Politică externă

Al-Qaida vrea sa faca din Arabia Saudita o noua patrie

01.06.2004, 00:00 12

Arabia Saudita este amenintata de un alt "atac spectaculos" al teroristilor islamisti, dupa ce duminica intr-o luare de ostateci, 22 de persoane si-au pierdut viata, scria ieri publicatia britanica The Times, citand surse din serviciile de informatii.
Temerile autoritatilor din tarile occidentale este ca teroristii Al-Qaida incearca sa destabilizeze Arabia Saudita si economia acestei tari aliate ale Statelor Unite in Asia. Vizata este si familia regala saudita care, daca va fi inlaturata de la putere, ar crea premizele instaurarii in tara a unei regim favorabil retelelor teroriste, si ar putea face din Arabia Saudita o noua patrie pentru Al-Qaida, dupa ce au Afganistanul a fost cucerit de coalitia occidentala. Cotidianul britanic The Times scria ieri, citand surse ale serviciilor de informatii saudite, ca Al-Qaida pregateste pe teritoriul Arabiei Saudite atacuri majore impotriva instalatiilor petroliere ale acestei tari sau a cailor de transport catre Bahrein, pentru a destabiliza economia care se bazeaza in principal pe exportul de titei brut.
Multe state occidentale au recomandat cetatenilor lor sa evite calatoriile in Arabia Saudita, dupa ce, duminica 22 de persoane - dintre care un american, un britanic, un italian, un suedez si opt indieni au fost ucisi in atacurile urmate de o luare de ostatici. Alte 25 de persoane au fost ranite. Fortele saudite au intervenit in forta, dar nu au reusit sa captureze decat un singur terorist. Alti trei, care au participat la atac, au scapat. Ei i-au folosit pe ostateci drept scuturi umane. Atacul a fost revendicat asa numita "Grupare Al-Qaida din Arabia Saudita". Evenimentul s-a petrecut in orasul petrolier Khobar, iar atacul a fost indreptat impotriva unui complex locuit de cetateni straini. Statele Unite le-au solicitat celor 30.000 de americani aflati in regat sa paraseasca imediat teritoriul tarii.
Autoritatile saudite au incercat ieri sa de asigurari ca situatia este sub control. Purtatorul de cuvant al ambasadei saudite la Washington, Nail al-Jubeir a declarat ca infrastructura petroliera a tarii este foarte sigura si ca tara sa este convinsa ca teroristii nu o vor putea ataca. "In plus, agresorii ataca tinte accesibile, cum ar fi civilii. Teroristii incearca acum sa paralizeze economia mondiala si vor sa transmita un mesaj conform caruia strainii nu sunt in siguranta in Arabia Saudita", a adaugat el.  Ambasadorul Marii Britanii in Arabia Saudita, Sherard Cowper-Coles, a spus ca in Arabia Saudita  are loc o campanie terorista activa, iar "occidentalii sunt tinte".
Intr-un mesaj - a carui autenticitate nu a fost inca stabilita - Al-Qaida revendica atacul. Gruparea spune ca asasinarea unui cetatean italian reprezinta "un cadou" facut premierului Silvio Berlusconi: "Printre cruciatii ucisi figureaza si un italian, caruia i-a fost taiat gatul in semn de cadou fata de Guvernul italian si de seful sau neghiob si arogant, care se lauda cu ostilitatea fata de Islam si cu trimiterea de trupe in razboaie de tipul celui din Irak si din alte tari". Mesajul a fost difuzat pe internet  si a fost atribuit  sauditului Abdel Aziz al-Moqrin, presupusul lider Al-Qaida din Arabia Saudita.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO