ZF 24

Pensiunea din Apuseni care face 80.000 € pe an

22.08.2014, 11:00 17442

Ziarul Financiar vă prezintă unele dintre cele mai importante momente din al doilea sezon al emisiunii ZF Live, difuzată pe Internet de luni până vineri, de la ora 12:00 la 13:00. Al doilea sezon al emisiunii s-a încheiat pe data de 18 iulie, urmând să fie reluat din toamnă. Vedeţi aici înregistrările emisiunilor de la ZF Live.

Sebastian Hosu, prorietarul unei pensiuni cu opt ca­mere - Cabana Moţilor – din Apuseni, spune că a renunţat la jobul dintr-o multinaţională în ţară, a plecat în Canada şi apoi s-a întors ca să pună pe pi­cioa­re o afacere în turism care acum îi aduce venituri de 80.000 de euro pe an.
 
„În 2005 am văzut că gu­ver­nul s-a hotărât să dea dru­mul la fi­nanţarea prin SAPARD. Am zis să ne întoar­cem să trăim la ţară, pentru că asta ne dorim“, a spus antre­pre­no­rul prezent ieri în stu­dioul ZF Live. Cu banii ob­ţinuţi din vânzarea unui apar­ta­ment din Cluj, Hosu a cum­pă­rat cu 35.000 de euro un teren de 5.000 mp în Munţii Apuseni, localitatea Mărişel.
 
Cabana Moţilor, o pensiune cu 8 camere, restaurant şi living room, a presupus o investiţie totală de 350.000 de euro. An­treprenorul a obţinut o finanţare de 100.000 de euro prin pro­gramul SAPARD, 100.000 de euro de la bancă şi restul de la familie şi prieteni. Din cele trei linii de business ale familiei Hosu, cazarea, restaurantul şi „Că­ma­ra de la munte“, un atelier de dulceţuri şi siropuri din fructe de pădure, circa 20% din cifra de afaceri rămâne în casă, în con­diţiile în care ratele la bancă sunt de 2.000 de euro pe lună. „Un bussines de genul acesta poate funcţiona doar ca afacere de familie - «ochiul stă­pâ­nului îngraşă vaca»“, este de părere Hosu, care are patru angajaţi, în afară de el şi soţia sa.
 
Businessul „Cămara de la munte“ a adus venituri de 10.000 de euro familiei Hosu în 2013, cu aproape 3.000 de bor­cane de dulceaţă şi siropuri vândute, luând în calcul preţul de 15 lei pentru un borcan. Sebastian Hosu are planuri de ex­tin­dere a businessului cu dulceţuri pe care vrea să-l ducă la 300.000 de euro pe an cu o capacitate de producţie de 30 de tone de fructe. „Unul dintre sfaturile pe care le-aş da unui an­tre­prenor ar fi să implice banca. E un factor motivator foarte pu­ternic. În momentul în care te simţi dator şi simţi că poţi să pierzi tot, altfel te trezeşti dimineaţa“, a mai spus antre­pre­no­rul, el precizând că a rambursat mai mult de jumă­tate din creditul contractat şi că în 2017 va reuşi să-l achite integral.
 
Pensiunea înregistrează în medie un grad de ocupare de 50% în timpul unui an, majoritatea clienţilor fiind români.  „85% sunt clienţi români, restul străini. Numărul de turişti străini creşte prin site-ul booking.com. Mulţi vin din Europa“, a mai spus Hosu. În extrasezon, o noapte de cazare cu mic dejun inclus la Cabana Moţilor costă 130 de lei, iar în weekend se plăteşte cu 20 de lei în plus.
 
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO