ZF 24

Un acord comercial între SUA şi Europa ar aduce câştiguri mai mari americanilor

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

17.06.2013, 19:59 691

Statele Unite ar avea mai mult de câştigat decât Uniunea Europeană dintr-un eventual acord comercial între cele două părţi, potrivit unui studiu al institutului german de cercetare economică Ifo, care avertizează că o astfel de convenţie ar reduce fluxurile comerciale din Euro­pa şi ar afecta multe economii în curs de dezvoltare.

Economiştii germani au calculat că în urma acor­dului venitul per capita ar creşte cu 13,5% „pe termen lung“, în timp ce în UE avansul va fi de doar 5%, scrie Financial Times. Calculele presupun că SUA şi UE vor încheia un acord prin care se vor reduce tarifele transatlantice şi armoniza şi relaxa reglementările cunoscute ca „bariere“ netarifare în calea comerţului.

SUA şi UE au făcut un pas important spre semnarea acordului după ce Franţa a hotărât să permită încheierea acestuia în urma succesului eforturilor de a exclude, cel puţin temporar, industriile europene ale filmului, televiziunii şi muzicii de pe lista de discuţii a Comisiei Europene. Oficialii americani au avertizat că eforturile de a include o astfel de „excepţie culturală“ ar putea atrage un răspuns similar din partea lor, ceea ce ar pune negocierile în pericol.

Studiul, publicat ieri, vine în ajunul summitului G8, unde comerţul este una dintre temele de discuţii. Analiza arată că Europa ar primi totuşi un impuls economic din liberalizarea comerţului.

Pentru suporterii şi criticii integrării europene, studiul oferă rezultate mixte. Pe de o parte, datele sugerează că acordul nu va duce la creşterea decalajului economic dintre statele europene, aşa cum se tem unii analişti.  De fapt, unele dintre statele cu cele mai grave probleme economice, precum Spania şi Grecia, pot profita mai mult decât altele dintr-o astfel de convenţie. Pe de altă parte, fluxurile comerciale intracomunitare se vor diminua deoarece mai multe bunuri şi servicii vor fi livrate peste Atlantic.

Spre exemplu, se vor contracta schimburile comerciale ale Germaniei cu Marea Britanie, Franţa şi Italia, ca şi cele ale Marii Britanii cu Irlanda, Germania, Franţa, Italia şi Spania.

„Din punct de vedere economic nu este o problemă majoră, dar din punct de vedere politic... dacă se întâmplă aşa ceva va fi dificil să menţină coeziunea“, a explicat Ulrich Schoof, manager de proiect la Fundaţia Bertelsmann, care a comandat efectuarea studiului citat.

Acordul comercial dintre SUA şi UE ar provoca pagube şi în alte părţi ale lumii, fiind afectate economii avansate precum cele ale Canadei, Japoniei şi Australiei, dar şi multe economii emergente. Printre cel mai grav lovite vor fi Mexicul şi Chile, care au legături comerciale puternice cu SUA, dar şi ţări din Africa, Asia şi America de Sud, cu excepţia Braziliei.

În Europa, cel mai mare beneficiar al acordului de liberalizare va fi Marea Britanie, unde PIB-ul per capita va creşte cu 9,7%.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 18.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO