Politică externă

Viktor Zubkov, posibil candidat la presedintia Rusiei

14.09.2007, 18:49 6

Viktor Zubkov, necunoscutul nominalizat de Kremlin pentru functia de premier in urma demisiei fostului prim-ministru rus Mihail Fradkov, a anuntat ca nu exclude o posibila candidatura a sa la alegerile prezidentiale din martie 2008. Decizia privind investirea sa in functie va fi adoptata insa vineri. Presa rusa sustine faptul ca presedintele Vladimir Putin a decis sa propuna o personalitate putin cunoscuta in functia de premier pentru a opri ascensiunea prematura a succesorului sau si pentru a-si pregati conditiile pentru o eventuala revenire dupa 2008. "Putin a decis ca este prea riscant sa anunte deschis un succesor. De aceea a decis sa aleaga un colaborator apropiat pentru functia de prim-ministru, pastrandu-si libertate maxima pentru urmatoarele sase luni", dezvaluie cotidianul Vedomosti. Cu toate acestea, vicepremierul Serghei Ivanov, cel care era asteptat sa fie numit prim-ministru, a declarat ca partidul presedintelui Putin va anunta candidatul pe care il va sustine in alegerile prezidentiale din 2008 in cursul lunii viitoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO