Politică

Basescu promulga legea salarizarii profesorilor, dar Guvernul nu are bani

Basescu promulga legea salarizarii profesorilor, dar Guvernul nu are bani

Reporter: Exista bani pentru majorari? Calin Popescu-Tariceanu: O astfel de crestere a salariilor nu este sustenabila. Reporter: Veti promulga legea de majorare a salariilor profesorilor? Traian Basescu: Cum sa nu!

01.10.2008, 19:24 40

Intrebat daca va promulga o lege care - dupa amendamentele PSD depuse in Parlament si trecuta marti de votul deputatilor - va majora salariile profesorilor din invatamantul preunivestitar cu 50% si a celor din invatamantul universitar cu 74%, Basescu a raspuns ieri, in fata camerelor tv: "Cum sa nu!".

Legea trebuie sa treaca si de Senat, dar Camera Deputatilor este decizionala in acest caz, drept urmare singura posibilitate ca legea sa nu intre in vigoare (sau sa fie modificata) este ca presedintele sa o retrimita in Parlament.
Exista bani pentru majorarea salariilor profesorilor cu procentul mentionat de deputati? Nu, spune premierul Calin Popescu-Tariceanu si ministrul de finante Varujan Vosganian.
Potrivit premierului, votul Camerei Deputatilor reflecta o atitudine de "superpopulism" inainte de alegeri si o masura care nu este sustenabila in lipsa fondurilor necesare pentru sustinerea acestei majo-rari.
"Am stat de vorba cu cativa fosti colegi ai mei si i-am intrebat ce parere au. Mi-au spus asa: primul lucru, cresterea nu a fost dorita de cadrele didactice (sic!). Doi: orice om rational, si aici sunt oameni cu educatie care inteleg mecanismele economice, orice om cu cap isi da seama ca o astfel de crestere a salariilor nu este sustenabila", a spus Tariceanu, adaugand: "Este o atitudine a Parlamentului de un superpopulism cum nu am mai vazut demult, se apropie alegerile. Eu privesc de la distanta cu multa rezerva aceste decizii si acest entuziam. I-as intreba pe parlamentari daca au stat mult si s-au gandit cand au luat aceasta decizie. Parlamentul trebuia sa se fi gandit la fondurile necesare".
Efortul bugetar pentru aceasta majorare ar fi, potrivit ministrului finantelor, de aproape 300 mil. euro anul acesta (majorarile vor fi facute de la 1 octombrie) si de peste 1,4 mld. euro anul viitor.
Nu exista o explicatie oficiala din partea PNL a motivului pentru care parlamentarii care sustin Executivul au votat in favoarea acestei legi - ea a fost adoptata de Camera in unanimitate. Si, de asemenea, ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, care este si deputat, nu a explicat de ce a votat in favoarea acestei legi si asta in ciuda faptului ca finantele sustineau ca nu exista bani pentru aceasta majorare.
Chiar daca a votat "pentru", Adomnitei s-a plans ieri ca nu vor exista bani pentru aceste majorari.
El sustine ca in urma votului Camerei Deputatilor nu vor mai fi bani pentru investitii, in conditiile in care anul viitor suma pentru a acoperi diferentele salariale se ridica la 1,2 miliarde de euro.
PD-L, partid apropiat presedintelui, nu a scapat ocazia sa acuze PNL. Candidatul PD-L la functia de premier, Theodor Stolojan, a declarat ca Guvernul actual nu mai stapaneste politicile salariale si are toata responsabilitatea pentru deteriorarea calitatii invatamantului romanesc.
Stolojan a mai sustinut ca Guvernul poarta toata responsabilitatea pentru scaderea performantelor studentilor din invatamantul romanesc.
In ceea ce priveste decizia de crestere a salariilor profesorilor, Stolojan a sustinut ca decizia apartine Parlamentului, si nu Guvernului, asa cum ar fi trebuit.
"Guvernul nu mai stapaneste politicile salariale, iar mai nou Parlamentul stabileste aceste salarii. Profesorii merita salarii mai mari. Guvernul trebuie sa vina cu o imagine mai clara si sa spuna ce doreste sa faca cu salariile functionarilor publici sau a celor din sistemul sanitar. Guvernul are o serie de probleme serioase si a scapat de orice judecata clara", a adaugat Stolojan.
El nu a vorbit insa de fonduri si nu s-a referit (nu a facut nici PSD a acest lucru) la modalitatile concrete prin care majorarile decise de Camera sa devina realitate.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO