ZF 15 ani

Kinga Daradics, CEO MOL România: Eu am crescut profesional odată cu ZF-ul. Ziarul este oglinda mediului de business. VIDEO

Autor: Roxana Petrescu

30.10.2013, 11:13 2324

Kinga Daradics, CEO & country chairman al MOL România, o afacere de aproape un miliard de euro specializata în distribuţia de produse petroliere, consideră că în ultimii 15 ani ZIARUL FINANCIAR a fost ”oglina” comunităţii de business din România.

„"Cred că ZF, aşa cum ne-am obişnuit să numim ediţia tipărită, este un partener al comunităţii de afaceri, oglinda mediului de business. Eu am crescut profesional în aceeaşi perioadă cu ziarul şi am continuat să vă citesc chiar şi atunci când cariera mea m-a condus în afara României. În urmă cu 15 ani ZF probabil părea un proiect îndrăzneţ, dar astăzi începem ziua cu Ziarul Financiar, aplicaţia smartphone sau ZF Corporate şi nu îmi închipui cum ar putea fi altfel. Vă felicit şi vă mulţumesc pentru aceşti 15 ani şi sunt convinsă că veţi rămâne canalul media care reflectă înfăţişarea economiei româneşti, cu acelaşi angajament şi inspiraţie.”"

Kinga Daradics este cel mai tânăr CEO aflat în fruntea unei companii petroliere din România şi a doua femeie aflată în această funcţie după Mariana Gheorghe, care conduce Petrom din 2006.

Daradics, 32 de ani, a preluat poziţia de CEO şi country chairman al MOL România în mai 2011, dar lucrează în cadrul grupului petrolier ungar din 2003. A terminat facultatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind specializată în marketing şi are un Executive MBA la Universitatea Sheffield din Marea Britanie.

"„„Îmi amintesc câteva articole care faceau  referire pentru prima dată în România la schimbări importante în piaţa energiei sau materialele de sinteză, care surprind cu un ochi atent tendinţele retailului de carburanţi. Bineînţeles, citesc cu atenţie şi interviurile pe care le realizaţi cu diferiţi lideri de afaceri, aşa aflu de multe ori în premieră lucruri relevante din alte industrii”. Alături de articolele publicate, şi evenimentele organizate de ZF sunt concepute astfel încât să permită un schimb de informaţii cât mai complet între mediul de afaceri, autorităţi, specialiştii din domeniu şi nu în ultimul rând consumatori. De asemenea, pentru MOL România, ZF Power Summit este unul dintre evenimentele cele mai importante ale industriei din care facem parte. Este momentul în care atât companiile cât şi autorităţile vorbesc despre planurile lor, despre previziuni , despre iniţiativele privind cadrul legislativ de reglementare"”, a precizat CEO-ul MOL România.

Ultimii 15 ani faţă în faţă cu viitorii 15

Kinga Daradics spune că efectele aderării României la Uniunea Europeană încă nu s-au văzut în totalitate, dar că s-a creat o bază pe care mediul politic, alături de cel de business pot construi un model de dezvoltare pentru următorii 15 ani.

„"Dacă aş îndrăzni să fac o paralelă, m-aş gândi la România ca la o companie aflată pe o piaţă dificilă, dar cu perspective bune pe termen mediu şi lung. O companie cu personal calificat şi destoinic, cu resurse bune de competitivitate încă neexploatate, însă şi cu multe active neeficientizate şi pentru care compania nu a pus încă la punct o viziune integrată pe termen lung, unde energia să aibă un rol determinant. Cu alte cuvinte, o provocare pentru orice profesionist dornic să lucreze într-o echipă care să pună lucrurile în mişcare într-un mod coordonat şi bazat pe o strategie atent gândită. Aş spune că MOL face deja parte din compania numită România şi lucrează pentru dezvoltarea acesteia."”

„

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO