Cum arată piaţa muncii. Un sudor din provincie care vine în Bucureşti câştigă între 2.500 şi 3.500 de lei net

25 mai 2017 Autor: Ştefan Stan

Companiile au avut relocări punctuale de „meseriaşi“ foarte buni din alte zone ale ţării spre Bucureşti în ultimul an.

Astfel, cei specializaţi pe meserii de sudori, mecanici, lăcătuşi, acceptau proiecte pe 3-6 luni, până când se reîntorceau în ţări puternic indus­trializate să lucreze pe salarii mari.

„Nivelul de sala­rizare pentru su­dorii care se relo­chea­ză din pro­vin­cie în Bu­cu­reşti, de exem­plu, va­riază între 2.500 şi 3.500 de lei net. Dacă au ore supli­mentare sau o per­for­manţă înaltă, ori o calificare de nişă, automat nivelul de venit variabil poate creşte. În ge­neral vorbim între 500 şi 1.500 de lei net adiţional faţă de salariul de bază“, a spus Oana Petcu, sales & ope­rations director  în cadrul firmei de re­­crutare şi închiriere de forţă de mun­că în regim temporar Humangest Group.

Pe lângă salariu, angajaţii relocaţi mai primesc cazare şi transport din partea angajatorului.

Cele mai multe cereri de angajări de pe piaţa muncii vin din zona de producţie, de logistică şi transport, pe segmentul de muncă slab calificată, pe partea de muncitori şi meseriaşi.

Pe zona de angajaţi cu competenţe mai înalte, cele mai multe cereri vin din zona de call-center şi centre de servicii de tip „shared“.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.05.2017

 
Cuvinte cheie:
piata muncii
, sudor
, meserii
, provincie
, angajati
, calificare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide