ZF 24

EY România: Domeniul farmaceutic este unul dintre cele mai vulnerabile din punctul de vedere al siguranţei datelor

EY România: Domeniul farmaceutic este unul dintre cele...

Autor: Roxana Rosu

29.11.2016, 16:03 208

Domeniul farmaceutic este unul dintre sectoarele cele mai vulnerabile din punctul de vedere al siguranţei datelor, iar în România multe dintre pierderile sau furturile de date se datorează lipsei de informare a cetăţenilor, în condiţiile în care opt din zece pacienţi vin încă la farmacie cu PIN-ul notat pe cardul de sănătate.

 „Anul trecut, în Statele Unite, peste 110 milioane de persoane au fost afectate de incidentele legate de datele personale, iar  proporţia cea mai mare (27% dintre cazuri) aparţine sectorului serviciilor medicale. Cauzele principale au fost pierderea mediilor de stocare (60% din cazuri) şi atacurile externe (7%),” a declarat Maria Maxim, senior manager în cadrul echipei de investigare a fraudelor EY România.

Deşi introducerea cardului de sănătate a eliminat necesitatea scrierii pe reţetă a datelor de pe buletin, practica de zi cu zi arată altceva

„Un farmacist intră în contact cu două tipuri de date. Pe de o parte – numele, prenumele, codul numeric personal. Pe de alta – diagnosticul şi medicaţia. Introducerea sistemului electronic a schimbat datele la care are acces posesorul reţetei. Nu se mai foloseşte CNP-ul, iar diagnosticul este codificat. Când sistemul funcţionează, cardul de sănătate este modul de autentificare, deci nu mai e nevoie de buletin. Pe hârtie, lucrurile stau bine. În realitate, însă, opt din zece pacienţi vin la farmacie cu PIN-ul notat, cu cifre mari, pe cardul de sănătate…”, spune Răzvan Prisada, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO