Fraţii Micula au câştigat procesul împotriva statului român la Curtea de la Washington şi trebuie să primească despăgubiri de peste 100 mil. dolari, plus dobânzi. Surpriza pregătită de ministerul de Finanţe: cum intenţionează să plătească despăgubirile

Update 13 dec 2013 Autori: Cristian Hostiuc , Andrei Cîrchelan

Antreprenorii Ioan şi Viorel Micula au câştigat procesul împotriva statului român la Curtea de la Washington şi trebuie să primească despăgubiri 250 de milioane de dolari. Decizia a fost anunţată în noaptea de joi spre vineri.     

Suma pe care o vor primi cei doi antreprenori va fi însă de 376, 43 milioane de lei plus dobânzi.

Ministerul de Finanţe a anunţat că a luat act de decizia curţii de la Washington şi va emite un comunicat oficial în câteva ore. Surse din interiorul instituţiei afirmă însă că autorităţile vor să scadă penalităţile pe care trebuie să le plătească din valoarea datoriilor pe care grupul controlat de fraţii Micula le are la statul român.

Prima reacţie: Ce spune Ioan Micula

Ce spune Ioan Micula despre planul Finanţelor de a pălti despăgubirile dictate la Washington

Procesul a fost deschis în anul 2005 la Centrul International de Reglementare a Disputelor Relative la Investitii (ICSID) de pe langa Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice, şi viza decizia autoritatilor române privind eliminarea unor facilităţi fiscale acordate grupului European Drinks pentru investiţiile în zonele defavorizate

Acesta este primul proces pe care statul român îl pierde la ICSID.

În ultimii ani ai arbitrajului, Viorel Micula a fost reprezentat de Shearman & Sterling (Londra şi Paris) şi firma locală de avocatură Dragne & Asociaţii, ceilalţi reclamanţi fiind reprezentaţi de King & Spalding (Londra, Washington şi Houston).

România a fost reprezentată de firma internaţională Freshfields Bruckhaus Deringer (birourile din New York, Frankfurt şi Paris) şi firma locală de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).Casa de avocatură NNDKP nu comentat informaţia din raţiuni de confidenţialitate iar reprezentanţi ai ministerului de Finanţe nu au furnizat până la publicarea acestei ştiri niciun punct de vedere.

Motivaţia deciziei de la Washington a fost publicată într-un document de 370 de pagini.

Postare by Ziarul Financiar.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, principalii acţionari ai grupului alimentar European Drinks, care au şi cetăţenie suedeză, susţineau la data deschiderii procesului, în 2005,  că  statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi Romania. "Solicităm sa se menţină angajamentele luate şi  să nu fim trataţi discriminatoriu faţă de alţi investitori. Ca cetăţeni suesezi, investiţiile făcute de noi pot fi considerate investitii suedeze în România", declara la vremea respectivă Ioan Micula.

Dosarul în care proprietarii grupului European Drinks, fraţii Ioan şi Viorel Micula, acuzau guvernul că ar fi încălcat Tratatul bilateral româno-suedez prin care investiţiile reciproce erau protejate de anumite taxe a fost admis în 2008 de ICSID.

Grupul de firme European Food&Drinks din judeţul Bihor, cel mai mare jucător din industria alimentară românească în perioada 2007-2008, a înregistrat afaceri de 386 milioane de euro în 2011, nivel mai redus în euro chiar şi faţă de 2002, în condiţiile în care acţionarii, fraţii Micula, spun că au investit un miliard de euro în dezvoltarea fabricilor din Bihor.

În 2002, cele mai mari trei firme (Euro­pean Food, European Drinks şi Transilvania General Import-Export) din grupul controlat de fraţii Ioan şi Viorel Micula au rulat 432 mil. euro şi aveau îm­preună 7.500 de angajaţi potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. În 2011, ultimul an pentru care există date dis­po­nibile, aceleaşi companii au raportat afaceri de 386 mil. euro, iar numărul de angajaţi a scăzut cu aproape 1.900 de oameni faţă de 2002.

Puteţi citi mai mult despre afacerile fraţilor Micula în România aici.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
despagubiri
, antreprenori

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine