Unul dintre profesorii de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a făcut în urmă cu ceva vreme un experiment. Profesorul Dumitru Borţun, titularul cursului de "Responsabilitatea socială corporativă", povesteşte că, în urma acestuia, a aflat că majoritatea şoferilor de taxi din Bucureşti nu-şi făceau analizele medicale obligatorii, ci dădeau şpagă la doctor pentru a primi confirmarea că sunt bine: întâi 70 de lei, apoi 80 şi în final 100 de lei. Şpaga creştea pe măsură ce situaţia economică se înrăutăţea, spre nemulţumirea taximetriştilor. Întrebarea profesorului către taximetrişi: "Dacă dumneata ai fi în locul medicului, ai lua mită?". Răspunsul taximetriştilor, aşa cum a fost relatat de profesorul specialist în interacţiunea culturilor şi a civilizaţiilor: "Aş lua, da nu aşa mult!".
Cea mai mare problemă identificată de experţii europeni la fondurile europene este lipsa de performanţă a managerilor.
"Mai bine aveţi angajaţi mai puţini şi mai bine plătiţi", a declarat recent pentru ZF responsabilul pentru România al Directoratului General pentru Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene, Anton Schrag.
Doar atât?
"Nu este neapărat suficient să-i plăteşti mai mult pe funcţionari. Mai este nevoie de mecanisme instituţionale puternice. Este nevoie de mecanisme punitive şi de susţinerea celor care îşi fac treaba în mod corect. «Confiscarea lărgită» a averii ar fi o soluţie. Etica este extrem de importantă şi trebuie protejată în ansamblul sistemului. Trebuie protejaţi în primul rând oamenii care sunt cinstiţi", spune Bogdan Murgescu, istoric al economiei, profesor la Universitatea din Bucureşti.
Peste zece ani se împlinesc două secole de când ceea ce istoria României numeşte "epoca fanariotă" a apus. Imperiul turcesc găsise la îndemână să-i trimită în Ţara Românească pe grecii din cartierul Constantinopolelui, Fanari, pentru a o "struni". Fanarioţii puneau biruri peste cei care îi conduceau, biruri pentru a-şi plăti către turci funcţia şi pentru a se îmbogăţi pe ei, în scurta perioadă în care stăteau în demnităţi pentru că era, de obicei, o perioadă scurtă. Dacă vreme de două secole epoca nu a fost uitată, este şi pentru că sistemul s-a perpetuat.
În urmă cu mai bine de 100 de ani, Max Weber, unul dintre cei mai reputaţi sociologi ai lumii, scria o carte fundamentală, "Etica protestantă şi spiritul capitalismului". Reforma religioasă le-a luat oamenilor garanţia mântuirii doar prin adorarea Bisericii Catolice.
Oamenii au avut nevoie de alte garanţii, mântuirea a devenit o problemă ce ţinea nu de un "predestin", ci de voinţă proprie. Garanţia mântuirii a devenit cinstea, corectitudinea, respectul faţă de altul şi faţă de muncă. Iată teza lui Weber.
Weber explică astfel avansul ţărilor protestante din nordul Europei faţă de alte naţiuni. Dar în bună măsură alţi sociologi explică diferenţele, de pildă, prin climă. Cert este că între timp lumile s-au schimbat s-au "îmbinat".
Legislaţia României nu este foarte diferită de cea a Germaniei, de pildă. Şi totuşi Germania continuă să fie critică la adresa României. Nu mai târziu de săptămâna trecută, ministrul de interne bavarez Joachim Hermann susţinea că refuză aderarea României la euro întrucât justiţia din România nu este independentă, iar corupţia este "prea mare". Cât de mare şi cât de sistemică?
Şeful Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost prins luând mită. Un ministru şi-ar fi folosit influenţa pentru a dirija fondurile UE spre afacerea familiei. Primarul celui de-al doilea oraş ca importanţă din România a pretins şi a primit mită, susţin procurorii anticorupţie. Nu avem de-a face aici cu un funcţionar mărunt, ci de un om extrem de influent. Cu o extrem de puternică notorietate în zonă. Şi care, probabil, ar fi câştigat un al doilea mandat dacă credem sondajele.
Discursurile anticorupţie au ocupat o bună parte a spaţiului public în anii trecuţi. Preşedintele Băsescu a fost unul dintre promotorii acestui discurs. În ciuda acestui fapt, cel mai important primar pe care îl are partidul de guvernământ ia mită. De ce? "Sistemul îţi impune să cotizezi la partid. Şi să fii obligat apoi să-ţi «scoţi» banii. Cei mai mulţi care ajung în funcţii publice nu ajung de dragul binelui comun. Dau mii de euro pentru un post - cunosc un astfel de caz într-o primărie de sector din Bucureşti -, dar pleacă acasă seara cu 1.000 de euro în buzunar. Dar ţesătura internă a unui popor ţine de structura lui morală. Care este la noi morala?", se întreabă profesorul Dumitru Borţun.
Este nevoie, adaugă profesorul, de o limpezire a apelor. Trebuie fixat clar: rămâi să lucrezi la stat pe un salariu mai mic, dar cu un job mai sigur sau pleci în business dacă vrei să te îmbogăţeşti. Doar că la noi vrem şi şi. Şi la stat şi bani mulţi. Care este ieşirea? "Ieşirea este prin educaţie. Şi prin comunicare. Trebuie rupt sistemul în care ei centrează şi ei dau cu capul. Nu avem un decalaj în timp faţă de ţările europene. Pur şi simplu noi alergăm pe un alt stadion", spune Borţun.
ZF a scris cu mai multă vreme în urmă că sistemul actual în care miniştrii sunt plătiţi mai prost decât consilierii este un sistem construit pentru furt. Pentru că împreună cu analiştii consultaţi atunci subliniam că este greu de crezut că toţi miniştrii trăiesc cu ce le dă statul. Iar când numărul doi în Ministerul de Interne este arestat pentru corupţie cum s-a întâmplat cu câteva luni în urmă, doar un colţ de văl este ridicat. Soluţia propusă atunci de specialişti a fost reducerea aparatului bugetar şi mărirea salariilor celor rămaşi, concomitent cu responsabilizarea lor.
Într-un material din publicaţia britanică The Guardian, un profesor grec care a locuit multă vreme în Statele Unite, Leonidas Pitsoulis, susţine că nu a fost conştient de gravitatea corupţiei din ţara sa decât după ce a stat foarte departe de ea. Ce susţine el? De la medic până la patronul de local toată lumea încasează bani fără să-i declare statului nimic şi fără să plătească impozite. Grecia a ajuns într-o situaţie insuportabilă şi pentru acest lucru. Cum?
Datele statistice sunt limpezi. Cheltuielile statului grec au însemnat 46,5% din PIB în 2007, iar veniturile 40% din PIB. Veniturile s-au prăbuşit la 37,3% din PIB în 2009, în vreme ce cheltuielile au urcat la 52,9% din PIB. România stă şi mai prost la acest capitol, deşi nu s-ar spune că are taxe tocmai mici, mai ales pe zona de impozitare a muncii: veniturile în 2007 au însemnat echivalentul a 33,7% din PIB, iar cheltuielile 36,3% din PIB.
În 2010 cheltuielile creşteau la 40,8% din PIB, în vreme ce veniturile nu însemnau decât 34,3% din PIB. Iar în toţi aceşti ani s-a vorbit tot timpul despre creşterea încasărilor bugetare.
Ce poate învăţa România din situaţia Greciei şi cum să evite ca, din propriile-i greşeli, acelea ale unui aparat funcţionăresc ineficient şi corupt, să ajungă la prăbuşire?
Gheorghe Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice, susţine că, pentru ca România să nu ajungă într-o situaţie similară cu cea a Greciei, statul nu mai poate aplica politici preferenţiale în ceea ce priveşte impozitarea.
"Oricât de dragă ne-ar fi agricultura, nu poate să mai existe un sector al economiei care să nu fie impozitat. Puţin, dar să fie impozitat. De asemenea, România mai pierde foarte mult şi prin investiţii inutile: nu are nevoie să finanţeze gondole pentru dezvoltarea turismului, ci trebuie să facă infrastructura necesară pentru ca turismul să se dezvolte singur."
Pe de altă parte, el arată că problema finanţelor ţării nu este atât cea a cheltuielilor în sine, ci cea a lipsei lor de productivitate.
"Sistemul bugetar se împarte în două sectoare: sectorul productiv şi cel neproductiv. Nu cheltuiala bugetară este cauza pierderilor la bugetul de stat, ci lipsa de productivitate. Statul trebuie să reducă din numărul de angajaţi care nu produc, de la administraţia locală, centrală, de la ministere. De ce să nu se comaseze ministere, să existe 7 ministere în toată România şi să nu mai tăiem de la Sănătate, unde există deficit de medici?"
Situaţia sistemului public este profund serioasă. Este nevoie de legi aspre, este nevoie de o dezbatere amplă, spune profesorul Bogdan Murgescu. Şi banii sunt importanţi pentru salariaţii la stat, dar şi "etica". Iar etica poate fi cultivată.
6 mai 2010
Ziarul Financiar a făcut la începutul lunii mai a anului trecut o propunere pentru restructurarea bugetarilor: obligarea instituţiilor publice să pună numele, prenumele, funcţia şi salariul fiecărui angajat pe site. Justificarea? An de an, numărul de funcţionari din instituţiile publice creştea şi cheltuielile aferente de asemenea. Angajările se fac netransparent, nici miniştrii nu ştiu câţi funcţionari au în subordine, direct în ministere sau în instituţiile coordonate de ei.
Ziarul Financiar a propus ca fiecare instituţie publică să afişeze pe site numele, prenumele şi funcţia tuturor angajaţilor din acea instituţie, pe departamente, precum şi salariile actualizate lunar. De asemenea, pentru a asigura o transparenţă a angajărilor, toate locurile de muncă disponibile din fiecare instituţie trebuie ocupate prin concurs anunţat cu 30 de zile înainte. În acest moment, oficialii statului nici nu ştiu câţi angajaţi au în subordine. De exemplu, nu există statistici uşor de accesat despre câţi angajaţi are Primăria Oradea sau Direcţia Finanţelor Publice Ilfov. Singurii care mai furnizează statistici din când în când pentru Guvern sunt funcţionarii Ministerului de Finanţe, unde se strâng datele privind cheltuielile publice.
Pe 25 mai, preşedintele Traian Băsescu ceruse instituţiilor de stat să-şi publice salariile după iniţiativa ZF.
9 iunie 2010
Miniştrilor nu le pasă că subalternii lor câştigă mai bine, ceea ce arată că ei trăiesc din alte surse. Problema este că aceste "alte surse" sunt generate chiar de poziţia publică, pe căi oculte. Publicarea listei salariilor din ministere nu a produs nicio emoţie în rândurile miniştrilor, dar ele sunt un indiciu că grilele de salarizare de la stat sunt construite pentru furt.
În majoritatea instituţiilor publice multe din salariile subordonaţilor le depăşesc pe ale miniştrilor - şoferi care sunt plătiţi mai bine decât secretarii de stat şi femei de serviciu care câştigă triplu faţă de un medic rezident.
Anomaliile nu au fost rezolvate prin legea salarizării unitare, intrată în vigoare la 1 ianuarie, ceea ce demonstrează eşecul ei.
Faptul că miniştrilor nu le pasă că există subalterni ce câştigă mai bine decât ei întăreşte ideea că, de fapt, ei trăiesc din alte surse şi folosesc funcţia publică pentru a-şi îngriji afacerile proprii. Substantivul "ministru" vine din latină şi înseamnă slujitor. Sunt miniştrii României primii dintre slujitorii cetăţenilor? "Dacă un ministru îşi dă seama că subordonaţii săi câştigă mai mult şi nu spune nimic, el lasă loc interpretării că ar câştiga din alte surse, ceea ce este, evident, ilegal", crede Andrei Marga, fost ministru al educaţiei.
Nimeni din guvern nu a vorbit despre faptul că lucrurile trebuie puse în matca lor, despre necesitatea ca şeful fiecărei instituţii publice să aibă cel mai mare salariu, nu secretara sau şoferul, o situaţie care ar conduce către profesionalizarea instituţiilor publice. Din declaraţiile de avere ale majorităţii miniştrilor, secretarilor de stat sau parlamentarilor se vede că aceştia trăiesc foarte bine fără salariul de la stat, drept urmare nu acest venit pe care îl primesc îi responsabilizează pentru activitatea pe care o depun.
5 noiembrie 2011
New York, un oraş cu 20 de milioane de locuitori, dă un exemplu impresionant de transparenţă în administrarea banilor publici. Site-ul SeeTroughNY.com oferă un exemplu de transparenţă care poate fi aplicat şi în România, acesta publicând toate cheltuielile administraţiei oraşului New York, de la cele cu salariile la cele cu achiziţiile publice.
Site-ul dezvăluie de exemplu că statul New York are aproape 300.000 de funcţionari publici. Cel mai bine plătit angajat al administraţiei este Kevin Broadus, cu un salariu anual de puţin peste un milion de dolari. Media salariilor angajaţilor la stat în New York este de 52.143 de dolari pe an, adică 4.345 de dolari pe lună. Site-ul nu este însă al administraţiei, ci al unei organizaţii nonprofit, Manhattan Institute for Policy Research.
Un profesor grec care a locuit multă vreme în Statele Unite, Leonidas Pitsoulis, susţine că nu a fost conştient de gravitatea corupţiei din ţara sa decât după ce a stat foartre departe de ea. De la medic până la patronul de local toată lumea încasează bani fără să-i declare statului nimic şi fără să plătească impozite. Grecia a ajuns într-o situaţie insuportabilă şi pentru acest lucru.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
