Proprietăţi

Un profesor şi un medic vor să se mute la curte, în Pipera. La fel şi preşedintele şi premierul. Câţi ani ar trebui să economisească fiecare pentru a-şi cumpăra o casă

Un profesor şi un medic vor să se mute la curte, în...
06.03.2015, 13:10 2221

Preşedintele României şi-ar putea cumpăra o casă în Pipera dacă ar economisi tot salariul său timp de aproape 10 ani, de şase ori mai repede decât un chelner sau un recepţioner care ar avea nevoie de 59 de ani pentru a plăti o casă cu patru camere în nordul Capitalei, reiese din calculele gândul pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) şi ale portalurilor de imobiliare.

Un medic la stat sau un profesor ar avea nevoie de peste 40 de ani pentru a se bucura de o casă cu o suprafaţă de 170 de metri pătraţi în Pipera. Calculele au ţinut cont de un preţ mediu de 1.000 de euro pe metru pătrat şi un curs mediu de schimb de 4,42 lei/euro. Totodată, nu au fost incluse eventuale creşteri salariale faţă de nivelul înregistrat la finele anului trecut.

Cu un salariu mediu net de 6.184 de lei pe lună, premierul României ar trebui să-şi dea toată leafa timp de 10 ani pentru a locui la casă în Pipera, în timp ce un ministru din cabinetul său ar avea nevoie de peste 11 ani pentru a cumpăra aceeaşi casă.

Persoanele care lucrează în domeniul intermedierilor financiare, cum sunt bancherii sau brokerii de asigurări, ar putea achiziţiona o casă de 170 de metri pătraţi în Pipera în 14 ani şi jumătate dacă venitul lor ar rămâne neschimbat.

Considerabil mai mult ar trebui să strângă angajaţii din industria ospitalităţii, unde salariul mediu net în decembrie a fost de 1.061 de lei. Casa din nordul Capitalei ar putea fi cumpărată dacă şi-ar economisi toţi banii timp de 59 de ani.

Citiţi mai mult pe www.gandul.info.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO