Profesii

400.000 de romani candideaza pentru un post in administratie

30.05.2008, 22:33 31

Un numar de 3.184 de primari si 42 de presedinti de consiliu judetean, inclusiv presedintele Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB) vor fi desemnati in urma alegerilor locale din 1 si 15 iunie.
Pentru fotoliile de primar se vor intrece, in toata tara, un numar de peste 19.000 de candidati, majoritatea, respectiv circa 18.200 reprezentand partide politice sau aliante electorale.
Din numarul total de candidati, 805 sunt independenti, iar 132 fac parte din organizatii ale minoritatilor nationale.
Cetatenii cu drept de vot vor putea sa-si aleaga, fiecare in localitatea de domiciliu, primarul care ii va reprezenta interesele pentru urmatorii patru ani.
Dupa cel de-al doilea tur de scrutin vor fi atribuite, in total, 103 mandate de primar de municipiu, 217 mandate de primar de oras, urmand sa fie desemnati, de asemenea, 2.858 de primari de comuna si sase primari de sector in Bucuresti.
Pentru sefia celor 42 de consilii judetene, inclusiv a CGMB, vor concura un numar de peste 10 ori mai mare de candidati, respectiv 456. Dupa primul tur de scrutin vor fi alesi 1.393 de consilieri judeteni, care se vor constitui in 41 de consilii judetene si in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, si 40.299 de consilieri locali. Pe buletinele de vot, diferite de la un judet la altul, vor fi inscrisi, in total, un numar de peste 18.800 de candidati la functia de consilier judetean, printre care se afla si 14 candidati independenti.
La alegerile locale din 1 iunie vor fi atribuite, de asemenea, mandate pentru un numar de 3.182 consilii locale, fiecare dintre acestea avand minimum 9 membri si maximum 27 de membri, cum este cazul consiliior locale ale celor sase sectoare ale Capitalei.
Astfel, dupa centralizarea si repartizarea voturilor, alegatorii din toata tara vor stabili numele celor 40.299 de consilieri locali care le vor reprezenta interesele.
Cei mai multi dintre acestia, 34.626, vor fi consilieri comunali, 3.423 vor fi consilieri in orase, iar 2.250 vor fi consilieri municipali.
In toata tara, numarul candidatilor care doresc sa ocupe un fotoliu de consilier local este de peste 324.000, dintre acestia peste 3.400 fiind independenti. Competitia pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale se va desfasura in 42 de circumscriptii electorale - dintre care 41 circumscriptii judetene si una a Municipiului Bucuresti - intr-un numar de 3.178 de localitati (103 municipii, 217 orase si 2.858 de comune). Pentru exercitarea dreptului de vot, autoritatile au organizat 17.285 de sectii de votare dintre care 1.180 in Municipiul Bucuresti. Un numar de 72 de partide, aliante, organizatii ale cetatenilor apartinand minoritatilor nationale au candidati la scrutinul din 1 iunie pentru alegerea reprezentantilor autoritatilor publice locale, pe buletinele de vot fiind inscrisi, in toata tara, si aproximativ 4.000 de independenti.
Printre partidele competitoare care propun candidati pentru alegerile locale se numara cele sase formatiuni parlamentare (PSD, PNL, PD-L, PRM, PC si UDMR), dar si partide neparlamentare.
Cele mai multe candidaturi pentru presedintia consiliilor judetene, respectiv 39, au fost depuse de PSD, PNL si PDL, aceste formatiuni politice fiind urmate de PC, ai carui reprezentanti concureaza pentru sefia a 38 de consilii judetene, numarul reprezentantilor PRM propusi pentru aceasta functie fiind de 37.
Cu ocazia acestor alegeri locale au fost constituite mai multe aliante electorale locale, cum ar fi Alianta pentru Municipiul Oltenita (PNL-PNT-CD), Alianta Romaneasca din Sfantu Gheorghe, Alianta Romaneasca pentru Judetul Covasna si Alianta Pentru Unitatea Romanilor din Covasna (PSD, PNL, PRM).

Pro Democratia a acreditat 1.700 de observatori
Asociatia Pro Democratia (APD) va observa turul I al alegerilor locale din 1 iunie cu ajutorul celor 1.700 de observatori acreditati, dar si cu ajutorul cetatenilor de rand, carora organizatia le-a pus la dispozitie o linie telefonica gratuita pentru a reclama posibilele nereguli. Potrivit unui comunicat al institutiei, APD "va observa organizarea si desfasurarea procesului electoral de duminica, 1 iunie, pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale prin intermediul observatorilor".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO