La doua zile distanta de primul tur al alegerilor prezidentiale imprecizia este cea care calauzeste pasii Frantei. Alegerile prezidentiale de duminica sunt cele mai complicate din istoria moderna a tarii. Nu mai putin de 12 candidati se confrunta in aceasta cursa, dar doi, poate trei au sanse reale.
Sondajele arata ca Nicolas Sarkozy (52 de ani, 28,5% in intentiile de vot), candidatul dreptei din partea UMP - Uniunea pentru o Miscare Populara (partidul lui Jacques Chirac care se retrage dupa ce s-a aflat in fruntea Frantei vreme de 12 ani) -, are un usor avantaj. Insa nimic nu este sigur. De-a lungul ultimelor luni sondajele au mai aratat ca, de fapt, favorita ar fi Segolene Royal (54 de ani, 25% in intentiile actuale de vot), frumoasa candidata a stangii (din partea Partidului Socialist - PS).
Din spate vine insa foarte tare Francois Bayrou (56 de ani, 19% in intentiile de vot), un centrist emancipat, presedinte al Uniunii pentru Democratia Franceza (UFD) care a refuzat in urma cu cativa ani sa-si inchine partidul presedintelui inca in exercitiu in cadrul unei ample fuziuni a partidelor de dreapta care a dat Frantei Uniunea pentru o Majoritate Prezidentiala (care i-a adus lui Chirac cel de-al doilea mandat), actuala Uniune pentru o Miscare Populara.
De lepadat in aceasta cursa nu este nici seful Frontului National (extrema dreapta), Jean-Marie Le Pen (74 de ani, 14% in intentiile de vot). In urma cu cinci ani el furniza o surpriza de proportii, ajungand in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, alaturi de Chirac. La cinci ani de atunci Franta pare sa revina la confruntarea ideologica clasica - stanga-dreapta. Dar multi francezi se intreaba: de ce nu altceva?
Cand sunt rugati sa faca un pronostic, analistii cad pe ganduri. Un lucru este sigur, cred ei: Sarkozy va ajunge in turul al doilea. Restul este hazard.
Daca turul al doilea nu va aduce Frantei "confruntarea clasica" stanga-dreapta, atunci mare parte din vina apartine candidatilor. In scurta campanie, dar si inainte, gafele s-au tinut lant. Royal a pledat in mod nefericit - pacalita de un actor care imita vocea premierului Canadei - pentru independenta Quebecului. Sarkozy s-a preocupat mai mult de homosexualitate, criticand biserica care vede in aceasta un pacat. Ambii s-au napustit asupra monedei euro si a Bancii Central Europene pe care o considera vinovata de stagnarea Frantei. Dar Europa a lipsit din dezbatere.
De sila francezilor fata de astfel de dezbateri au profitat Bayrou si Le Pen. Nu este exclus - desi este greu de crezut - ca unul dintre ei sa intre in turul al doilea, victima fiind Royal. Dar nici Sarkozy nu se simte comod.
Teapan si increzut, cum il cred francezii, i se reproseaza de catre adversari ca vrea sa impinga tara spre dictatura. Nu-si ascunde admiratia pentru generalul De Gaulle, dar ce presedinte francez de dreapta si-a ascuns-o? Chirac chiar asta si-a dorit de-a lungul ambelor mandate - sa fie considerat urmasul lui De Gaulle, "neogaullistul Chirac". Nu lasa insa in urma decat imaginea unui presedinte certaret si inflexibil. Ce a facut se vede: o Franta bolnava, care nu mai da tonul dezbaterilor in Europa. O Franta cu sila de Uniunea Europeana, satula de deschiderea ei traditionala spre lume, satula de imigranti.
Sarkozy crede ca poate repara aceste lucruri. Dar cati pot sa-l creada pentru a-l impinge spre Palatul Elysee, sediul presedintiei si, "informal", sediul guvernului? Pentru ca - si aici functia de presedinte isi dovedeste puterea - multe dintre sedintele guvernului Frantei se desfasoara de fapt la Palatul Elysee.
Franta a creat ce-a de-a cincea Republica pentru Generalul Charles De Gaulle, erou al celui de-al Doilea Razboi Mondial. Presedintelui i-au fost date puteri de viata si de moarte asupra politicii. Toti presedintii celei de-a cincea Republici s-au folosit de aceasta putere. Presedintele socialist Francois Mitterand a dominat Franta ca un rege.
Presedintele Frantei convoaca la sediul sau ministrii cabinetului si le da, practic, ordine. Dupa ce a vazut ca toata lumea i-a inteles ordinele, se "retrage" in functia sa, aceea de reprezentare externa a tarii. Intr-un singur caz nu functioneaza aceasta regula. Cand presedintele este de o culoare politica, iar premierul de alta, are loc celebra "coabitare". Atunci presedintele trebuie sa-si aduca aminte ca, de fapt, nu este si prim-ministru, chiar daca poate schimba guvernul cand vrea.
Problema lui Sarkozy este ca arata limpede: vrea sa fie si presedinte - un presedinte extrem de dur - si, in aceeasi vreme, si prim-ministru. Iar francezii, chiar daca stiu cum arata lucrurile in realitate, nu inghit asta. De aceea se gandesc, unii dintre ei, la ce-a de-a sasea Republica.
Este exact ceea ce promite candidata socialista Segolene Royal: "o republica apropiata de oameni". Simpatica, plapanda si in acelasi timp emanand forta, Royal, o fiinta extrem de educata, i-a sedus pe francezi inca de dinainte de a-si anunta candidatura sau de a castiga alegerile interne din Partidul Socialist pentru a fi desemnata candidat al stangii la presedintie. Acest ultim succes, in fata dinozaurilor Partidului Socialist, i-au sporit considerabil capitalul de incredere.
Insa promisiunile pe care le-a facut (milioane de locuri de munca, milioane de case pentru cei saraci), dar mai ales gafele, i-au redus mult din simpatie. Ideea pentru o buna parte a electoratului francez este ca, de fapt, nu se pricepe la nimic. Faptul ca, ulterior nominalizarii sale drept candidat al socialistilor, a iesit la iveala ca este o femeie bogata, poate prea bogata pentru gustul unora, i-a dezamagit pe stangistii militanti. Pentru ei, Royal nu mai este decat exponentul unui socialism utopic - tipic pentru stanga pariziana -, dar nereprezentativ pentru majoritatea francezilor.
Franta are insa nevoie de ceva. Reforma, spun analistii, nu mai poate fi amanata. De fapt, greutatea acestor reforme i-a determinat pe candidati sa o faca, in parte, uitata in campania electorala, desi programele electorale nu o ignora. Nu este bine sa le spui oamenilor ca, daca vei castiga, vei strange cureaua. Insa este un lucru care nu mai poate fi evitat.
Analistii cred ca alegerile reprezinta ultimul tren pentru Franta, daca vrea sa redevina ceea ce a fost si asta fara proteste masive ale populatiei. Pentru ca marile reforme in Franta s-au facut mai intotdeauna sub presiunea unor proteste masive si, deseori, violente - fie ca a fost vorba de 1968 sau de 2005, cand ghetourile razvratite au ars Parisul de la periferii.
Insa pariul nu este doar al Frantei. Analistii spun ca rezultatul alegerilor este important la nivelul economiei zonei euro, intrucat reformele propuse de unii candidati ar putea conduce la majorarea potentialului de crestere al Frantei si al intregii regiuni. Un numar de sapte din cei zece economisti participanti la un sondaj au estimat ca alegerile din Franta vor avea un efect puternic asupra economiei celor 13 state din zona euro.
"Franta este a doua mare economie din zona euro, iar evolutia acesteia influenteaza cresterea medie a zonei euro", a declarat Guillaume Menuet, analist la banca Merrill Lynch din Londra.
In cazul in care autoritatile franceze implementeaza reforme structurale, rata de crestere potentiala va fi majorata. Menuet s-a numarat printre cei patru analisti care l-au ales pe Nicolas Sarkozy, candidatul UMP, drept cea mai buna alternativa pentru economia franceza. Jumatate din economisti au refuzat sa raspunda la intrebarea privind desemnarea celui mai potrivit candidat, din punct de vedere al economiei.
"Propunerile prezentate de Sarkozy par mai atractive, din perspectiva economica, si vor fi salutate de piete", a afirmat Rajeev Hasnah, economist la IDEAglobal, la Londra.
Printre reformele propuse de candidatul UMP se numara scutirea angajatorilor de plata taxelor si a contributiilor la asigurarile sociale pentru orele suplimentare efectuate de salariati, reformarea pietei muncii prin introducerea unui contract unic de munca, reducerea numarului de angajati din sectorul public, in vederea majorarii salariilor functionarilor publici si a diminuarii datoriei de stat.
Economia franceza ar beneficia, de asemenea, daca Sarkozy ar implementa planurile privind reducerea pragului pentru impozitele directe platite de populatie, de la 60% la 50% din venituri, precum si strategia de scadere a impozitului pe profitul companiilor care investesc si creeaza locuri de munca in Franta, a mai spus Hasnah.
Nici unul dintre analistii intervievati nu ar prefera ca alegerile sa fie castigate de candidatul Partidului Socialist, Segolene Royal, iar economistul Deka Bank, Sebastian Wanke, este singurul care apreciaza ca reprezentantul fortelor de centru, Francois Bayrou, ar fi cel mai bun presedinte pentru economie.
Pe de alta parte, trei din cei zece au apreciat ca alegerile din Franta vor avea un impact redus asupra economiei zonei euro.
"Franta este a doua mare economie, dar reprezinta doar o parte din regiune si, in afara cazului in care alegerile sunt castigate de un extremist, nu va exista niciun impact asupra Europei", a explicat Jean-Louis Mourier, economist la firma de brokeraj Aurel Leven.
Segolene Royal
Ultimul mare succes al lui Segolene Royal (52 de ani) este chiar faptul ca a fost desemnata de Partidul Socialist sa intre in cursa electorala dupa ce i-a invins in cursa interna pe "colosii" stangii franceze Dominique Strauss-Khan si Laurent Fabius.
Delicata si foarte educata, cu aer usor boem, Royal nu este o necunoscuta in politica franceza, in ciuda faptului ca a reprezentat o revelatie pentru presa straina, in ultimul an.
Are studii de politica si studii de economie.
Are patru copii, dar nu a fost niciodata casatorita.
A fost, de-a lungul anilor, consilier la Elysee, iar din 1998 este deputat.
1992-1993 A fost ministru al mediului
1997-2000 Ministrul invatamantului
2000-2002 Ministrul familiei
Nicolas Sarkozy
Favorit incontestabil al dreptei, Sarkozy isi datoreaza popularitatea in randul opiniei publice mai ales politicii pe care a dus-o in calitate de ministru de interne. A trebuit sa infrunte insa ostilitatea lui Jacques Chirac care nu-l suporta, desi, in final, a anuntat ca-l sprijina.
Considerat un dur, Sarkozy are studii de drept public si stiinte politice.
Ca si Royal, a profesat avocatura.
Este casatorit si are trei copii, viata sa matrimoniala fiind un subiect de presa.
1988-2007 Este politician cu o cariera lunga, fiind consilier municipal, primar la Neuilly-sur-Seine, deputat si ministru
2002-2004 Ministru de interne
2004 Ministrul economiei.
2004 Presedinte al UMP
2005 Ministru de stat si ministru de interne
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
