Politică

PNL, PNTCD si AP au lansat polul anti-PD

10.09.2007, 18:43 19

Liderii PNL, PNTCD si AP au batut palma oficial pentru crearea polului de centru-dreapta si au semnat la Timisoara - orasul simbol al Revolutiei - o platforma-program care contine proiecte sociale, dar si economice pe care si le propun cele trei partide. Presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu a spus ca polul s-a constituit pentru a oferi populatiei o alternativa autentica de centru-dreapta. La inceputul anului PD si PLD semnasera un protocol de colaborare similar. De altfel, Tariceanu a atacat in discursul sau alianta dintre PD si PLD. "E greu de inteles ca un partid care era membru al Partidului Socialist European este astazi membru al Partidului Popular European (PD - n.n.), trecere peste noapte si e doar una de ordin politic, pentru ca poate sa atraga electoratul. Oamenii trebuie sa stie sa-i voteze pe cei adevarati de centru-dreapta, pentru ca altfel o sa ajungem sa traim ca atunci cand fostii comunisti pledau pentru democratie, dar ei in sufletul lor continuau sa fie comunisti, dar nu stiau daca au succes cu un discurs de factura comunista", a declarat Tariceanu. Presedintele PNTCD, Marian Milut, a spus la randul sau ca noul pol va lupta impotriva "comunistilor si securistilor travestiti in democrati si socialisti", impotriva populismului si demagogiei. Acelasi mesaj a fost transmis si de presedintele AP, Emil Constantinescu, care a afirmat ca polul de centru-dreapta este o sfidare a partidelor neocomuniste. "Este rezultatul unei gandiri solidare, a unor oameni care cred in ceea ce au scris. Cele zece principii fondatoare si cele zece obiective de perspectiva definesc un proiect pe termen lung. Este o sfidare a fortelor neocomuniste si doar impreuna vom reusi. Avem nevoie de un pol de centru-dreapta real ,care sa ofere incredere cetatenilor. Trebuie sa curatam societatea de comunism si sa credem in principiile liberale", a precizat Constantinescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO