Cu excepţia tronsonului Deva-Orăştie, în cazul căruia lucrările au început anul acesta, după ce contractul a fost atribuit la finalul lui 2010, pe celelalte opt şantiere de autostrăzi din ţară, a căror construcţie a început înainte de 2011, lucrările sunt finalizare în proporţie de doar 60%, deşi vorbim de lucrări începute în 2007-2008 care trebuia să fie gata în 2010.
CNADNR a plătit până acum peste 750 de milioane de euro pentru cei 243 de kilometri de autostrăzi aflaţi în construcţie dintr-un total de circa 1,5 miliarde de euro.
Autostrăzi precum centura Aradului, care are doar 12,3 kilometri şi care ar fi trebuit terminată la jumătatea anului 2011, sunt construite doar pe jumătate, în timp ce tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, care are ca termen final de execuţie luna decembrie a acestui an, era construită în proporţie de doar 64% la 1 septembrie. Pe de altă parte, pe alte şantiere s-a recuperat în ultimele luni ce nu s-a făcut în perioada scursă de la începutul lucrărilor. De exemplu, pe autostrada Arad -Timişoara lucrările erau finalizate în proporţie de 75% la 1 septembrie, faţă de 29% din vara anului trecut. Cel mai prost stau americanii de la Bechtel, pe autostrada Suplacu de Barcău-Borş, inclusă în autostrada Transilvania. Astfel, dacă în vara anului trecut, stadiul fizic era de 39,5%, la începutul lui septembrie lucrările nu avansaseră decât până la 41,5%.
Au început lucrările de autostrăzi în vestul ţării
Luna octombrie a venit însă cu o veste bună în ceea ce priveşte autostrăzile din vestul ţării, de pe Coridorul IV paneuropean, ale căror contracte au fost atribuite în prima parte a acestui an. Astfel, lucrările pe circa 65 de kilometri de autostradă de pe Coridorul IV paneuropean, cu o valoare totală de peste 450 de milioane de euro, au demarat în a doua jumătate a lunii octombrie, a anunţat CNADNR.
La cinci luni de la semnarea contractelor, perioadă în care a fost realizată proiectarea, lucrările pe autostrăzile Nădlac-Arad (lotul 1 şi 2), Timişoara-Lugoj (lotul 1) şi Orăştie-Sibiu (lotul 4) au început, acestea urmând să fie gata în prima parte a anului 2013, potrivit CNADNR.
Astfel, lucrările au început pe primul lot al autostrăzii Nădlac - Arad (22,2 kilometri), construit de Romstrade, Monteadriano Engenharia e Construcao şi Donrep Construct, dar şi pe cel de-al doilea lot al acestui tronson, de 17 kilometri, realizat de austriecii de la Alpine.
De asemenea, a început construirea a circa 10 km din autostrada Timişoara - Lugoj, realizaţi de Spedition UMB, Romstrade şi Carena, precum şi a 16,1 kilometri din autostrada Orăştie-Sibiu, la care lucrează Astaldi, Euroconstruct Trading 98 şi Astalrom.
Aceste autostrăzi sunt incluse în Coridorul IV paneuropean şi vor beneficia de finanţare europeană în proporţie de 85%, restul fiind contribuţie a guvernului român.
Ce se mai construieşte în România: drumuri naţionale, judeţene şi locale
În ultimele patru luni ale lui 2011, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii anunţa că va demara investiţii de infrastructură rutieră în valoare de aproape 4 miliarde de lei (circa 950 de milioane de euro), potrivit unui calcul al ZF pe baza listei obiectivelor de investiţii demarate după 31 august 2011, publicată de minister pe site-ul propriu. În condiţiile în care piaţa construcţiilor a scăzut cumulat în anii 2009 şi 2010 cu aproape 40%, până la 9-9,5 miliarde de euro, iar criticile privind situaţia şoselelor din România se înmulţesc, nu numai în ţară, ci şi în străinătate, Ministerul Transporturilor a început să se dezmorţească şi să-şi canalizeze priorităţile către dezvoltarea infrastructurii rutiere, mai ales că are la dispoziţie şi câteva miliarde de euro de la Uniunea Europeană în acest sens.
Cea mai importantă lucrare ce va demara în toamna aceasta este reabilitarea drumului naţional 18 Baia Mare-Iacobeni, pe o lungime de aproape 220 de kilometri şi care ar urma să fie finalizată în septembrie 2013. Astfel, valoarea totală pentru reabilitarea acestui drum se ridică la peste 270 de milioane de euro, această sumă incluzând atât contractul cu constructorii, cât şi costurile adiacente. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit în luna iunie trei contracte pentru realizarea acestui tronson, în valoare totală de 659 de mil. lei (155 de mil.euro). Astfel, compania elenă Aktor a luat 58,7 de kilometri între Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei, pentru 182,4 mil. lei (42,9 mil. euro), în timp ce asocierea formată din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, ambele controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a câştigat reabilit-area a 69,4 kilometri pe ruta Sighetul Marmaţiei-Moisei pentru 136,4 milioane de lei (32 de milioane de euro). Cel de-al treilea tronson, de 88,4 kilometri, va fi refăcut de israelienii de la Shapir Structures, care vor primi 340 mili. lei (80 de milioane de euro) pentru acest contract. Sumele prevăzute de Ministerul Transporturilor în lista cu obiectivele de investiţii includ valoarea totală a respectivelor obiective şi nu doar contractul de execuţie a lucrărilor (cu alte cuvinte, pot include şi exproprieri sau costuri legate de situri arheologice).
Şi în ceea ce priveşte infrastructura mică (drumurile de interes local), lucrurile au început să se mişte, cel puţin la nivel de atribuiri de contracte.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels