ZF 24

Afacerea Revelionul în Centrul Vechi: 10.000 de oameni şi încasări de peste 3 milioane de lei într-o singură noapte

Afacerea Revelionul în Centrul Vechi: 10.000 de oameni...
30.12.2013, 18:08 1150

Restaurantele, barurile şi cafenelele din Centrul Istoric al Capitalei, cei mai important pol al distracţiei locale, au scos la bătaie 10.000 de locuri pentru noaptea de revelion, şi în multe cazuri gradul de ocupare este deja de 95%. Cu un preţ mediu de 300-350 de lei, proprietarii de localuri vor încasa pentru o noapte 3-3,5 milioane de lei (650.000-770.000 de euro). Unele restaurante încasează pentru seara dintre ani şi de peste cinci ori mai mult decât într-o zi normală.

Suma plătită de “petrecăreţi” include atât intrarea cât şi mâncarea, băutura şi muzica.

“Noi am scos la bătaie 1.000 de locuri doar în localurile din centrul vechi, preţul mediu fiind de 350 de lei. Avem deja un grad de ocupare de 95%, abia mai umplem nişte locuri”, spune Daniel Mischie, directorul de operaţiuni al grupului City Grill care include lanţul cu acelaşi nume, berăriile Caru’ cu Bere (în administrare) şi Hanu’ Berarilor şi restaurantele Trattoria Buongiorno.

El spune că în tot centrul istoric gradul de ocupare este de circa 70% potrivit estimărilor proprii, însă restul de locuri se vor ocupa în ultimele zile din an, sau chiar în noaptea respectivă pentru că sunt persoane care vor veni fără rezervare.

“Spre deosebire de alţi ani acum sunt mai puţine localuri care organizează petreceri în noaptea de Revelion. În cazul clienţilor am observat că pun accent mai mare şi pe elementele de entertainment, nu doar pe meniu.”

Oprea Bebi, administratorul barului Bordello şi a berăriei Re:public din Centrul Vechi, a spus că organizează petrecere pentru 600 de persoane (câte 300 în fiecare local), iar meniul costă 350-375 de lei.

“Avem deja 95% din locuri ocupate. În cazul Bordello suntem plini de mai bine de o săptămână, în acest an afacerile mergând mai bine de revelion. În cazul Re:public au mers mai lent rezervările, însă localul este deschis de doar câteva luni, pe când Bordello este deja cunoscut în piaţă.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO