”M-am plimbat pe lângă Palatul Victoria cu o cafea în mână şi mă gândeam: Washington sau Palatul Victoria?, neştiind dacă să îl caut sau nu pe premier”

Cine este Ioana Petrescu, personajul principal al ultimelor 24 de ore, cum l-a întâlnit pe Victor Ponta şi cum a ajuns ministrul Finanţelor

15 iul 2014 Autor: Cristian Hostiuc

În a doua parte a anului 2013, Ioana Petrescu, o necunoscută, este numită de premierul Victor Ponta consilier de stat pe probleme economice şi imediat parte în echipa de negociere cu FMI. În mai puţin de un an a devenit ministrul Finanţelor,  din nou ca o surpriză, inclusiv pentru PSD. Era pariul personal al premierului că poate impune o figură nouă, 33 de ani, ambiţioasă, absolventă de Harvard, într-un peisaj politic populat cu baroni, cu figuri vechi, brăzdate de interese şi o camarilă proprie.

Ioana Petrescu povesteşte într-un interviu acordat Andreei Esca în ultimul număr al revistei The One ( click aici pentru materialul complet) cum l-a cunoscut pe Victor Ponta, cum a ajuns la Palatul Victoria şi cum a sfătuit-o mama ei să rămână mai degrabă în America decât să accepte oferta de a veni în România şi de a intra în vâltoarea politică. ”Ai mei nu au fost foarte fericiţi cu ideea, a fost aşadar o decizie grea pentru mine. A durat peste un an şi jumătate”.

”L-am cunoscut pe domnul Ponta în Washington, în 2012, în cadrul unei întâlniri cu economişti de la American Enterprise Institute, unde eu lucram. De atunci am rămas în relaţii de colaborare, chiar dacă multe fraze ale mele începeau cu: <<Ştiu că nu o să vă placă asta, dar trebuie să vă spun că...>> . Am ţinut aşadar legătura, mai dădeam ceva sfaturi, fără să fiu plătită, dar realizam că nu este posibil să fac lucrurile pe întreg, de la distanţă. Chiar în decembrie 2012, după alegeri, venită în ţară, m-am plimbat pe lângă Palatul Victoria, cu o cafea în mână, şi mă gândeam: <<Washington sau Palatul Victoria, neştiind dacă să-l caut sau nu pe premier…>>. Nu m-am decis până în iunie, când ştiam clar că vreau să fiu consilier de stat. Acesta era planul pentru un an, dar s-a schimbat odată cu oferta de ministru, aşa că mi-am îngheţat doi ani universitari la Marryland, unde predam, şi m-am angajat la ceva care începe încet, încet, să se mişte”.

Ioana Petrescu a făcut liceul Mihai Viteazul, cei doi părinţi ai ei fiind ingineri. Spune în The One că a copilărit la Cornu, lângă bunica ei, într-o ”comună care pe vremea aceea, când eram eu copil, nu era aşa faimoasă ca acum”. După liceu, a plecat în America, la universitatea Wellesley, unde a fost acceptată cu o bursă aproape integrală, şi nu a avut de plătit decât o sumă simbolică de 500 de dolari pe an. După patru ani de economie, a decis să aplice pentru doctorat şi a ales Harvard-ul, pentru că acolo erau cei mai buni profesori în specializarea aleasă: finanţe publice, conform interviului din The One.

Ioana Petrescu şi-a făcut debutul în peisajul media prin trei opinii scrise în Ziarul Financiar, care au făcut furori pe reţelele de socializare şi au strâns foarte multe comentarii. Ea a povestit în ZF cum a încercat să închirieze legal un apartament în Bucureşti şi cum nimeni nu vroia să facă acte, ca să nu plătească impozite.  ”Al treilea proprietar de la care am cerut un contract înregistrat la Fisc s-a uitat la mine ca şi cum i-aş fi propus ceva imoral şi ilegal. Al patrulea a fost de acord cu un contract înregistrat la Fisc, doar dacă pe contract apare doar o parte din chiria pe care urma să o plătesc”, scria ea pe 9 septembrie 2013. (Opinie Ioana Petrescu: O cultură a evaziunii).

———————————————————————————————————————————————————————————————

Citiţi şi 

 Cearşafuri, feţe de masă sau impozit forfetar

Cumpăraţi-mi usturoiul, vă rog! Nu am vândut nimic azi!

O cultură a evaziunii

ZF Live: Absolventa de Harvard care îl consiliază pe Ponta: „Cei care nu au făcut profit de zece ani şi sunt într-o firmă, eu zic că aceea e mai puţin firmă, este evaziune“

Înregistrarea discuţiei dintre Băsescu, Ponta şi Petrescu, publicată de către Preşedinţie. VIDEO

———————————————————————————————————————————————————————————————

Pe 16 septembrie a scris opinia ” Cearşafuri, feţe de masă sau impozit forfetar?”, iar pe 8 octombrie a scris un text care a făcut carieră pe Facebook: ” Cumpăraţi-mi usturoiul, vă rog! Nu am vândut nimic azi!”, fiind unul dintre cele mai citate opinii din ZF pe Internet. În acest ultim articol, ea vorbeşte povesteşte întâlnirea pe care a avut-o într-o piaţă cu o bătrânică care vindea usturoi.

” - Cumpăraţi-mi usturoiul, vă rog! Nu am vândut nimic azi! Vă rog eu mult de tot! Se pare ca tânărul dorise iniţial să cumpere nişte usturoi, între timp se răzgândise şi acum femeia îl implora în genunchi şi cu lacrimi în ochi să cumpere ceva. A fost cel mai şocant lucru pe care l-am văzut până acum în Bucureşti. Bătrânica avea vreo 70-80 de ani şi, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fie acasă cu nepoţii, uitându-se la telenovele şi nu afară pe trotuar, implorând oamenii de pe stradă să îi ia usturoiul”.

Prezenţa ulterioară a ei la ZF Live, ca o figură nouă, proaspătă, cu un alt limbaj, a atras atenţia, având în vedere că zona finanţelor publice, extrem de aridă, este populată cu personaje plictisitoare, care se ascund de decenii în hârtii, dar care conduc din umbra atât ministerul, cât şi pe ministri (vezi celebrul Gheorghe Gherghina, „tatăl” bugetului).

La ZF Live, ea i-a îndemnat pe tineri să meargă la studii în America, să vadă cum este acolo, dar ulterior să se întoarcă în ţară.

Cât timp a fost consilier de stat la premierul Ponta, Ioana Petrescu a apărat public politica guvernului, de cele mai multe ori ea fiind trimisă să explice la televiziuni ce se ascunde în spatele unei decizii sau alta.

Surpriza cea mare a venit atunci când în aprilie PNL a ieşit de la guvernare, iar premierul Victor Ponta a numit noi ministri în locul celor liberali. La ora 18, când a anunţat noua componenţă a cabinetului, numele ”Ioana Petrescu” ca ministru al Finanţelor a stârnit cele mai multe întrebări, având în vedere că foarte puţini au ştiut de acest lucru.

Conform unor surse, chiar ministrul Bugetului, Liviu Voinea, cel desemnat de premier să ţină piept baronilor PSD, lihniţi după bani şi să livreze către FMI ţinta de deficit convenită, a aflat doar cu câteva ore înainte de această numire şi nu i-a picat bine.

De altfel şi acum, deşi sunt în acelaşi minister, la doar câteva uşi depărtare, relaţia dintre Ioana Petrescu şi Liviu Voinea este extrem de formală, fiecare văzându-şi de domeniile lui – colectarea veniturilor, respectiv ţinerea cheltuielilor sub control. Punerea pe site vineri pentru dezbatere a noului Cod Fiscal, cu noile prevederi: majorarea impozitului auto şi a taxelor pe locuinţă, dar retras sâmbătă la cererea premierului Ponta, intră în responsabilitatea Ioanei Petrescu şi a secretarului de stat Dan Manolescu.     

La preluarea mandatului, Ioana Petrescu a spus că vrea să facă Fiscul mai prietenos cu cetăţenii, cu contribuabilii, că vrea să reducă numărul de taxe şi impozite şi că se analizează reducerea CAS, obiectiv inclus în programul de guvernare al USL, şi ulterior al USD. De când a devenit ministru, prezenţa publică a ei a fost mult mai redusă, iar răspunsurile la întrebări au fost din ce în ce mai puţine.

Înainte de întâlnirea de la Cotroceni, numele Ioanei Petrescu a venit în atenţie câteva zile, odată cu mandatul primit de reprezentanţii Ministerului de Finanţe la compania Loteria Română, de a aproba încheierea unui contract cu Intralot. Surpriza este că în ciuda contestaţiilor legate de vechiul contract, Intralot a revenit din nou în joc. Dar liniştea s-a aşternut rapid, aşa că numele ei nu a mai revenit în atenţia media.

Luni, 14 iulie, a fost o zi catastrofală pentru Ioana Petrescu, în urma publicării discuţiei de la Cotroceni pe tema reducerii CAS, între preşedintele Băsescu pe de-o parte şi premierul, alături de ministrul Finanţelor pe de altă parte. Ea a venit la întâlnire extrem de nepregătită, nu a putut să răspundă clar la întrebarea ”cum va fi acoperit golul de cinci miliarde de lei rezultat în urma reducerii CAS cu 5 puncte procentuale”, iar explicaţiile au fost extrem de puerile: prin reducerea evaziunii fiscale, prin crearea de mai multe locuri de muncă, prin creştere economică etc.

Într-o lume politică românească extrem de fanariotă, plină de interese, plină de baroni, ea a picat testul, iar lipsa de experienţă în administraţie şi în poziţii de conducere s-a văzut.

Premierul a fost singurul care pariat pe ea, iar baronii PSD şi ai opoziţiei savurează înfrângerea, în timp ce preşedintele Băsescu, cu doar un pas mai pregătit economic decât cei doi, râde satisfăcut că a punctat în războiul dintre palate.

Problema este că lipsa de pregătire pentru asemenea întâlnire a Ioanei Petrescu este o palmă pentru noua generaţie, şi o justificare pentru cei vechi din politică să îşi prelungească mandatele.

 

 

 

 
Cuvinte cheie:
palat
, palatul victoria
, victorie
, premier
, petrescu
, victor ponta
, ministrul finantelor
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide