Filosoful si opera lui Cioran nu lasa in pace nici viii, nici mortii! Noua lui biografie, opera - publicata postum - a Ilincai Zarifopol, are parte de o receptare proasta in America, unde a fost publicata de Indiana University Press.
Pe www.thenational.ae, Sam Munson scrie destul de neprietenos despre ultima carte a fetei lui Dinu Zarifopol, Ilinca. Aceasta a emigrat in Statele Unite in 1977 (dupa un lobby consistent facut de mai multi congresmani si senatori), unde s-a casatorit cu Kenneth R. Johnston, a ajuns profesor asociat de literatura comparata la Universitatea din Bloomington si a murit de cancer in 2005. La "Searching for Cioran" a lucrat inclusiv in ultimele luni de viata, dupa ce, in 1990, devenise cunoscuta in mediul academic american pentru stralucita sa teza de doctorat, publicata in volum, in 1995, sub titlul "To Kill a Text: The Dialogic Fiction of Hugo, Dickens and Zola". In tara de adoptie, a mai publicat doua traduceri din Cioran ("Pe culmile disperarii", 1992; "Lacrimi si sfinti", 1996), dupa 2000 lucrind in paralel la redactarea memoriilor personale, la traducerea tetralogiei romanesti a tatalui sau ("The Moldavian Quartet" ar fi urmat sa fie intitulata) si la studiul despre Cioran (pentru care creionase mai multe titluri posibile, intre care "The Portrait of the Philosopher as a Young Man").
In analiza sa, recenzentul, care s-a exersat in calitate de cronicar al marilor publicatii de specialitate de peste Ocean (de la The Times Litterary Supplement la The New York Times Book Review) si, in curind, va debuta ca romancier, pleaca de la un aforism negru: "Nascandu-ne, am pierdut la fel de mult pe cat vom pierde murind". Apoi, recunoaste ca este vorba de un autor "dificil… fire atavica… mereu in conflict cu valorile societatii", preocupat obsesiv de "destabilizare si destructurare". Il considera un reprezentant al miscarii reactionare, "contra-Iluministe", din secolul XX. Noteaza, apoi, problemele sale legate de insomnia cronica de care Cioran era chinuit in tinerete. Conchide ca, la 23 de ani, acesta, spre deosebire de alti teribili postadolescventi devotati nihilismului romantic, avea atat energia, cat si talentul de a coagula angoasele in schita unui demers filosofic, comparand "Pe culmile disperarii" cu "Asa grait-a Zarathustra".
Comentand cartea Ilincai Zarifopol, Sam Munson da, la randu-i, senzatia de om care nu doar conspecteaza corect, dar si intuieste destule lucruri interesante dincolo de textul in sine: "Filosoful-poet era, alaturi de alti contemporani ai sai, precum istoricul religiilor Mircea Eliade si jurnalistul-filosof Petre Tutea, un nationalist aflat in cautarea gloriei transcendente a patriei sale". Sprijinindu-se pe textul autoarei romance, el nu poate, insa, sa nu constate ariditatea limbajului, fiindca, pe drept cuvant, unui stilist atat de preocupat de virtutile estetice ale scrisului sau nu-i serveste deloc o abordare terna, plata, monotona. Plictiseala universitara care l-a clasicizat pe Cioran i se pare un blestem la fel de mare precum acela de a echivala simpatiile legionare din tinerete cu substanta de mai tarziu a operei.
In fond, sensurile politicii se pot atenua in timp, dar defectele stilistice nu pier niciodata. De aceea, Cioran ramane extrem de periculos pentru orice exeget: nu poti scrie bine despre el daca scrii poticnit, chinuit, pedant.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
