Politică

Ponta, obligat să dea explicaţii în faţa lui Barroso & comp. despre statul de drept şi independenţa justiţiei

Ponta, obligat să dea explicaţii în faţa lui Barroso & comp. despre statul de drept şi independenţa justiţiei

Premierul român, care va fi miercuri şi joi la Bruxelles, se va întâlni cu şeful Comisiei Europene Durao Barroso (dr.), care a arătat că monitorizează România. Ponta s-a arătat dispus să primească la Bucureşti experţii europeni care să analizeze dacă justiţia este independentă sau nu

Autor: Iulian Anghel

09.07.2012, 00:04 2166

Premierul Victor Ponta începe în această săptămână un turneu european în circumstanţe deloc obişnuite, ba chiar critice pentru el: nu sunt vizite de promovare, de curtoazie, vizite bilaterale. Sunt vizite în care premierul susţinut de USL trebuie să dea explicaţii asupra procesului politic din România, care a culminat cu suspendarea, vineri, a preşedintelui Traian Băsescu, în cadrul căruia joacă un rol de primă mână.

Miercuri şi joi premierul va fi la Bruxelles unde se va întâlni, între alţii, cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, şi cu preşedintele Consiliului European (şefii de state sau de guverne din UE) Herman van Rompuy.

Aseară, la închiderea ediţiei, agenda premierului pentru această săptămână nu era publică, dar el ar mai trebui să aibă în program, în aceste zile, vizite la Berlin şi la Paris.

Sunt doar trei capitale care şi-au exprimat "rezerve serioase" faţă de ultimele eveni­mente politice de la Bucureşti.

România a trecut prin criză având ancora acordului de 20 mld. euro cu FMI, UE şi Banca Mondială. Un nou acord de tip preventiv, de 5 mld. euro, a fost semnat ulterior cu cele trei instituţii şi este în vigoare. UE a ajutat România şi nu are nevoie, aşadar, de o instabilitate politică la Bucureşti, dar, din declaraţiile din ultimele zile, nici nu este dispusă să închidă ochii.

Criticile cele mai vehemente faţă de modul în care Guvernul a organizat suspen­darea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu au venit de la Berlin care a scos la declaraţii şi demnitarul cu cea mai înaltă poziţie, anume ministrul de externe Guido Westerwelle.

Dacă alţii şi-au exprimat îngrijorarea, Guido Westerwelle a făcut declaraţia cea mai dură: "Conflictul de la Bucureşti poate afecta valorile fundamentale ale Uniunii Europene".

Vineri dimineaţă preşedintele Comisiei Europene a avut o discuţie cu Victor Ponta pentru a-i cere explicaţii. La ora 17:00, ora la care în Parlament era programată să înceapă şedinţa de suspendare, Barroso ar fi trebuit să facă o declaraţie de presă privind România, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

În jurul orei 13:00 a apărut însă un comunicat al Comisiei care susţinea: "Comisia Europeană este îngrijorată de evoluţiile curente din România, în special cu privire la acţiunile care par să reducă puterile efective ale instituţiilor independente precum Curtea Constituţională. Statul de drept, controlul democratic şi independenţa sistemului judiciar sunt pietre de temelie ale democraţiei europene şi indispensabile pentru încrederea reciprocă în interiorul UE. Politica guvernamentală şi acţiunea politică trebuie să respecte aceste principii şi valori". Aceasta se întâmpla însă înainte de suspendare.

Reacţia Germaniei este consemnată după suspendarea lui Traian Băsescu şi a fost făcută de ministrul de externe pentru ziarul german Frankfurter Allgemeinen Sonntagszeitung.

Westerwelle spune în respectiva declaraţie, preluată şi de agenţia Mediafax, că este îngrijorat în legătură cu decizia Parla­mentului României de a-l suspenda pe Băsescu din funcţie, în opinia sa fiind necesare noi mecanisme prin intermediul cărora să fie combătute încălcări viitoare ale valorilor Uniunii Europene de către membrii acesteia.

"Principiile de bază ale democraţiei, domnia legii şi separaţia constituţională a puterilor" în stat nu trebuie să fie negociabile, iar Guvernul federal german "nu va ignora".

Şeful diplomaţiei germane a îndemnat, de asemenea, la introducerea unor noi instrumente la nivel european împotriva unor încălcări viitoare ale valorilor europene, potrivit publicaţiei germane.

"Avem nevoie de mecanisme care să ne permită să răspundem rapid şi împreună atunci când un stat partener din cadrul UE eşuează în mod grav în respectarea literei şi spiritului valorilor comunităţii europene."

Westerwelle vorbeşte şi de sancţiuni şi aminteşte de cea mai dură, anume suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul de Miniştri ale UE. Nu este o soluţie, pentru că este o procedură prea greoaie, spune ministrul german de externe. În alte domenii însă sancţiunile pot curge, sugerează el: amânarea aderării la Schengen şi raportul Comisiei pe Justiţie în cadrul Mecanismului de Coperare şi Verificare (MCV). Acest raport care va apărea în partea a doua a lunii va înregistra şi ultimele evoluţii politice de la Bucureşti.

Alte capitale, între care Parisul, au exprimat "îngrijorări", dar nu la un nivel atât de înalt ca Berlinul. Aceste "îngrijorări" se referă nu la procesul suspendării în sine a preşedintelui, ci la mecanismele care l-au însoţit şi, mai cu seamă, la modificarea legilor din mers (legea Curţii Constituţionale şi legea referen­dumului), la ceea ce capitalele europene numesc restrângerea atribuţiilor Justiţiei (cu referire la eliminarea rolului Curţii Constitu­ţionale din procesul demiterii).

Premierul român acuză partidul apropiat preşedintelui, PDL, că stă la baza denigrării României şi al efectului în cascadă pe care un proces constituţional cum este suspendarea preşedintelui l-a provocat.

De altfel, la nivelul grupurilor parla­mentare din Parlamentul European, poziţiile s-au stabilit fie de o parte, fie de cealaltă.

Premierul a susţinut sâmbătă, la o zi după suspendarea preşedintelui, într-o şedinţă a Executivului că Guvernul poate funcţiona acum fără blocajele care l-au ţinut în loc până în prezent.

"Acum vom avea eliminate toate blocajele care ne-au ţinut în loc de când am început actul de guvernare şi cu atât mai mult trebuie să dovedim că putem să funcţionăm într-adevăr fără să avem tot timpul grija unei plângeri penale - domnul ministru de externe -, a contestaţiilor tuturor actelor pe care le adoptăm şi a sabotajului instituţional."

Reacţiile externe sunt puse de premier pe seama unei campanii "ticăloase" de "deni­grare" a ţării.

"Ne-am aflat până astăzi şi sper să înceteze, noi ca ţară, victime ale unei campanii iresponsabile şi ticăloase de denigrare a noastră ca ţară. Această campanie a fost dusă ori din iresposabilitate, ori din ceva mult mai grav."

Pentru a demonstra cele spuse, premierul este gata, susţine el, să primească la Bucureşti experţi europeni pentru a constata independenţa justiţiei.

"Mă voi duce (în capitalele europene - n.n.) şi voi da răspunsuri la toate acuzaţiile pe care PDL, prin Partidul Popular European din care face parte, le-au adus României în ansamblu. Dacă există o singură ordonanţă, o singură lege care va fi considerată de către partenerii noştri europeni ca fiind neconformă cu standardele europene, sunt gata, consultându-mă cu preşedintele interimar (Crin Antonescu - n.n.), să luăm măsuri imediate de îndreptare."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO