Profesii

Salarii între 500 şi 2.000 de euro/ lună la un târg de joburi organizat la Bucureşti

Salarii între 500 şi 2.000 de euro/ lună  la un târg de joburi organizat la Bucureşti

Autor: Corina Mirea

15.10.2012, 19:57 8267

Cei care îşi caută un loc de muncă în următoarea perioadă pot primi salarii cuprinse între 500 şi 2.000 de euro pe lună, acestea fiind ofertele angajatorilor care participă la târgul de joburi "Angajatori de Top", potrivit informaţiilor din piaţă.

"În sectorul IT, unde sunt mai multe joburi vacante, pentru o poziţie de entry-level un angajat poate primi 500 de euro. În acelaşi timp, un specialist IT, cu o experienţă de doi sau chiar trei ani în domeniu poate câştiga şi 2.000 de euro", spune Mirela Marinescu, recruitment manager în cadrul grupului cu activităţi în domeniul resurselor umane APT.

Peste 90 de companii locale au scos la concurs 3.000 de posturi pentru cei care îşi caută un loc de muncă în această toamnă, potrivit datelor Catalyst Solutions, firmă organizatoare a târgului de joburi "Angajatori de Top ".

Printre angajatorii din IT&C şi outsourcing care vor fi prezenţi la târg se numără IBM, Dell, Intel, Microsoft, Endava, Thales, Pentalog, Luxoft, Samsung Electronics România, Oracle, HP, Computer Generated Solutions, Wipro Technologies, Competence Call Center, Teleperformance sau Genpact.

În cazul unui candidat care "vânează" o poziţie de tip entry-level în cadrul unui call center nivelul salarial poate depinde foarte mult de limba pe care acesta o vorbeşte. Spre exemplu, un candidat cu o experienţă de unul sau doi ani de zile în acest domeniu şi care nu cunoaşte o limbă străină se poate angaja pe un post de asistenţă în limba română pentru circa 300 de euro net pe lună, spune Vladimir Sterescu, Senior Vice President în cadrul firmei de outsourcing Computer Generated Solutions. El mai precizează că în funcţie de limba străină vorbită salariu unui angajat poate ajunge şi la circa 450 de euro net pe lună (pentru engleză), la 800 de euro pe lună (pentru limba germană) sau chiar 1.500 de euro pentru limbile nordice.

"Nivelul salarial nu depinde numai de limba vorbită, ci şi de anumite competenţe şi experienţă sau înclinaţia spre alte domenii precum cel al vânzărilor sau cel de comunicare. Sigur, pentru candidaţii care sunt vorbitori de limbi nordice, nivelul salarial depinde foarte mult de acest aspect, pentru că restul competenţelor se pot învăţa la locul de muncă", explică Sterescu.

Pentru prospăt absolvenţii de facultate care nu au experienţă în domeniul ingineriei, Mirela Marinescu de la APT spune că aceştia se pot angaja şi pentru 500 de euro net pe lună, însă inginerii care au o experienţă de cel puţin doi ani de zile nu acceptă un loc de muncă pentru mai puţin de 700 de euro net pe lună.

În ceea ce priveşte sectorul bancar, unul dintre cele mai afectate de criză în ultimul timp, băncile fiind nevoite să dea afară capital uman important, salariul minim pentru care un candidat se poate angaja porneşte de la puţin peste 200 de euro şi poate ajunge până la aproximativ 500 de euro prin bonusul de vânzări, dacă este vorba despre un ofiţer de credite.

Printre instituţiile financiare vor participa la târgul de cariere se numără BCR, BRD, Raiffesen Bank, ING Asigurări de Viaţă, Groupama sau ProCredit Bank.

În industria FMCG, salariile sunt mai mici decât în celelalte industrii. Astfel că, dacă un vânzător într-un hipermarket poate avea un salariu de bază de circa 200 de euro pe lună, iar un şef de raion poate ajunge şi la un salariu de aproape 350-450 de euro pe lună, un vânzător într-un magazin de haine poate câştiga de la 150 de euro în sus, iar un agent de vânzări în IT va câştiga minim 350 de euro, spune Mirela Marinescu, precizând că la pachetul de bază oferit de angajatori se adaugă şi un bonus din vânzări, care în ultima perioadă a început să fie folosit de tot mai multe companii de pe piaţă.

Târgul de joburi "Anagajtori de Top" se va desfăşura pe 26 şi 27 octombrie la Sala Palatului din Capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO