ZF 24

FMI: Salariile si rata de schimb raman riscuri pentru inflatie

19.09.2007, 15:01 9

Politica salariala, rata de schimb si evolutia preturilor alimentelor raman principalii factori de influenta ai inflatiei din acest an, a declarat, astazi, la Bucuresti, reprezentantul Fondului Monetar International (FMI) pentru Romania si Bulgaria, Joan Jose Fernandez-Ansola, citat de Mediafax.

"Politica salariala ramane o problema. N-am discutat cu Guvernul politica salariala pentru 2008, dar ramane o problema", a spus Ansola.

In ceea ce priveste cursul de schimb, reprezentantul FMI a aratat ca trebuie evaluat efectul asupra tintei de inflatie, iar referitor la preturile alimentelor Ansola a spus ca trebuie vazuta evolutia viitoare a acestora, precum si efectele lor secundare.

"Politica fiscala ramane o problema, insa va fi discutata de misiunea Fondului (care va veni la Bucuresti - nr.). Politica fiscala este una prudenta, daca te uiti la deficitul bugetar", a precizat Ansola.

Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO