ZF 24

WhatsApp, aplicaţia de mesagerie care tinde să înlocuiască SMS-urile şi în România, disponibilă şi de pe computer

WhatsApp, aplicaţia de mesagerie care tinde să...

Autor: Adrian Seceleanu

22.01.2015, 08:23 4424

WhatsApp, una dintre cele mai populare aplicaţii de mesagerie din lume - care are aproximativ două milioane de utilizatori şi în România, va fi disponibilă în premieră şi de pe computere şi nu doar prin intermediul aplicaţiilor dedicate pentru smartphone-uri, conform unui anunţ publicat pe blogul companiei. Noua funcţie este disponibilă pentru utilizatorii de smartphone-uri care utilizează una dintre următoarele platforme software: Google Android, Windows Phone, Blackberry sau Nokia S60.

“Clientul nostru web este doar o simplă extensie a telefonului tău: browserul web arată în oglindă conversaţiile şi mesajele de pe telefonul tău mobile - ceea ce înseamnă că toate mesajele sunt disponibile live şi pe telefon”, conform anunţului. Extensia web este disponibilă prin intermediul browserului Google Chrome.

Pentru a conecta browserul la aplicaţie, utilizatorii trebuie să acceseze de pe computer, cu Google Chrome, adresa https://web.whatsapp.com, iar apoi să scaneze de pe smartphone, din interiorul aplica]iei WhatsApp, codul QR afişat pe ecranul computerului. Scanarea codului este posibil` cu ajutorul unei noi funcţii implementate în aplicaţia WhatsApp.

Pentru a avea acces la această funcţie, utilizatorii trebuie să aibă pe telefon cea mai recentă versiune a WhatsApp - care nu era la ora redactării acestei ştiri disponibilă şi în versiunea pentru România a magazinului de aplicaţii Google.

Accesul la WhatsApp şi de pe computer nu este posibil şi pentru clienţii cu iPhone din cauza “limitărilor” impuse de platforma Apple, conform WhatsApp.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO