Proprietăţi

Harta preţurilor apartamentelor în oraşele mari

Harta preţurilor apartamentelor în oraşele mari

Autor: Alexandra PELE

01.03.2012, 10:57 4333

În cea de-a doua parte a anului trecut preţurile locuinţelor au scăzut cu circa 5,8%, iar trendul descendent se va menţine şi în 2012, pentru al patrulea an consecutiv, pe fondul problemelor de finanţare, a cererii reduse şi a ofertei generoase, dar şi din pricina absenţei unor proiecte imobiliare noi, sunt de părere specialiştii.

"Chiar dacă preţurile vor continua să mai scadă, procentul va fi cu siguranţă semnificativ mai redus comparativ cu perioada 2009-2010, urmând să se încadreze în parametri similari cu cei de anul trecut (5%-7%)", a declarat pentru gândul Alexandru Pricop, managing partner Coldwell Banker Affiliates of România.

În Capitală, preţul unui apartament vechi, cu două camere şi o suprafaţă utilă de 42 de metri pătraţi, a ajuns în luna februarie la circa 49.200 de euro, faţă de numai 37.600 de euro, cât ar costa un apartament similar la Constanţa. În Timişoara, o locuinţă similară costă în jur de 34.100 de euro, iar la Cluj-Napoca, circa 39.000 de euro.

"Nu există noi proiecte de dezvoltare, iar preţurile vor continua să scadă în urma vânzărilor de proprietăţi din spatele creditelor neperformante. Oferta este mare, iar cererea este scăzută", ne-a declarat Adrian Crivii, director general al companiei de evaluare şi consultanţă Darian.

Astfel, chiar dacă o proprietate întruneşte toate criteriile de calitate, ea ar putea fi scoasă la vânzare la un preţ mai mic de către un proprietar în dificultate financiară sau de către o bancă, în situaţia în care proprietarul este executat pe motiv de neplată. "Nu e o problemă de proprietatea, ci de proprietar", a mai adăugat Crivii. Citiţi mai mult despre cât mai valorează locuinţele înoraşele mari din ţară pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO