ZF 24

Franţa intenţionează să revizuiască previziunile de creştere economică din cauza războiului din Ucraina

Franţa intenţionează să revizuiască previziunile de...

Autor: Andrei Şerbănescu

21.03.2022, 12:05 115

Ministrul de Finanţe al Franţei, Bruno Le Maire, a declarat că ţara se va concentra îndeaproape pe efectele invaziei Rusiei asupra Ucrainei înainte de a-şi revizui previziunile de creştere economică, scrie Bloomberg.

„Desigur că ne vom revizui prognoza de creştere”, a spus el duminică într-o emisiune LCI-Le Figaro-RTL. „Va trebui să revizuim cifrele de creştere când va fi momentul potrivit. Deocamndată ne confruntăm cu o mare incertitudine cauzată de criza din Ucraina”

Banca centrală a Franţei a declarat la începutul acestei luni că războiul afectează deja economia. În loc să-şi publice previziunile economice regulate, Banca Franţei a prezentat două posibile scenarii din cauza incertitudinii cauzate de criză. Biroul de statistică al ţării şi-a retras complet prognoza de creştere pentru trimestrul II.

„Nu vorbim despre un colaps al creşterii, ci despre o ajustare a creşterii”, a spus Le Maire duminică. Cifrele Băncii Franţei sunt în general credibile şi „creşterea franceză este solidă”, a spus el.

Impactul războiului asupra economiei, problemele de aprovizionare cu materii prime şi creşterea preţurilor la petrol şi gaze au fost printre necunoscutele citate de ministrul de finanţe, alături de nivelurile inflaţiei.

Săptămâna trecută, guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy De Galhau, a spus că nu se aştepta la o recesiune din cauza conflictului din Ucraina. El a mai spus că inflaţia franceză nu este la fel de puternică ca în restul Europei, în parte din cauza cheltuielilor guvernamentale pentru a limita preţurile energiei.

Le Maire a respins ameninţarea inflaţiei pe termen lung, spunând că preţurile ar putea începe să se stabilizeze în următoarele luni.

„La sfârşitul acestei crize, al acestui şoc energetic, posibil în câteva luni, vom avea un nivel mai moderat al inflaţiei”, a spus Le Maire. „Nu cred că suntem într-o spirală inflaţionistă în care inflaţia va deveni mai mare lună după lună şi an după an.”

Când întreruperile lanţului de aprovizionare se uşurează şi vor fi puse în aplicare alternative la gazul natural rusesc, „niveluri mai rezonabile ale preţurilor” vor reveni undeva în 2023, a spus el. „Nu mă aştept la un şoc inflaţionist de câţiva ani în Uniunea Europeană.” 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO