UN START-UP PE ZI

Un atelier din Reghin s-a transformat într-o mică fabrică de săpunuri din plante

24 oct 2014 Autor: Corina Mirea

   

În 2009, când criza începea să se resimtă puternic şi în România, Alin şi Alina Dolha, doi tineri din judeţul Mureş, abia puneau bazele unei mici afaceri de familie, într-un domeniu complet necunoscut – producţie de săpunuri din plante şi uleiuri naturale.

Au pus „la bătaie“ circa 20.000 de euro pentru a-şi dota atelierul din Reghin cu echipamente, pentru a achiziţiona materia primă, a face stocuri, dar şi pentru a testa produsele, iar în prezent fabrică nu doar săpunuri, ci şi unturi pentru corp, balsam pentru buze, ulei de masaj, seruri de faţă şi uleiuri de ras pentru bărbaţi.

„Am observat cât de complicată a devenit partea de ingrediente de pe etichetele produselor, înţelegeam atât de puţin din ceea ce conţine de fapt acel produs, încât am început să îmi pun semne de întrebare. Credem că un produs cosmetic ar trebui să aibă mai multe funcţii, pe lângă cele de îngrijire sau curative, adică să ne încânte prin aspect, să ne îmbunătă­ţească starea de spirit cu ajutorul uleiurilor esenţiale, să ofere grijă specială tenului şi să păstreze această impresie pe parcursul zilei“, spune Alina Dolha, care conduce brandul Senia Soap alături de Alin Dolha şi de alte două persoane.

Iniţial, antreprenorii produceau săpunuri numai pentru familie şi prieteni, însă în scurt timp au dezvoltat o gamă largă de produse Senia Soap pentru care se aprovizionează cu materie primă din Germania şi Marea Britanie.

Săpunurile fabricate în atelierul antreprenorilor din Mureş sunt produse „la rece“, doar din uleiuri vegetale, iar unele produse sunt realizate din ingrediente ecologice.

„Atunci când am început businessul niciunul dintre noi nu mai avusese o experienţă similară sau într-un domeniu conex. Pregătirile noastre erau în realţii internaţionale şi economie. Între timp, eu am studiat intens partea de creare a produselor cosmetice, de fabricare şi dezvoltare a produselor noi, în timp ce Alin şi-a folosit cunoştinţele dobândite în nouă ani pe piaţa de capital pentru a lucra la strategie şi tot ce ţine de aspectele financiare“, explică Alina Dolha. Ea precizează că firma Senia Studio, cea care deţine brandul Senia Soap, are şi un al treilea partener, pe Bogdan Uţa, care se ocupă de aspectul online al businessului.

Cele mai bine vândute produse sunt săpunurile naturale în perioada de toamnă, primăvara sunt căutate unturile de corp, dar antreprenorii au primit feedback bun din partea clienţilor şi pentru produsele adăugate recent în portofoliu, cum ar fi uleiul de corp şi uleiurile de ras pentru bărbaţi.

În medie, un client al Senia Soap face cumpărături de circa 100 de lei la o comandă. Preţurile produselor variază de la 9 lei pentru un săpun exfoliant la 59 de lei în cazul unui un ser pentru faţă.

„Daca acum cinci ani m-aţi fi întrebat unde va fi Senia Studio peste 5 ani, îmi era greu să îmi imaginez drumul acesta. Aş fi spus că vom fi producători de săpunuri naturale şi poate unul sau două produse complementare. Dar schimbarea a venit pe drum. Am înteles că ceea ce face o singură persoană e doar pasiune şi nu ar fi posibil să acopere toate părţile unei afaceri. Dar ne-am axat pe acea pasiune şi am implicat şi alte persoane dedicate în ceea ce fac, cu experienţă şi care sunt dispuse să crească acest start-up“, adaugă Alina Dolha.

Anul trecut, Senia Studio a avut venituri de puţin peste 4.500 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.10.2014

 
Cuvinte cheie:
plante
, atelier
, fabrica
, reghin
, transformare
, romania
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide