Radu Vasile a fost, poate, cel mai pitoresc prim-ministru dintre cei 10 de după revoluţie care stătea la o ţigară şi la o cafea cu ziariştii, pe holuri vorbind de toate, şi ce trebuia şi ce nu trebuia, în timp ce la Palatul Victoria anticamera era plină.
A rămas celebru episodul în care Radu Vasile a dat întâlnire unei delegaţii a unei bănci internaţionale pe stadionul din Cotroceni unde juca, în perioada de glorie, echipa de fotbal Naţional. El a devenit premier în 1998 cu ajutorul lui Traian Băsescu care îl înfruntase pe premierul Victor Ciorbea şi care pusese în termeni foarte duri viitorul coaliţiei de Guvernare CDR: ori Ciorbea afară, ori PD iese din alianţă!
Acum toată lumea îşi aminteşte de Radu Vasile prin prisma “Păcii de la Cozia” cu Miron Cozma (ianuarie 1999), care a împiedicat, poate, o nouă mineriadă în Bucureşti care ar fi spus adio la NATO şi în Uniunea Europeană.
Puţină lume îşi aminteşte însă că de deciziile lui, pe partea economică, a depins viitorul multor companii şi a sistemului bancar. Şi nu în ultimul rând, cu el premier, România a evitat să se declare în incapacitate de plată, când toate pieţele internaţionale, la care s-a adăugat şi FMI, pentru a da un exemplu altor ţări, aşteptau de la o zi la alta să predăm steagul. Oare câţi îşi mai amintesc acum de acea perioadă în care BNR rămăsese fără valută, scadenţa datoriilor anterioare bătea la uşă, investitorii străini fugeau cât puteau de România şi aproape nimeni nu ne împrumuta decât cu o dobândă la dolari de 18-25%.
Privatizarea Romtelecom, în 1998, cu grupul elen OTE, dar mai ales plata banilor, 675 mil. dolari, a însemnat într-o bună măsură salvarea României de la faliment financiar. Multe ar putea să povestească Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Traian Remeş, fostul ministru al finanţelor, avocaţii şi bancherii din acea tranzacţie care stăteau în jurul unui telex aşteptând înfriguraţi confirmarea că au intrat banii şi că, până la urmă, şi-au salvat şi ei pielea.
El a privatizat Dacia cu grupul francez Renault, care a salvat o companie şi un oraş întreg – Piteşti – permiţind, astfel, brandului românesc Dacia să existe şi acum. El a privatizat BRD cu grupul Societe Generale ceea ce a făcut ca această bancă să nu aiba soarta Bancorexului. De asemenea, prin deciziile lui, conştiente sau inconştiente, a asanat sistemul bancar românesc care în 1998-1999 era mai mult de jumătate putred (atât din partea băncilor de stat cât şi din partea băncilor private) şi ajunsese să scufunde o întreagă economie. Ceea ce a făcut el atunci – respectiv să scoate creditele neperformante în afara bilanţurilor şi să creeze o instituţie – AVAB – a fost pionierat pentru că, după un deceniu, mai toate ţările occidentale au făcut la fel odată cu apariţia crizei. În vremurile de atunci, România fiind izbită în plin de criza rusească, multe din deciziile economice au fost luate cu spatele la zid, fără să existe alte opţiuni, iar multe dintre acestea chiar au fost bune şi au susţinut creşterea ulterioară a economiei româneşti, începând din perioada premierului Isăescu până la finalul mandatului lui Tăriceanu.
Din punct de vedere politic a avut o viaţă scurtă, privită mai mult cu umor şi mai puţin printr-o analiză a problemelor care l-au izbit în plin – greve, mineri, crize, cu pericolul rusesc bântuind tot timpul.
Când la nici doi ani după ce s-a instalat la Palatul Victoria a fost obligat să abandoneze partida a plecat în braţe cu „ficusul“ pe care şi-l adusese de acasă. Puţin i-au regretat plecarea pentru că în partidul în care era secretar general, PNŢCD, lupta fratricidă pentru putere, pentru presupusa succesiune la scaunul venerabilului Ioan Diaconescu, era în toi.
După alegerile din 2000, PNŢCD a ratat intrarea în Parlament (situaţie care s-a perpetuat până în ziua de astăzi), dar Radu Vasile îşi aranjase un fotoliu de senator în partidul aliatului său Traian Băsescu din timpul războiului cu Ciorbea.
După încheierea mandatului de senator PD, în 2004, Vasile care scria şi poezii sub pseudonimul Radu Mischiu a dispărut din viaţa publică. „Nu mai citesc ziare de ani de zile. Nu mă mai interesează viaţa politică“, avea să spună Radu Vasile în urmă cu câţiva ani, cursul unei vizite în redacţia ZF. Totuşi, în urmă cu doi ani, la vârsta de 69 de ani, a anunţat că vrea să revină.
După ce a părăsit Palatul Victoria, şi-a scris memoriile („Cursă pe contrasens“), care au stârnit ceva interes prin aciditatea cu care trata „personajul“ Emil Constantinescu, fostul preşedinte.
Pe lângă volumele de memorii a scris şi beletristică şi a fost el însuşi personaj într-o carte de memorii – cea a fostului ambasador american la Bucureşti James Rosapepe care îşi aminteşte în „Dracula is Dead“ cum Radu Vasile îşi petrecea, într-o aparentă lipsă de stres, week-end-urile la Palatul Snagov care îi servea drept reşedintă, jucând tenis şi uitându-se la meciurile de fotbal.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
