Politică

Ministrul român de externe: Dorim relaţii bune cu Rusia, dar pentru un dans este nevoie de doi

Teodor Baconschi

Ministrul român de externe: Dorim relaţii bune cu Rusia, dar pentru un dans este nevoie de doi

Autor: Iulian Anghel

28.07.2011, 00:04 1055

La începutul anilor '90 pentru a se putea întreţine la studiis-a angajat ca vânzător de bilete şi paznic la Notre Dame. Zece animai târziu era ambasador al României la Vatican; adevăr sau mit,croit de el sau de alţii, despre Teodor Baconschi (48 de ani) s-aspus la vremea respectivă că ar fi fost ambasadorul preferat alPapei Ioan Paul al II-lea (are solide studii de teologie).

Douăzeci de ani mai târziu era numit ministru de externe, adusdirect din fotoliul de ambasador la Paris. În mod nefericit pentruun fost ambasador în Oraşul Luminilor, mandatul său la Externe s-asuprapus peste o deteriorare majoră a relaţiei cu Franţa având carezultat "eşecul Schengen", asta şi pe fondul crizei economice fărăprecedent care a alimentat în Occident sentimenteleantiimi­graţioniste. Relaţiile cu Rusia rămân în continuare extremde reci, iar deficitul comercial cu China nu dă semne să seredreseze.

Cum încearcă diplo­maţia română să găsească punctul de echilibruîn "jungla" politică şi economică a lumii şi ce sfori tragdiplomaţii români pentru a impulsiona exporturile companiilorromâneşti - un lucru esenţial având în vedere că acestea aureprezentat motorul ieşirii din recesiune? Care este viitorul UE şicare viitorul României în Uniune, aşa cum îl vede şeful diplomaţieiromâne?

Într-o vreme în care Europa abia mai respiră sub povara crizei,când salvarea Greciei este pusă în paranteze pentru că puţini credcă soluţia este una pe termen lung şi mai ales atunci când însăşiexistenţa monedei euro este pusă în discuţie ministrul român deexterne Teodor Baconschi crede în "izbăvire". Crede că Europa se vasalva, că România poate avea relaţii bune cu Rusia cu condiţia caRusia să recunoască valoarea României. De unde atâtaoptimism?

Renaţionalizarea politicilor monetare, cea mai proastăsoluţie

"Nu trebuie să salvăm euro printr-un acces de optimism, ciprintr-o mare doză de luciditate. Eurozona este inima UniuniiEuropene, este baza proiectului european şi trebuie să o protejăm",susţine ministrul român de externe într-un interviu pentru ZF.

Care va fi prima ţară care va abandona euro? Ministrul ezită oclipă: "Tratatele euro­pene permit ca un stat membru să renunţe lamoneda unică. Dar orice renunţare ar produce imense probleme pentrucă renaţionalizarea politicilor monetare nu este o soluţie: monedaunică este baza pentru consolidarea pieţei unice prin convergenţaeconomiilor statelor mem­bre".

Pe de altă parte, arată şeful diplomaţiei, Uniunea a elaborat unpachet legislativ con­sistent pentru consolidarea disciplineifiscale, iar guvernanţa economică şi criza datoriilor suverane suntsubiecte conexe. Disciplina nu mai poate fi evitată, lucru valabilşi pentru România. Însă, adaugă ministrul: "Trebuie să temperămdeclaraţiile alarmiste ţinând seama de cât de sensibile suntpieţele financiare la astfel de declaraţii".

Lecţia crizei este legată de disciplină, subliniază Baconschi."Acest lucru nu în­seamnă că, instituind disciplina ce presupune oatentă cheltuire a banilor, aruncăm în spatele celor săraci acestefort. Plafonarea nivelului de îndatorare, o disciplină fiscală mairidicată nu înseamnă că ne întoarcem la statul inter­venţionist, cidoar că introducem o dietă a fondurilor publice şi eliminămrisipa."

Dar această disciplină este cu dus şi întors. Odată ce s-aangajat că îşi va reduce deficitul, România trebuie să şi facăacest lucru şi este posibil ca ţinta să fie atinsă renunţând lacheltuieli, dar şi la cheltuielile de investiţii. Cum să împaciaceastă nevoie de reducere a chel­tuielilor cu imensa necesitate dea creşte din punctul de vedere economic, lucru im­posibil fărăinvestiţii?

Pentru ministrul român de externe, şansa vine din fondurileeuropene, iar ţinta este nu doar actualul exerciţiu bugetar, ci şiviitorul buget al Uniunii, 2014-2020.

Vom obţine mai mulţi bani de la UE în viitor doar dacăcheltuim mai mult acum

Doar că din cauza absorbţiei modeste (doar 12% din totalulfondurilor structurale de 19 mld. euro între 2007 - 2013 au ajunsla bene­ficiari şi doar 4% din sume reprezintă ram­bursări de laComisia Europeană) România ar putea fi penalizată în următorulexerciţiu financiar: dacă nu cheltuieşti, de ce să mai ceribani?

"Poziţia noastră în negocierea viitorului buget al Uniunii esteconsolidată direct pro­porţional cu rata de absorbţie a fondurilorîn actualul exerciţiu bugetar. De aceea, problema absorbţieitrebuie rezolvată rapid", admite ministrul.

Pentru România, spune Baconschi, este vital ca nivelulalocărilor din Planul Agricol Comun în viitorul exerciţiu financiarsă rămână cel puţin la acelaşi nivel ca în cel actual. Esenţial vafi să avem alocate şi fonduri suficiente pentru covergenţă. Pentrucă statele care s-au integrat în UE în anii '80 au beneficiat defonduri însemnate pentru recuperarea decala­jelor şi esteobligatoriu ca şi România să aibă această şansă chiar şi pentrusimplul motiv că o creştere a valorii adăugate a unei ţări serăsfrânge asupra întregii Uniuni, arată mi­nistrul.

Şeful diplomaţiei admite că actuala criză a prins unele dininstituţiile europene pe picior greşit - practic, Tratatul de laLisabona a intrat în vigoare odată cu criza şi de aici ezitările.În acelaşi timp, afirmă el, există un consens politic tacit, anumecă avem o soartă comună.

"Statele îşi urmăresc sub impulsul unor calendare electoraleinterne propriile interese, dar conştientizează că ne aflăm înaceeaşi barcă. O repliere pe dimensiunea naţională ar putea să neîntoarcă în timp."

Criza este şi un test de luciditate şi responsabilitate care afost trecut, cel puţin până acum, consideră ministrul.

A blocat România decizii în UE?

Într-o Uniune în care dimensiunea naţio­nală capătă noi valenţeşi există sentimentul că fiecare a început să joace doar pentru el,cum se poziţionează România? Care-i sunt prietenii?

"Noi ne promovăm în Uniunea Europeană o serie de proiecte şi celmai bun exemplu este adoptarea în agenda Uniunii a proiectuluiRegiunii Dunării - iniţiat în comun de România şi Austria.Proiectul, care se întinde pe un orizont de timp de 10 ani, aredeja asigurată o finanţare de 40 mld. euro şi va face ca BazinulDunării să devină un liant între ţările riverane. Noi suntemimplicaţi în definirea agendei fiecărei preşedinţii rotative aUniunii astfel încât interesele noastre să fie incluse pe aceastăagendă."

Pentru ministrul român de externe, geometria contactelor îninteriorul Uniunii este sofis­ticată: "Noi trebuie să găsim grupuride state împreună cu care să ne susţinem pro­iectele, inclusiv înprivinţa securităţii ener­getice. Putem face acest lucru atât lanivel bilateral, cât şi sectorial."

A blocat România decizii ale UE pentru a-şi apăra interesele încadrul aşa-numitei "minorităţi de blocaj" (grup de state care fărăsă fie majoritate pot bloca o decizie)?

"Constituirea împreună cu alţi membri ai UE a minorităţii deblocaj în sânul Uniunii nu este metoda noastră preferată pentru căea poate naşte tensiuni cu implicaţii mai consis­tente decâtblocarea unei decizii. Cu toate acestea minoritatea de blocaj faceparte din me­ca­nismele UE", răspunde prudent ministrul.

"Convergenţa economiilor României şi Franţei estematură"

În această "geometrie complicată" a relaţiilor din interiorul UEa intervenit criza în relaţiile cu Franţa, plecată de la situaţiaromilor români din Paris şi finalizată cu blocarea accesuluiRomâniei în Schengen. Când se va încheia capitolul?

"În relaţia cu Franţa sunt mai multe lucruri care ne apropiedecât cele care ne despart. Contactele la nivel de ministere deexterne au fost reluate", spune ministrul.

Înseamnă că, dacă relaţiile au fost reluate, au fost şiîntrerupte la un moment dat.

"Relaţiile nu au fost blocate, ci puţin destabilizate de temelepolitice de anul trecut. Acum prin cooperare şi voinţă comună amreuşit să reintroducem în tablou temele esenţiale de dialog."

Pe de altă parte, remarcă ministrul, relaţiile ceva maiîncordate nu au dăunat mediului de business, iar structura lorarată cât de importantă este România pentru Franţa: "Investiţiilefranceze în România - în energie, comunicaţii, auto - au avut ologică structurată pe termen lung. Convergenţa celor două economiieste matură".

Dacă investiţiile franceze sunt atât de bine înfipte în Româniaeste şi pentru că ele au fost sprijinite inclusiv la nivel politic(este de amintit insistenţa preşedintelui francez Nicolas Sarkozyîn favoarea grupului nuclear Areva pentru ca acesta să participe ladezvoltarea programului nuclear civil în România). Ce lecţie aînvăţat de aici România de-a lungul vremii?

Ataşaţii comerciali trebuie mutaţi de la MinisterulEconomiei la MAE

Ministrul arată că reţeaua de ataşaţi comerciali de pe lângăambasade funcţionează pe lângă alt minister, Ministerul Economiei(MECMA), şi spune că, dacă aceasta ar funcţiona la MAE, ar fi maibine.

"Anul trecut am redus reţeaua de ataşaţi, dar fişa postului arămas neschimbată: promo­varea exporturilor, atragerea deinvestiţii, acordarea de asistenţă companiilor româneşti pe piaţalocală, realizarea de studii pe piaţa locală. Colaborarea MAE cuMECMA este bună. Sigur există vârfuri şi depresiuni. Este, pe dealtă parte, nevoie de mai multe resurse, mai multă pregătirecontinuă, dar şi de mai multă motivare. Acum salariul este fix şirelativ mic în raport cu costul ţării în care sunt trimişi.Protocolul dintre MECMA şi MAE funcţio­nează, dar ar fi mai bine caataşaţii comerciali să fie subordonaţi Ministerul de Externe pentrucă s-ar elimina astfel dubla coordonare - avem, practic, o dublăcontabilitate. Şi apoi, una este să răspunzi direct în faţa unuişef de misiune şi alta este să colaborezi în baza unuiprotocol."

Asta cu atât mai mult cu cât ceea ce numim "diplomaţiaeconomică" este fundamentat la Ministerul de Externe, aratăministrul, dând exemplul ţărilor din Golf care în primăvară s-aureunit într-un summit economic la Bucureşti, întâlnire pusă lapunct de MAE, cu ţinta precisă evocată de ministru în felulurmător: "Avem ca ţintă nu doar atragerea de investiţii, ci şi săfacem din România un «hub» de afaceri financiare la nivelul estuluieuropean".

Pe de altă parte, arată Baconschi, Mi­nisterul de Externe poatecrea o breşă, dar are nevoie de o susţinere pe orizontală aminis­terelor de linie.

"După ce creăm o breşă constatăm că nu există consecvenţă, aparanumite reflexe naţionale. De pildă, când vin investitoripu­ternici din alte state şi se arată interesaţi de un anumitsector de activitate de pe piaţa locală, unii de aici sunt, dacă nuostili, cel puţin pre­cauţi cu competitorii din străinătate."

Candidat la alegerile prezidenţiale?

De când a atacat politica la vârf, Baconschi a intrat învârtejul acuzaţiilor politice. Iar faţă de momentul "ambasadorulpreferat al Papei" imaginea sa publică a avut de suferit, deşidemnitarul refuză o astfel de teză.

Era încă ambasador la Paris în momentul alegerilor prezidenţialecând a fost acuzat că a contribuit la "măsluirea" votului - nutrebuie uitat că balanţa în favoarea lui Traian Băsescu a fostînclinată de votul din străinătate. (Baconschi se apără cuargumentul că din comisia de numărătoare a votului au făcut partetoate partidele.)

Dar ambiţiile politice ale ministrului sunt mari, deşi el sefereşte să o spună public. Va candida la alegerile prezidenţialedin partea PDL, partid al cărui vicepreşedinte a ajuns înprimăvară?

"Am deocamdată multe lucruri de făcut aici la minister, suntapoi vicepreşedinte al PDL şi preşedinte al FundaţieiCreştin-Democrate. Nu împărtăşesc în totalitate analiza că odată cuintrarea în politică imaginea mea publică s-a deteriorat, dar pasulpe care l-am făcut reprezintă un risc asumat. Mi s-au adusnenumărate injurii publice. Dar eu cred că acest clişeu: «Băieţiibuni rămân buni doar dacă stau în afara politicii» trebuie demolat.Pentru că există o criză de resurse umane bune în toate partidele,drept urmare este nevoie de o implicare în politică a oamenilorbine pregătiţi pentru a încheia un capitol şi a deschide un nouciclu", detaliază Baconschi raţiunea pentru care s-a lansat înpolitică.

El susţine că înainte de a avea vreo nouă aspiraţie politică arede dus la capăt câteva proiecte: "În primul rând proiectul unuimuzeu al dictaturii comuniste, apoi unul la care ţin şi el priveşteatragerea tinerilor bine pregătiţi înapoi în ţară".

Instituirea votului prin corespondenţă, un proiect extrem decriticat de opoziţie pe motiv că ar putea legaliza furtul votuluiîn străinătate, este apărat de ministru cu următorul argument: "Vaelimina discriminarea între cei de aici şi cei plecaţi pestegraniţe", care au dificultăţi administrative în a-şi exercitadreptul de vot.

8 aprilie 2008 BucureŞti: Aflat la summitul NATO, fostul preşedinte rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar nu a adus cu el şi dezgheţul

RUSIA: 2010, anul în care exporturile către spaţiulex-sovietic au atins nivelul lui 1989

Ca şi în cazul Chinei, deficitul comercial în relaţiacu Rusia este major. Relaţiile politice sunt reci de 20 de ani şinu dau semne de îmbunătăţire. Căderea comunismului a însemnat şicăderea pieţei CAER, iar exporturile româneşti nu au mai contat înaceastă ţară imensă, în vreme ce importurile, în majoritatea lorproduse energetice, s-au majorat substanţial. (Rusia ocupă loculşase în importurile României şi locul 17 în exporturile ei.)

"În ultimii 20 de ani Bucureştiul şi Moscova au avut viziunidiferite pe două paliere, unul istoric (Tezaurul românesc şiTratatul Ribbentrop - Molotov) şi unul legat de prezent (admitereanoastră în NATO şi scutul antirachetă). Dar noi pledăm pentrucolaborare. Avem interes într-o relaţie regulată NATO - Rusia, aşacum s-a stabilit la summitul de Lisabona", spune şeful diplomaţieiromâne.

El arată că România şi Rusia cooperează în domenii de interescomun - combaterea terorismului sau războiul din Afganistan.

"În ceea ce mă priveşte, pledez şi acţionez pentru o treptatănormalizare a relaţiilor comune. O relaţie normală ne avantajeazăca vecini, pentru că ea conferă ambelor părţi stabilitate. Înacelaşi timp este nevoie de doi pentru a dansa. Dacă România vedeîn Rusia un partener şi Rusia trebuie să vadă în România unpartener şi să-l trateze la valoarea lui - un vecin care păzeştefrontierele UE şi NATO, dar şi unul care, în pofida unor relaţiiceva mai tensionate în trecut, se comportă extrem de serios."

În relaţiile economice, arată ministrul român de externe, anul2008 a reprezentat un vârf al schimburilor comerciale care audepăşit 6 mld. dolari. În 2009 pe fondul crizei schimburile s-aumai diminuat. În 2010 creşterea schimburilor comerciale s-aintensificat şi a ajuns la 3,8 mld. dolari. Şi, foarte important,exporturile României au reprezentat 1,1 mld. dolari, cel mai înaltnivel de după 1989.


CHINA: Nimic fără PartidulComunist

Despre afaceri se crede, în general, că nu au graniţe şi căbusinessul nu ar fi afectat într-o mare măsură de relaţiilepolitice. Principiul nu se aplică însă în relaţiile cu China, unde,dacă nu ai "intrare" la decidenţii politici, nu poţi spera să faciafaceri la nivel de anvergură, ci cel mult bişniţă.

China este o piaţă imensă şi teoretic orice produs românescpoate fi vândut acolo. Doar că deficitul comercial al României înrelaţiile cu China este major şi nu dă semne că s-ar diminua. Chinaocupă locul cinci în importurile României, 5,5% din total, dar întopul exporturilor această ţară nu este decât pe locul 15-17.

"Relaţiile cu China sunt vechi, dar trebuie adaptate la nivelulsecolului XXI", spune ministrul de externe. Potrivit şefuluidiplomaţiei, MAE a iniţiat un grup interministerial pentru aidentifica domeniile prioritare cu focus pe atragerea investiţiilorchineze.

Există, arată el, trei paliere distincte în această relaţie:"dialogul politic (esenţial în afaceri - n.n.) care este înexpansiune. Dezvoltarea relaţiilor economice şi subsecvent "avem învedere identificarea a 2-3 domenii prioritare de anvergură".

Ministrul mai spune: "Avem în vedere deschiderea la Beijing aunui institut cultural român şi la Bucureşti a unui centru culturalchinez. Studenţii chinezi la Bucureşti sunt mai puţini ca întrecut, dar ne propunem să revenim la situaţia de dinainte".

Ultimul înalt reprezentant chinez care a venit la Bucureşti esteLi Changchun, membru al Comitetului Permanent al Biroului Political Partidului Comunist Chinez, în vreme ce preşedintele Băsescu s-aîntâlnit cu preşedintele Chinei Hu Jintao în 2008. IntenţiileBucureştiului sunt bune, doar că România nu are ambasador laBeijing de aproape opt luni.

India: Cum să ajungi cu produsele într-o ţară de 1mld. de suflete

De mai mulţi ani diplomaţia românească se uită cu jind nu doarînspre China, ci şi spre India, o altă ţară cu potenţial imenspentru exporturile româneşti. Deocamdată însă nu s-a întâmplat marelucru.

Două investiţii majore indiene sunt prezente în România -Ranbaxy (farma) şi Mittal, companie cu proprietari indieni care aucumpărat Sidex Galaţi.

Ministrul de externe spune însă că România poate oferi expertizăpărţii indiene mai ales pe segmentul gazelor naturale: "În toamnă ocomisie mixtă va analiza oportunităţile dezvoltării businessului pegaze naturale. Am constituit un grup de lucru care să stabileascăsectoarele unde este nevoie de expertiză. România poate să ofereexpertiză în petrol şi gaze pentru a participa la proiecte comuneîmpreună cu companiile indiene.

Ţările din Golf: Cum pot fi recuperatepieţele?

În ultimii 20 de ani România a pierdut piaţa Africii de Nord şiţările arabe. Cum se explică şi ce este de făcut?

Cooperarea cu spaţiul arab s-a redus pentru că ne-am concentratpe piaţa europeană. Acum avem o strategie de revigorare adialogului politic, spune ministrul român de externe.

Volumul schimburilor comerciale cu bogatele ţări din GolfulPersic, reunite în organizaţia Consiliul de Cooperare a Golfuluisunt însă slabe - 600 mil. dolari anul trecut. În martie a avut locla Bucureşti summitul economic "Consiliul de Cooperare al GolfuluiRomânia-Bucureşti: Oportunităţi de Afaceri în Europa Centrală şi deSud-Est", de la care România aşteaptă mult.

"Am iniţiat dialogul cu ţările din Golf, am fost în ArabiaSaudită şi Qatar. Am primit la Bucureşti mai mulţi miniştri. Golfulare largi resurse financiare pentru a investi direct (suntinteresaţi de agricultură, IT), dar şi disponibilitatea de a primiacolo inclusiv grupe de consultanţi români."

"Am fost şi în Egipt şi Tunisia (cu o lună în urmă - n.n.)pentru a le spune că suntem dornici să facem un transfer deexpertiză posttotalitară. Dar şi să arătăm că suntem interesaţi şieconomic de zonă. Vrem să revină companiilor noastre pe piaţatunisiană, pe cea egipteană şi, sper, şi pe cea libiană", spuneBaconschi.


Teodor Baconschi (48 de ani)

  • Diplomat de carieră, Baconschi a fost numit ministru de externeîn decembrie 2009

  • Ambasador al României în Franţa, Principatul de Monaco şiPrincipatul Andorra (2007 - 2009)

  • Ambasador al României în Portugalia (2002 - 2004)

  • Ambasador al României la Vatican, acreditat şi în Republica SanMarino şi pe lângă Suveranul Ordin Militar de Malta(1999-2001).

  • Consilier prezidenţial (octombrie 2006 - august 2007)

  • Secretar de stat pentru Afaceri Globale (ianuarie 2005 -septembrie 2006); director general al MAE în 2001.

  • A absolvit Institutul Teologic Universitar, Bucureşti în 1985;studii aprofundate la Université de Paris IV - Sorbonne (1991);doctor în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor- Universitatea Paris IV-Sorbonne (1994)

  • A publicat 10 volume în franceză şi română; vorbeşte limbileengleză, franceză şi italiană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO