Romanul poliţist „Atac în bibliotecă” al lui George Arion a fost tradus în franceză cu titlul „Qui veut la peau d'Andreï Mladin”. A fost lansat la recentul Târg de carte de la Bruxelles. Editura sfranco-belgiană Genèse Editions publică astfel al doilea roman al lui George Arion în traducerea aceluiaşi Sylvain Audet, după „Ţintă regală” („Cible royale”, 2014).
„Povestea este spusă cu mult umor. Prin stil, George Arion se înscrie în cea mai bună tradiţie a literaturii poliţiste. Aşteptăm cu nerăbdare să citim şi alte romane ale acestui autor”, spunea prima cronică a romanului.
„Atac în bibliotecă” a fost publicat în 1983, fiind romanul de debut al scriitorului. Este o carte de cotitură în literatura poliţistă din România, scrisă cu umor, suspans şi cu o subtilă perspectivă critică asupra regimului comunist. Cu acest roman, George Arion a deschis calea romanului poliţist românesc.
Versiunea franceză este prefaţată de Claude Mesplède, considerat „Le Pape du polar francais”, care scria: „George Arion a trecut de foarfecele cenzurii datorită, în primul rând, umorului şi talentului sau. Fără îndoială şi faptului că în acea perioadă (1983) romanul poliţist era considerat o cantitate neglijabilă şi deci lipsit de interes. Oricum ar fi, ceea ce contează este că azi putem citi în franceză acest roman considerat ca fondator al unui gen de acum recunoscut în ţara sa şi care ocupă un loc ales în literatura română.”
Într-un interviu acordat unui ziarist francez, George Arion spunea: „Am scris acest roman ca să mă amuz. L-am scris pentru mine, nici nu mă gândeam să-l public. Era prea neobişnuit în contextul literaturii române a acelei epoci. Asta explică fără îndoială şi dezinvoltura sa. Ca o anecdotă, pot spune că un realizator de cinema a vrut să-l adapteze în 1986, dar cenzura s-a opus şi filmul n-a fost făcut decât în 1992. Andrei Mladin sunt eu. E vorba de un om îndrăgostit de libertate, un jurnalist care nu vrea să mintă ca să-şi câştige pâinea şi care nu suportă nedreptatea. Dar, totuşi, nu poate ieşi în stradă să protesteteze, ar fi redus la tăcere de îndată şi eliminat. Ca să reziste climatului opresiv, recurge la cea mai teribilă armă: umorul. Râde de problemele totalitarismului şi de oamenii care-l slujesc. Sfidează astfel morala comunistă, prin gustul pentru cuceririle amoroase, aplecarea ocazională spre alcool, dispreţul faţă de autorităţi, voinţa de a face el însuşi dreptate. Asemenea lucruri erau inadmisibile într-o societate care se pretindea perfectă.”
Foto 1: George Arion împreună cu Alain Berenboom
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
