiei speciale a Presedintiei documentele pentru a analiza sesizarile referitoare la comiterea de infractiuni in exercitiul functiunii de catre ministrul apararii, Teodor Atanasiu, in conformitate cu articolul 16 din Legea 115/ 1999 privind raspunderea ministeriala.
Sesizarea Comisiei speciale de catre Parchet a avut in vedere plangerile formulate de Adriana Saftoiu si de Eugen Bejinariu impotriva lui Atanasiu, sub aspectul savarsirii infractiunilor de comunicare de informatii false, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si abuz in serviciu contra intereselor publice.
Daca presedintele recomanda inceperea urmaririi penale, el poate dispune, de asemenea, potrivit legii raspunderii ministeriale, si suspendarea din functie a ministrului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO