Pentru 2013, România a raportat o creştere economică de 3,5%, cu mult peste toate prognozele de la începutul anului trecut, care vedeau un plus de 1,6-1,9%. În trimestrul al patrulea, creşterea economică a fost de 5,2% faţă de o medie de 2,7% în celelalte trei trimestre.
Această creştere economică, remarcabilă, cel puţin din punct de vedere macro, pentru că în afacerile interne şi la nivelul puterii de cumpărare încă nu se vede, a fost obţinută fără prea mari eforturi:
- fără o stimulare solidă a cererii interne (a fost numai reîntregirea salariilor şi majorarea pensiilor cu rata inflaţiei);
· fără să se creeze dezechilibre macroeconomice imense (deficitul de cont curent a fost de numai 1,5 miliarde euro, faţă de 10-11 miliarde de euro în anii de boom);
· fără investiţii publice majore (investiţiile statului au scăzut cu 10%);
· fără proiecte mari de infrastructură;
· fără un boom al creditării (ci dimpotrivă, creditarea a avut un declin de 3,3%); persoanele fizice şi companiile fac tot posibilul să-şi reducă datoriile, deci rambursările depăşesc acordările de noi credite;
· fără noi bani în sistemul bancar, ci dimpotrivă, cu ieşiri de linii de finanţare (cel puţin 3 miliarde de euro);
· fără ca sistemul bancar să aducă o valoare adăugată economiei, ci dimpotrivă, cu creşterea creditelor neperformante (rata creditelor neperformante a crescut la 21%, faţă de 3-4% cât era în perioada de boom, cu un profit de numai 0,5 miliarde lei, faţă de 4 miliarde de lei cât făcea în perioada de boom, când aproape toate băncile aveau câştig, nu ca acum, când numai jumătate sunt pe plus)
· fără investiţii străine majore (numai 2,7 miliarde de euro, faţă de 8-9,5 miliarde de euro pe an, în perioada de boom);
· fără ca românii care lucrează în străinătate să trimită prea mulţi bani în ţară (remiteri de 3 miliarde de euro faţă de 10-12 miliarde de euro cât trimiteau în perioada de boom)
· fără aprecieri ale cursului (anul trecut, cursul a avut o volatilitate de plus/minus 2%, în timp ce în perioada de boom, euro se apreciase cu 20%);
· fără inflaţie (anul trecut am avut o inflaţie de numai 1,5%, faţă de 5-9% în perioada de boom). Scăderea inflaţiei trebuie să o trecem în dreptul BNR ca un lucru pozitiv plus presiunea de reducere a ratelor dobânzilor la credite;
· cu maxim de insolvenţe (avem peste 100.000 de insolvenţe la zi, din care numai 3.500 de companii intră în reorganizare; în perioada de boom nici nu se discuta despre insolvenţă)
· fără prea multe locuri de muncă nou create (numai 50.000; în criză am pierdut 500.000 de locuri de muncă, care nu au fost recuperate) etc.
· fără prea multe fonduri europene (numai 2,8 miliarde de euro bani intraţi în 2013, dar mai mult faţă de anii anteriori), cu o rată de absorbţie de numai 26%;
· fără creşterea nivelului de îndatorare, atât la nivelul statului cât şi la nivelul companiilor (ci dimpotrivă, România rambursează bani, iar acest lucru se vede în deficitul scăzut de cont curent);
· fără un plus semnificativ în construcţii, ca în perioada de boom, ci dimpotrivă cu un minus de 0,6% şi cu un minus de 7% pe construcţiile rezidenţiale;
· fără reducerea fiscalităţii la nivel naţional (numai TVA-ul la pâine s-a redus), ci dimpotrivă, cu peste 30 de taxe noi, conform consultanţilor fiscali;
· fără scăparea de sub control a deficitului bugetar, ci dimpotrivă, cu ţinerea deficitului strâns (la 2,5% din PIB), ceea ce a dus la alocarea de mai puţini bani pentru investiţii;
· fără niciun pic de reformă administrativă, ci dimpotrivă, s-au înlocuit "ai lor" cu "ai noştri";
· fără nicio dezvoltare a unui sector economic;
· fără ca Europa să crească susţinut, ci numai pe zone.
Pur şi simplu, economia, industria, companiile, antreprenorii şi-au văzut de treabă, şi-au luat soarta în mâini, pentru că au de plătit lunar salarii, taxe, furnizori şi au de creat şi făcut business dacă vor să supravieţuiască şi nu au aşteptat să stimuleze cineva economia, pentru că Palatul Victoria era ocupat cu războiul de la Palatul Cotroceni şi invers.
Această creştere economică nu aparţine guvernului Ponta, pentru că a făcut prea puţin pentru ea şi pentru mediul de afaceri, unde suntem la mijlocul clasamentelor de competitivitate la nivel mondial. Ce aş putea să trec în dreptul guvernării Ponta ca un lucru foarte pozitiv este ceea ce a făcut pentru bursă, prin listarea Romgaz şi Nuclearelectrica, care au atras investiţii şi au pus România pe harta centrelor financiare, măcar la nivel de discuţie şi "de urmărit".
Mulţi analişti pun această creştere economică peste aşteptări pe seama industriei, a exporturilor (care au atins aproape 50 de miliarde de euro, faţă de 8 miliarde de dolari acum 15 ani) şi a agriculturii, iar în cazul în care vremea nu ar mai fi bună, plusul s-ar topi imediat. Eu cred că investiţiile private făcute în acest domeniu au ridicat mult agricultura, care s-ar putea să reziste foarte bine, chiar şi în condiţiile unei secete cumplite. De la un deficit de 2-3 miliarde de euro pe agricultură (exporturi minus importuri), rezultatul actual a ajuns pozitiv, iar acest lucru nu s-a făcut fără ca agricultorii să se industrializeze, să se mecanizeze, fără să se producă ceva. La fel, industria, care chiar dacă se bazează pe exporturile multinaţionalelor, România fiind un low-cost automotive, este destul de solidă, punând cărămizi în fiecare lună în această perioadă de criză (producţia industrială a crescut cu nu mai puţin de 7% anul trecut).
Haideţi să ne imaginăm puţin cum ar merge economia, dacă măcar jumătate din punctele de mai sus ar susţine creşterea economică, aşa cum au făcut-o industria, exporturile şi agricultura.
Să ne imaginăm puţin că investiţiile statului nu ar scădea cu 10%, ci ar creşte cu 10-20%; că s-ar începe autostrada Comarnic-Braşov, că s-ar face Piteşti-Craiova, că s-ar da drumul la Piteşti-Sibiu; că s-ar dubla investiţiile străine; că ar creşte creditarea cu 5% (nivel foarte sustenabil), că firmele private şi-ar relua investiţiile (măcar un plus de 10% pe an); că s-ar crea cel puţin 100.000 de noi locuri de muncă pe an, în următorii cinci ani, şi nu numai locuri de muncă prost plătite, cu 900 de lei pe lună; că s-ar lista pe bursă multe din companiile de stat ascunse, protejate politic şi devalizate în fiecare an, ceea ce ar atrage câteva miliarde de euro pe piaţa de capital, care ar putea astfel să devină o alternativă pentru companiile private la sistemul bancar, care se restrânge.
În noiembrie anul trecut, preşedintele executiv al BCR, Tomas Spurny, un ceh-american uitându-se la economia românească şi la mediul de afaceri de numai un an, spunea că România are un potenţial de creştere economică de minim 5% pe an, pentru că sunt atât de multe lucruri de făcut. Într-un articol jurnalistic, fără să am pretenţia unor analize sofisticate, am scris că această creştere economică de minim 5% pe an trebuie înscrisă în Constituţie, ca obiectiv obligatoriu al fiecărui guvern. Cred că economia românească este mult mai puternică decât arată datele statistice, cred că antreprenorii şi firmele pot să crească mult mai mult, numai să li se creeze un cadru adecvat, competitiv, cred că există bani în economie şi în afară care stau degeaba şi pot să revină oricând în ţară, numai să aibă pentru ce, cred că pot fi făcute multe lucruri, dacă guvernul s-ar concentra mai mult pe economie şi mai puţin pe politică şi ajutoare sociale, cred că mulţi dintre românii care lucrează în afară s-ar reîntoarce în ţară, dacă ar vedea un obiectiv economic şi o strategie a autorităţilor, nu toată ziua înjurături.
De partea cealaltă, linia celor care nu credeau că o creştere economică de 5% poate fi atinsă în România fără producerea unor mari dezechilibre îi includea pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe Daniel Dăianu, analist economic şi în prezent prim-vicepreşedinte al ASF, şi Cristian Socol, consilier economic al premierului.
În trimestrul patru, economia a avut o creştere de 5,2%, fără să producă dezechilibre macro de care îi este atât de frică guvernatorului BNR, ci, dimpotrivă, pe secetă financiară (cu ieşiri de bani, nu intrări), de creditare şi pe o stagnare a cererii interne, şi fără ca România să fie raiul investiţiilor.
Dacă guvernul Ponta şi Banca Naţională şi-ar propune să aibă o medie de 5% pe an în următorii trei ani, şi nu o ţintă mediocră de 2%, acest lucru ar fi posibil, fără să deraieze şi să crape indicatorii macroeconomici. Dar pentru acest lucru, guvernul şi BNR trebuie să aibă un plan, care din păcate, nu există, pentru că toţi au rămas cantonaţi în idei trecute, depăşite de economie, firme şi antreprenori , care au luat-o înaintea lor, ca să supravieţuiască şi să se dezvolte pe cont propriu. Poate ar trebui să recitim un articol scris în mai 2013 de directorul unei companii care credea mai mult în el şi în ce poate economia reală decât credeau cei care sunt la putere, indiferent că sunt la Palatul Victoria, Palatul Cotroceni sau pe Strada Doamnei (Dragoş Damian, Terapia: Cine pune pariu pe o creştere economică de 3%?).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
